STIREA ZILEI 13 martie 2021

Un tânăr din Covasna lucrează de 10 ani la împlinirea visului din copilărie

de Daniela Luca | 6421 vizualizări

Németh László este pasionat de mașini tunate și își petrece timpul liber meșterind la propriul automobil 

Aproape orice băiat a fost îndrăgostit cândva de mașinile tunate din jocurile video, însă nu sunt mulți cei care au ținut morțiș să își îndeplinească visul din adolescență, cel de a fi la volanul unui astfel de automobil. Mașina lui Németh László, un tânăr de 32 de ani din orașul Covasna, ia ochii privitorilor ori de câte ori iese cu ea în lume. Numai el știe însă ce a însemnat transformarea  automobilului și câtă pasiune și răbdare a implicat tot acest proces, care, spune Németh László, încă nu s-a încheiat. A învățat să facă totul singur și spune că sunt încă destule detalii pe care vrea să le pună la punct, cu propriile mâini, ca și până acum. Tânărul ne-a mărturisit că dacă va fi cazul, este dispus să îi ajute cu un sfat și pe alți pasionați de acest domeniu. 

Németh László a lăsat mașina pe mâinile profesioniștilor doar atunci când a fost vorba de schimbarea culorii mașinii. În rest, deși activează în cu totul alt domeniu, a făcut totul cu propriile mâini. Pasiunea pentru automobile tunate se trage încă din adolescență, ne-a spus tânărul. 

„De când eram adolescent jucam acel joc cu mașini tunate, Need for speed underground, și acesta este motivul pentru care mi-am dorit și eu o astfel de mașină. Astăzi motivația tinerilor nu mai vine de acolo, ci din faptul că pot vedea deja pe străzi astfel de mașini, nu doar în jocuri, cum vedeam noi când eram mici. E vorba despre modificări legale, numai că la noi în țară e mai greu. În Germania, de exemplu, poți să faci aproape orice și ți se omologhează dacă e conform normei. E vorba de siguranța șoferilor, evident, doar că unele mașini tunate sunt mai sigure decât unele rable pe care le vedem pe drumuri”, ne-a spus Németh László.

A modificat aproape totul, de la scaune, la bara din față și din spate 

Mașina, Opel Astra G Sedan, a cumpărat-o în 2010, nou-nouță, însă ideea de a-i aduce îmbunătățiri i-a venit peste un an. De atunci, tânărul spune că a tot meșterit la ea, iar întregul proces încă nu este finalizat complet. 

„Am început cu instalația de boxe, ca toată lumea. Apoi contează foarte mult jantele. Orice mașină ar fi, dacă pui niște jante frumoase, se vede schimbarea instantaneu. După boxe și jante a urmat bara din față, și bara din spate. Apoi le-am schimbat din nou, iar sistemul audio l-am schimbat de câteva ori. Am înlocuit cu totul scaunele. Au fost din textil, iar acum sunt din piele. După aceea am vopsit niște elemente din interior și am pus inele la ceasuri, am colantat mijlocul bordului cu folie de carbon. Am făcut stickere acasă, singur. Am printat imaginea dorită, apoi am capsat-o pe o folie și cu foarfeca am decupat și a ieșit un sticker fain. Le-am pus pe geamurile laterale, pe capotă. Apoi am vrut să modific și capota, dar nu am reușit așa că am pus folie de carbon. Am schimbat și farurile de ceață, cu led. Am iluminat sub capotă și înăuntru, sub scaune. Am și la geam și în portbagaj câte un led mare. Am șapte boxe, adică un întreg sistem audio. Am vopsit stopurile, în limite legale și eleronul, adică aripa din spate”, ne-a povestit tânărul. 

Costurile transformării nu au depășit valoarea inițială a mașinii

Acesta spune că a învățat totul singur. A sorbit o mulțime de informații de pe internet, pe care le-a testat cum a știut mai bine pe propria mașină. De fiecare dată a fost nevoie de mai multe încercări ca să îi iasă așa cum și-a imaginat, spune Németh László. 

De anul trecut, i-a dat o culoare cameleon, care  are capacitatea de a-și schimba nuanța în funcție de unghiul din care este privită. Efectul vizual este de-a dreptul impresionant și atrage priviri, spune tânărul. Cât despre costurile transformării, acestea nu au depășit valoarea inițială a mașinii. 

„Difuzorul bară spate l-am făcut singur din spumă pentru montaj și din fibră de sticlă. Acum am văzut că acest fel de difuzoare încep să apară și pe mașinile noi. În ceea ce privește cea mai grea parte, cred că de fapt tot procesul a fost plăcut, dar trebuie să te țină nervii și să ai multă răbdare. A fost dificilă schimbarea culorii și confecționarea difuzorului. Am vrut să fie roșie. Apoi m-am răzgândit. Am zis să fie ceva mai neobișnuit și mai diferit și am încercat culoarea asta. La vopsit am cerut ajutor. Puteam să fac și singur, dar la acest capitol trebuie să fie totul perfect. Acum mi-aș dori niște jante mai atrăgătoare. Costul transformării a fost cam jumătate din suma care a fost plătită pe mașină. O parte dintre accesorii le-am comandat din țară și o parte din străinătate, cum ar fi din Germania sau China. Totuși, observ că lumea e puțin invidioasă uneori, din păcate. Mă refer la priviri. Copiii mici sunt foarte atrași de această culoare”, ne-a mărturisit Németh László.

„Primul lucru în care merită să investești sunt jantele”

Cei care vor să aducă mașinii astfel de îmbunătățiri, ar trebui să știe că sunt destul de costisitoare, spune el, însă dacă se investește în timp, câte puțin, tunarea mașinii îi poate schimba complet aspectul. 

„Multă lume nu știe cu ce să înceapă și dacă o să fie bani destui, dar eu cred că se poate începe încet, cu bani puțini. În timp poți să investești câte puțin. Unii nu reușesc să facă totul din prima și se lasă. Primul lucru în care merită să investești sunt jantele. Mai poți să pui folie omologată pe geamuri. Și asta mai schimbă complet felul în care arată o mașină. Apoi sistemul audio contează, dar și iluminatul mașinii. Acest proces  niciodată nu va fi terminat, pentru că găsești în continuu ceva să modifici. Eu lucrez la ea când am timp. Aștept să vină vremea mai bună ca să pot să fac mai multe, pentru că acum e frig”, spune tânărul. 

Mașinile tunate, întâlnite prea rar pe străzile din țară 

Conform acestuia, în județul nostru, dar și în toată țara sunt prea puține persoane pasionate de acest domeniu. Motivul ar fi costurile ridicate, spune el. Totuși, în câteva orașe se organizează evenimente și concursuri care au în centrul atenției mașinile tunate. 

„În Brașov, de exemplu, sunt mai multe mașini tunate decât la noi și reacția e mai pozitivă acolo. Odată am vrut să nu mai continui, dar m-am răzgândit și am luat-o de la capăt. Am muncit la ea și noaptea pentru că nu puteam să dorm până nu rezolvam ce aveam de făcut. Este ca o dependență”, ne-a mai spus László. 

Întrebat dacă și-ar dori să deschidă vreodată un atelier specializat pe tuning-ul auto, Németh László a spus că nu este o idee rea, însă pentru acest lucru ar fi nevoie de o investiție destul de mare, dar și de specialiști serioși, care sunt din ce în ce mai greu de găsit. 

Tânărul ne-a spus, la final, că nu va vinde niciodată această mașină de care este atât de atașat sentimental, pentru că pus prea mult suflet în fiecare detaliu pe care l-a transformat, iar despărțirea ar însemna o ruptură de ceva drag, de neînlocuit. 

Acesta a mai adăugat că este dispus oricând să împărtășească și cu alții din experiența pe care a adunat-o în cei 10 ani de când tot meșterește la visul său. 

Sursă foto: Németh László – arhiva personală

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.