ULTIMA ORĂ 27 octombrie 2012

La noapte dăm ceasurile înapoi cu o oră

de Covasna Media | 479 vizualizări

În această noapte se schimbă ora. România trece la ora oficială de iarnă. Astfel, ora 4.00 devine 3.00, iar ziua de duminică va avea 25 de ore şi va fi cea mai lungă din an.

CFR Călători anunţă că 82 de trenuri vor fi afectate de trecerea la ora de iarnă. Garniturile aflate în circulaţie după ora 4.00 vor staţiona în gări până la ora de plecare după ce ceasurile s-au dat înapoi.

Până în 1998, schimbarea orei se realiza în ultima duminică a lunii septembrie, şi nu în ultima din octombrie.

Anul viitor, în martie, revenim la ora de vară în ultima duminică a lunii. Atunci, ceasurile se vor da înainte cu o oră.

Odată cu trecerea la ora de iarnă, diferența dintre fusul orar al României și GMT va fi de două ore, față de trei, cât este în prezent.

De ce schimbăm ora?

Schimbarea orei se face de două ori pe an şi este reglementată de o directivă europeană din 2001, care prevede că modificările orei se efectuează în ultima duminică din martie şi în ultima duminică din octombrie.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.

Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vara, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

În România, ora de vară a fost introdusă prima oară în 1932 (între 22 mai şi 2 octombrie). Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie, până în prima duminică a lui octombrie.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.