Povestea de necrezut a familiei Luka

Curajul de a o lua de la capăt, de a călca peste prejudecăți și de a alege cu sufletul îi caracterizează cum nu se poate mai bine pe soții Luka. Ei sunt încă o dovadă vie a faptului că nimic nu este întâmplător și că totul în viață vine la timp, atunci când nu încetezi să speri. După ani de zile în care au încercat să dea viață unui copil, cu speranța la pământ, au devenit părinți adoptivi pentru o fetiță de opt ani. Peste un an și jumătate, viața i-a „răsplătit” cu un cadou la care nici nu mai visau. László și Laura și-au putut strânge în brațe copilul, de data aceasta venit din burtică, nu din inimă.

László și Laura sunt oamenii care înțeleg valențele cuvântului părinte la un alt nivel. Acum când sunt și părinți biologici și părinți adoptivi, privesc în urmă și spun că totul s-a întâmplat exact cum trebuie și dacă ar putea, probabil că ar fi mers pe același drum, pentru că acum totul are sens. Viața i-a pus la încercare de nenumărate ori, a încercat să le pună piedici și să îi lase fără puteri.

Dragostea și împlinirea pe care ei o simt de ceva vreme însă, sunt cea mai frumoasă răsplată pentru răbdarea, curajul și credința pe care nu și le-au pierdut niciodată.

S-au căsătorit în urmă cu 14 ani. Tinerii nici nu bănuiau atunci prin ce urmau să treacă pentru a dovedi că sunt pregătiți cu adevărat să devină părinți.

„Povestea noastă e foarte lungă. Am încercat să avem copii și soția a rămas însărcinată, dar tot a pierdut copiii după două sau trei luni. Doctorii îmi spuneau că eu am ceva genetic și din cauza asta ea ar fi pierdut sarcina de mai multe ori”, ne-a împărtășit László.

În căutarea unui răspuns, tinerii au apelat la medicii din Ungaria. În urma mai multor investigații și a unui test genetic s-a depistat că din cauza unei translocații cromozomiale, șansa de a da naștere unui copil este de 20%, nu mai mult. În momentul în care au aflat cauza care a dus la pierderea sarcinilor, László și Laura spun că au simțit o ușurare pentru până atunci existau prea multe întrebări fără răspuns.

„Am încercat apoi metoda Preimplantation Genetic Diagnosis (PGD). Este atunci când ți se extrage embrionul și i se face un test genetic și dacă este sănătos, atunci se introduce înapoi în uter. E o metodă relativ nouă, a apărut în 2012 pentru perechi care au această problemă. Am încercat de trei ori această metodă, dar nu am reușit nici așa. După aceea am decis să recurgem la donori, dar eram pe o listă de așteptare prea lungă, iar noi nu puteam aștepta atât”, își amintește Laura.

Cea mai bună alegere - adopția

Cei doi spun că știau dintotdeauna că își doresc să devină părinți și să schimbe viața unui copil, iar pe măsură ce speranța își pierdea din intensitate, au decis că nu contează dacă acesta va fi biologic sau nu.

De doi ani și jumătate, László și Laura sunt părinții unei fetițe cu un zâmbet molipsitor, cu ochi mari și gene luni, însă pe care părinții naturali au abandonat-o de când era bebeluș.

Când au văzut-o pentru prima oară, fetița care a fost crescută de un asistent maternal, avea opt ani. Deși de obicei procedura adopției durează între unul și doi ani, în cazul familiei Luka, lucrurile au evoluat mult mai repede.

„Noi nu ne așteptam așa de repede să se întâmple acest lucru. În august am primit atestatul, iar copilul deja era la noi în luna decembrie. În anul în care am făcut adopția a venit schimbarea de lege astfel încât puteam să ne uităm la toți copiii din țară care sunt greu adoptabili, mai mari de trei ani. Și noi la început am dorit să adoptăm un copil mai mic, dar nu am vrut să așteptăm atâta timp. Am mers acolo ca să vedem despre ce e vorba și fetele ne-au ajutat să folosim acea aplicație care era destul de greu de folosit, fiind la început. Ne-am spus atunci că nu vrem să ne uităm la copii ca la târg și am rugat să ne arate un copil care cred ni se potrivește pentru că fetele de la DGASPC ne cunoșteau deja. Am rugat să fie o fetiță din județul nostru. Ni se spunea că adopția va dura un an, sau aproape doi, dar pe noi ne-a luat cumva pe nepregătite, a fost o surpriză pentru noi să s-a întâmplat totul atât de repede”, ne-a mai spus Laura.

„Când am văzut poza am zis că fata asta nu are cum să rămână în plasament. Am decis că vrem să schimbăm viața unui copil. Am vorbit vreo jumătate de oră, trebuia să ne decidem repede. Ea era atunci pusă pe acel site și era atât de frumoasă, sănătoasă și inteligentă, încât eram siguri că nu va rămâne prea mult acolo și că o va adopta cineva”, a continuat László.

Ei își amintesc că le-a fost acordată o jumătate de oră pentru a se gândi dacă își doresc sau nu să o adopte pe fetița din poze de care tocmai se îndrăgostiseră. În acele 30 de minute urma să se decidă soarta lor, dar mai ales, soarta micuței, iar în cele din urmă a ajuns în brațele grijulii ale acestei familii.

 „Așa a vrut soarta să fie”

Pentru că fetița avea vârsta de opt ani când a fost adoptată, avea amintiri și emoții care o legau de casa unde și-a petrecut primii ani din viață. Astfel, adaptarea la noua casă a fost anevoioasă, spun părinții. Totuși, timpul le-a așezat pe toate la locurile lor. Cei doi își doreau doar să îi creeze micuței un spațiu unde să se simtă iubită și protejată, ba chiar se gândeau să mai adopte un frățior, însă viața avea alte planuri.

„Am adoptat-o și am decis că nu o să mai continuăm să încercăm nici acea metodă PGD și nici prin donori. Am zis că așteptăm un an și mergem din nou la Monika să adoptăm încă un copil. Nu conta dacă va fi băiat sau fată, dar ne doream să aibă un frate pentru că e important să nu fie singură. Fata de fapt are frați, cred că vreo opt, dar nu îl cunoaștem decât pe unul pentru că și acel copil de trei ani e adoptat. Așa cum am zis, am decis să mai adoptăm peste un timp, iar până atunci ne-am urmat viața, pentru că oricum eram foarte ocupați cu ea, trebuia să ne adaptăm situației, să o cunoaștem”, își mai amintesc părinții.

Peste jumătate de an după adopție, vestea unei noi sarcini i-a găsit resemnați. Nici prin cap nu le trecea că de data aceasta ar fi altfel de cât a fost până acum și că există șanse ca Laura să ducă o sarcină până la sfârșit. Erau pregătiți de ce e mai rău, spun ei. Tipul trecea însă, iar în burtica ei creștea o fetiță sănătoasă care a văzut lumina zilei în luna martie a anului trecut. „Așa a vrut soarta să fie”, repetau într-una cei doi soți.

„Cred că s-ar putea face un film după povestea noastră”

Pentru că László și Laura au trecut prin toate greutățile pe care le implică procedura adopției, dar și perioada de adaptare a copilului în noua casă și știu cât de important este să simți că nu ești singur, că există sprijin, au decis să împartă cu noi povestea lor. Ei și-au dorit să îi încurajeze și pe alții și să-i îndemne să nu-și piardă speranța, orice ar fi.

„Eu cred că ne-am îndeplinit visul prin adopție. Când încă nu știam că o să avem probleme, ne-am dorit foarte mult să avem un copil pentru că eu lucrez cu copiii și am văzut mulți lăsați în voia sorții. Am zis că dacă pot atunci să schimb o viață în bine, de ce să nu o fac. Probabil că a trebuia să trecem prin asta. Cred că s-ar putea face un film după povestea noastră. Privind în urmă a fost probabil cea mai bună alegere pe care am făcut-o în viața noastră. Nu știam la început nici noi cum va fi și cum o să ne adaptăm la situație, dar ne-am spus că în viață oricum sunt probleme cu care trebuie să te confrunți, așa să adopția unui copil nu ne încurca cu nimic, din contră”, ne-au spus soții.

După ce au adoptat, ei spun că și-au promis să dea mai departe din experiența lor și să îi sprijine pe cei care trec prin situații similare.

„Cunoaștem cupluri care nu pot avea copii, dar nici nu se gândesc să adopte pentru că le este frică și nu știu cum va fi copilul sau ce gene va avea. Nu zic că noi nu ne-am gândit la asta, dar ne-am spus că dacă aș avea un copil pe care l-am născut, tot nu aș putea fi sigură că nu va avea probleme, e inevitabil”, zice Laura.

Ea crede că adopția este miracolul care te resetează complet. Tot ceea ce trăiești, simți sau ți se întâmplă din momentul în care decizi să adopţi îţi schimbă stilul de viaţă şi chiar modul de a gândi şi a vedea lumea.

Această poveste ne-a făcut să ne gândim asupra faptului că viața este dureros de nedreaptă uneori. În timp ce unii adună ani de zile dragoste pe care nu au cui să o dăruiască și se chinuie să dea viață unui suflet, alții își abandonează propriul copil poate chiar fără să îi pese de consecințe. În cazul fetiței adoptate de familia Luka, poate că destinul doar i-a dăruit alți părinți, părinții pe care îi merita. Iar surioara ei, care s-a născut când nimeni nu mai spera, pe lângă faptul că i-a făcut pe unii medici să se mire, le-a dovedit celor doi părinți că ea a venit pe lumea asta doar atunci când au învățat să iubească cu toată inima și pe cineva căruia nu i-au dat viață.