ULTIMA ORĂ 21 septembrie 2012

Dan Diaconescu a câștigat licitația pentru privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea

de Covasna Media | 427 vizualizări

Dan Diaconescu a devenit noul acționar majoritar al combinatului Oltchim, câștigând licitația cu strigare ce a avut loc vineri la Ministerul Economiei cu o ofertă de 203.149.548 lei.

Liderul Partidului Poporului a câștigat pachetul de acțiuni Oltchim (54,8%) pentru că a oferit cel mai mare preț pentru acțiuni și nu au fost găsite nereguli în oferta lansată.

Oferta lui Dan Diaconescu a depășit ofertele celorlați 3 investitori care s-au înscris la licitatație, PCC SE - 13, 4 milioane lei, în varianta cumpărării în bloc al celor 3 active Oltchim, Chimcomplex - 19 milioane lei și Aisa Invest - 30 milioane lei.

Creanţele AVAS şi Electrica nu au fost vândute, pentru că oferta Chimcomplex a fost sub preţul minim solicitat de distribuitorul de energie, iar pentru creanţa AVAS nu a fost depusă ofertă. Chimcomplex a oferit pentru creanţa Electrica suma de 202 milioane lei.

Creanţa Electrica asupra Oltchim este de aproximativ 150 milioane euro.

„Am oferit 45 milioane euro fără nicio condiţie şi vrem să convingem autorităţile ca aceşti bani să meargă, desigur sub formă de împrumut, către fondul de salarii şi pentru capitalul de lucru. Aceasta a fost prima licitație transmisă publicului, a fost una transparentă, a fost foarte curată. Domnul Ponta știe numărul meu, aștept să mă felicite”, a declarat Diaconescu, după aflarea rezultatului.

Ponta, despre privatizarea Oltchim: Dacă cineva crede că se joacă cu aşa ceva, se va arde foarte tare

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, referitor la ofertanții pentru acțiunile Oltchim Râmnicu Vâlcea, că dacă cineva crede că "se joacă cu aşa ceva, se va arde foarte tare", conform Mediafax. Ponta a precizat că este vorba de mii de oameni şi "de un complex industrial pentru trei judeţe".

"Eu adresez o singură speranţă în numele a mii de oameni: că nimeni nu-şi bate joc de ei, de cei care au fost la licitaţie şi că nimeni nu ne înşeală pe toţi pentru că dacă ne-a înşelat cineva că a zis că are 203 milioane de lei de plătit şi după aceea încă câteva sute de milioane pentru investiţii va răspunde în faţa legii. Sper că cel care va fi declarat azi câştigător ştie că nu este vorba de o joacă, e vorba de mii de oameni şi de un complex industrial pentru trei judeţe. Dacă cineva crede că se joacă cu aşa ceva, se va arde foarte tare", a declarat Victor Ponta.

Omul de afaceri Ștefan Vuza: Ne retragem din privatizarea Oltchim. Prevăd alta într-un an, vom reveni cu forțe proaspete

Omul de afaceri Ştefan Vuza este nemulțumit de modul în care a decurs privatizarea Combinatului Oltchim, precizând că a fost o ratare, motiv pentru care se va retrage din acest demers.

Vuza a depus două oferte pentru achiziţia acţiunilor la Oltchim, prin firmele Aisa Invest şi Chimcomplex. El dorea să preia doar creanţa Electrica faţă de Oltchim.

„Îl respectăm (n.r. pe Dan Diaconescu), însă nu ne asociem cu imaginea lui și vrem să ieșim din acest târg mediatic. Planurile noastre de afaceri sunt simple, lucrăm în domeniul petrochimiei de peste 1- ani. Nu credem că un om care nu este din domeniu poate să facă ceva la un combinat cu peste 700 de milioane datorie. E o nebunie, nu vrem să mai apărem pe sticlă asociați cu această privatizare. Nu asta e privatizarea, am fost la 54 de privatizări, asta e cea mai mare ratare. Dacă cumpărătorul era un om din business, aveam cu cine să ne înțelegem. Nu avem de ce să negociem cu cineva care nu e din domeniu. Și cei de la PCC sunt îngrijorați”, a declarat Vuza.

Întrebat dacă intenționează să propună o altă ofertă pentru creanța electrica, omul de afaceri a răspuns negativ, precizând că privatizarea actuală se va dovedi a fi un eșec, și se va organiza alta într-un an.

„Nu avem de ce să cumpărăm creanța. Cred că privatizarea asta se va termina cât de curând și va începe alta, și vom veni la alta cu forțe proaspete. Va fi criză cel puțin jum de an și o nouă privatizare într-un an. Angajații vor primii banii, pentru că e an electoral”, a mai spus Vuza.

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.