ULTIMA ORĂ 2 aprilie 2014

Gunoi folosit la producerea curentului electric, într-un oraș din România

de Covasna Media | 475 vizualizări

Gunoiul strâns de la locuitorii orașului Oradea va fi folosit la producerea de biogaz, care va fi apoi transformat în curent electric.

În acest acest scop, a fost construită o instalație uria­șă, în cadrul unui proiect care a costat jumătate de mi­li­on de euro, urmând ca cele două motoare să funcționeze 24 din 24 de ore, ca să transforme biogazul în curent electric. Proiectul a fost dezvoltat chiar de firma de salubritate a orașului.

Istvan Sentes, cordoonatorul de proiectului, a explicat că un container adăpostește cele două motoare care angrenează două generatoare de câte 250 de kw fiecare, astfel că la capacitatea maximă, la ora actuală, o să se producă 0,5 megawați pe oră.

Cantitatea este aproape dublă față de consumul înregistrat de firmă pentru administrarea întregii halde ecologice.

„La o concentrație de 40% de metan în gazul de depozit se poate ca omul să se gândească la o utilizare rentabilă a acestui gaz, respectiv producerea de curent electric. Conținutul de metan la ora actuală este în jur de 56, tinde către 60%”, a adăugat Istvan Sentes, citat de stirileprotv.ro.

Un proiect similar funcționează cu succes de un an de zile, la Arad, iar anul trecut, din vânzarea energiei electrice a fost obținut un profit de 100.000 de euro.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.