ULTIMA ORĂ 26 ianuarie 2013

Nu mai este legal să-ți decodezi telefonul mobil

de Covasna Media | 10 vizualizări

Începând de astăzi este ilegal să ”decodezi” un telefon mobil cumpărat de nou, în așa fel încât să-l poți folosi în altă rețea. Asta cel puțin în SUA, însă astfel de reglementări au prostul obicei de a fi copiate rapid de autoritățile din restul lumii.

Potrivit Tech Daily News, cu începere de pe 26 ianuarie proprietarii de telefoane mobile nu vor mai putea să-și decodeze telefoanele noi, cumpărate de la un anumit operator de telefonie. Restricția se aplică doar telefoanelor cumpărate după aceasta dată. Există două motive pentru care în general clienții își decodează telefoanele: pentru a-și schimba operatorul de telefonie sau atunci când călătoresc în străinătate, pentru a reduce din costurile de roaming. Evident, în România și în alte multe țări, decodarea se face și pentru că există pe piață un număr considerabil de telefoane aduse din afara țării. Decodarea unui iPhone de exemplu costă, la negru, în jur de 100 de lei.

Totuși, în SUA, vor putea fi achiziționate și telefoane necodate, iar unele rețele de telefonie decodează automat telefoanele la finalul contractului cu abonatul. Ar fi însă o mică problemă. De exemplu, un iPhone 5 cu un contract de doi ani costă la AT&T 199 dolari, însă prețul unuia decodat începe de la 649 dolari.

Măsura a fost adoptată de Biroul de Copyright al SUA în luna octombrie a anului trecut, pentru a preveni furtul de softuri.

(capital.ro)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.