ULTIMA ORĂ 15 ianuarie 2013

Poliţele RCA se scumpesc cu 25-30%

de Covasna Media | 301 vizualizări

Anul nou înnoieşte şi preţurile. Astfel toţi şoferii din România trebuie să ştie că vor trebui să scoată mai mult atunci când merg la brokerii lor de asigurări pentru a-şi reînnoi poliţa RCA.

"Tarifele vor creşte cu 25%-30% în cazul poliţelor RCA, iar în ceea ce priveşte asigurarea CASCO prevăd o stagnare a tarifelor", a declarat Iulius Bucşa, preşedintele Astra Asigurări. Potrivit datelor oferite de Capital.ro specialiştii se aşteaptă ca preţul RCA-ului să crească şi mai mult, pentru că rata daunei este de 146%, adică în zona RCA-ului, asiguratorii plătesc cu 46% în medie mai mult decât încasează.

Până acum în România, cea mai ieftină poliţă RCA, cu valabilitate pentru şase luni, costă 161 lei, iar cea mai scumpă poate fi încheiată pentru 534 lei. Pentru 12 luni, poliţa RCA are un preţ minim de 293 lei şi unul maxim de 1.007 lei, potrivit unei analize făcută de Mediafax.

Potrivit datelor CSA, prima medie anualizată pentru poliţele RCA a fost în primele şase luni de 440 lei, în scădere cu 3% faţă de iunie 2011, iar dauna medie plătită pe total piaţă a urcat cu 11%, la 5.642 lei.

Dacă firmele de asigurare ar aplica o majorare de 50% a tarifelor RCA, preţul mediu al unei poliţe auto obligatorii ar putea ajunge de la 440 la 660 de lei.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.