ULTIMA ORĂ 22 noiembrie 2012

Actorul Şerban Ionescu a murit

de Covasna Media | 439 vizualizări

Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la vârsta de 62 de ani, după un an de grea suferinţă. Actorul a murit la Spitalul Floreasca, unde a fost internat în stare gravă în cursul zilei de marţi.

Actorul Şerban Ionescu a fost dus marţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, după ce starea lui s-a agravat, el fiind internat în secţia de Terapie Intensivă.

Potrivit directorului Spitalului Floreasca, Radu Macovei, citat de Mediafax, decesul actorului a survenit miercuri seara, în jurul orei 23.30.

Miercuri dimineaţa, medicii au confirmat internarea actorului, dar nu au dat detalii despre starea de sănătate a acestuia.

"Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului", declara purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.

Actorul Şerban Ionescu a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din 18 septembrie până în 2 octombrie, pentru a fi supus unei proceduri chirurgicale necesare în vederea asigurării unei alimentaţii complete.

"Această procedură era necesară şi continuă protocolul de monitorizare în cadrul suferinţei neurologice (scleroză laterală amiotrofică)", declara atunci conducerea Spitalului Elias.

Potrivit sursei citate, pe perioada spitalizării, Şerban Ionescu a fost conştient, nu a prezentat tulburări respiratorii şi nici nu a necesitat alt tip de îngrijire medicală, astfel că în 2 octombrie actorul a fost externat.

La jumătatea lunii august, Şerban Ionescu, diagnosticat iniţial cu borelioză, în urmă cu un an, s-a întors în România de la clinica din Germania în care a fost îngrijit şi unde a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică.

Avocatul lui Şerban Ionescu declara atunci că boala de care suferă Şerban Ionescu este incurabilă.

"Vorbeşte, râde, discută, însă are probleme locomotorii, cauzate de boala sa. A fost la patru clinici în Germania şi a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică. Boala este incurabilă, nu există un tratament (care să ducă la vindecare, n.r.)", preciza atunci avocatul Cătălin Dancu.

El spunea că Şerban Ionescu locuieşte în Bucureşti, în casa unui prieten.

Cătălin Dancu îl reprezintă pe Şerban Ionescu în divorţul de soţia lui, Magda Catone, următorul termen fiind stabilit în 14 decembrie, la Judecătoria Sectorului 2.

Scleroza laterală amiotrofică constă într-o pierdere progresivă a anumitor celule nervoase din creier şi măduva spinării, numite neuroni motori, ce controlează muşchii voluntari, care fac posibilă mişcarea. Scleroza laterală amiotrofică este o boală progresivă, invalidantă şi fatală. Mersul, vorbitul, mâncatul, înghiţitul şi alte funcţii fundamentale ale corpului devin treptat din ce în ce mai dificile şi pot provoca diferite alte boli şi complicaţii.

Maladia poate debuta la orice vârsta, însă este mai frecventă la vârsta a doua şi a treia. Cauzele sclerozei laterale amiotrofice sunt necunoscute, dar se ştie că aproximativ 5-10% din pacienţi prezintă o formă moştenită a bolii.

Boala cu care a fost diagnosticat iniţial Şerban Ionescu, borelioză, prezintă o serie de simptome asemănătoare celor ale sclerozei amiotrofice, afectând la rândul ei muşchii şi alte organe şi provocând probleme cu vorbirea, respiraţia şi deglutiţia.

Actorul Şerban Ionescu a fost diagnosticat, în urmă cu un an, cu borelioză, o boală gravă provocată de înţepătura unei căpuşe.

La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătăţii cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului Şerban Ionescu, banii fiind acordaţi din Fondul de rezervă.

Pe 30 mai, preşedintele comisiei medicale care l-a evaluat pe Şerban Ionescu, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, a declarat, însă, că actorul nu are neuroborelioză şi că în România se asistă la un fenomen îngrijorător al "epidemiei de diagnostic" legat de această boală.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

ULTIMA ORĂ

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.