STIREA ZILEI 18 martie 2020

Un om al străzii se zbate între viață și moarte

de Luca Daniela | 5832 vizualizări

Bálint Sándor are nevoie de sprijinul semenilor pentru a putea lupta în continuare cu boala de care suferă

Fiecare om fără adăpost are câte o poveste impresionantă, o dramă pe lângă care trecem nepăsători. Eticheta categoriei din care fac parte îi urmărește peste tot, iar acest lucru le îngreunează și mai mult drumul spre o viață normală. Asta s-a întâmplat și cu Bálint Sándor, un bărbat de 46 de ani din Sfântu Gheorghe care și-a petrecut mai mult de jumătate din viață în Adăpostul de Noapte din Ciucului. De câțiva ani omul suferă de o boală care îl seacă de puteri. Chiar dacă spune că nu a avut o soartă ușoară, Bálint Sándor își dorește să se mai poată bucura de viață, iar pentru acest lucru are nevoie de oameni care să nu rămână indiferenți la suferința lui. 

Povestea lui Bálint Sándor ne-a fost relatată pe grabă de o doamnă care vinde la o tarabă de lângă Adăpostul de Noapte din cartierul Ciucului, când ne documentam despre situația oamenilor străzii în criza răspândirii coronavirusului. Femeia care îl cunoaște încă de când era mic ne-a rugat să facem un apel către cei care ar dori să îl ajute pentru că este foarte necăjit și bolnav. Când i-am spus că suntem de acord să vorbim cu el, Gothár Olga, doamna de la tarabă, s-a urcat în aceeași clipă pe bicicletă și s-a dus în căutarea lui. S-a întors în câteva minute, însoțită de el – un bărbat încă tânăr, cu ochii blânzi, dar foarte palid.  

Atunci am aflat că Bálint Sándor a rămas fără părinți la o vârstă fragedă. Spune că nici măcar nu își mai amintește chipul lor. Până la 18 ani a crescut la un orfelinat din reședința de județ, iar apoi, neavând alternative, și-a dus viața pe străzi. Pentru că atunci casa și strada s-au contopit, a devenit un nimeni, spune bărbatul. Astfel, a ajuns să facă parte dintr-o categorie puțin respectată și lipsit de orice alte resurse, nici n-a încercat să își construiască un alt viitor, încurajat de băutura care i-a fost cel mai bun prieten în acel timp.

„Ce îmi doresc acum este să pot să trăiesc”

Bărbatul ne-a împărtășit că la 30 și ceva de ani s-a lăsat definitiv de orice viciu, însă prea târziu. Boala i-a pătruns în fiecare fibră, iar acum este secătuit de puteri. Chiar dacă pentru unii într-o astfel situație fericirea ar fi un cuvânt străin, el spune că în ciuda bolii se bucură de fiecare zi și își dorește să trăiască măcar încă vreo câțiva ani. 

„Sunt la adăpost de 24 de ani. Înainte de asta am stat pe străzi. Aici mi-e bine. Am cancer la ficat, dar deja s-a răspândit în tot corpul. Nu pot să îmi facă nimic la spital. Mi-au făcut perfuzii și atât. E de gradul doi deja. Am și medicamente pe care le iau zilnic. Aș avea nevoie de mâncare și medicamente în fiecare lună. Ar trebui să mănânc orez, carne, cartofi fierți. Doctorii au spus că nu mă pot opera. Am dureri mereu. Eu nu am pe nimeni, nu am rude. Nu pot să lucrez. Nu ascund adevărul, am consumat alcool, dar de șapte ani nu am băut nimic. Iau medicamente pentru că am o cutie întreagă. Am pensie de boală foarte mică. Îmi ajunge să iau doar pâine și câteva medicamente. Noroc că mă mai ajută unii oameni cu mâncarea din când în când. Ce îmi doresc acum este să pot să trăiesc. Doctorii mi-au zis că va fi din ce în ce mai rău”, ne-a spus Bálint Sándor.

Acum nu mai primește nici pensia de handicap de 272 de lei, pentru că nu are acte de identitate, însă spune că și le va recupera curând și va putea din nou să își ia mâncare și medicamente, atât cât îi ajunge din această sumă. 

În timp ce discutam, la Adăpostul de Noapte, deschis 24 din 24 de ore din cauza pericolului noului virus, se servea fasole la conservă și pâine. Bărbatul ne-a spus că nu este pretențios, doar că nu poate mânca fasole pentru că îi accentuează durerile provocate de boală, iar astfel este nevoit să își caute altceva de mâncare. 

Lecție de bunătate de la doamna care vinde la taraba din Ciucului 

Gothár Olga ne-a mărturisit că nu poate să asiste indiferentă la drama pe care o trăiește un om pe care îl cunoaște de ani. Ea încearcă să împartă cu el din puținul pe care îl are. 

„E un om foarte bun. Nu bea, nu fumează. Eu îl mai ajut cu ce pot. Îi mai iau o banană sau un iaurt seara când plec acasă. Uneori când vreau să îi dau câte ceva, zice că deja i-a dat cineva și nu vrea să ia și de la mine. E om cinstit. Eu sunt miloasă, mai aduc și ciorbă de acasă. Dacă vom ajuta măcar zece, va putea să mănânce normal. Are nevoie de lapte, carne. Eu dau cât pot. Înainte mai bătea covoare și mai primea câțiva lei, dar acum chiar nu poate să facă nimic. Nici nu se poate bărbieri acuma că nu prea are putere. Trebuie să ne ajutăm reciproc. La cei care beau și cerșesc, nu le dau nimic. Trebuie să ajute mai mulți ca să îi fie și lui bine măcar până își primește înapoi pensia de handicap. În fiecare săptămână merge la urgențe pentru că nu are putere și cade din picioare. Acolo i se fac perfuzii și îl aduc înapoi la adăpost. Mâine, poimâine vom muri și nu vom putea lua nimic cu noi și atunci de ce să nu ajutăm un om care chiar are nevoie?”, ne-a spus Gothár Olga. 

„Problema este că el foarte greu acceptă ajutorul nostru”

Administratorul adăpostului din clădirea Sing-Sing, Székely Róbert ne-a spus pe de altă parte că a încercat să îi ofere ajutorul necesar, însă de cele mai multe ori bărbatul nu îl acceptă. 

„El are nevoie de sprijin și noi i-l oferim. Problema este că el foarte greu acceptă ajutorul nostru. El spune mereu că vrea să fie ajutat, dar când e programat la un medic specialist, nu vine. Zice că nu se simte rău pe moment. (...) Problema este că are nevoie de ajutor, dar când îi este oferit, nu acceptă. Poate sună dur, dar este un domn care din acest motiv este aici, pentru că nu dorește să îi fie mai bine. Atunci când e în faza că nu se poate mișca și are dureri mari, atunci acceptă ajutor. Dar în ziua următoare deja iese din spital. Semnează pe propria răspundere că nu mai vrea să rămână. El este conștient că are probleme de sănătate și i-am făcut programare de câteva ori și degeaba”, ne-a spus Székely Róbert. 

Cei care vor să îl ajute cu o vorbă bună, cu haine, alimente sau medicamente, pot să le lase la Adăpostul de Noapte din Ciucului. 

Indiferent de circumstanțele care l-au adus în situația cu care se luptă în prezent, nimeni nu e în postura în care ar putea să îl judece, pentru că nimeni nu s-a născut în pielea lui. Asurzit de lamentări, ajutat de câțiva oameni, dar totuși atât de singur, Bálint Sándor avea vocea tremurândă spre finalul discuției, iar ochii i se umpluseră de lacrimi. Ne-a spus că este recunoscător că l-am ascultat și că ar fi bine să avem grijă de sănătatea noastră încă din tinerețe. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.