STIREA ZILEI 18 martie 2021

Un campion la motocros din Ojdula are nevoie de sprijin pentru a putea concura din nou

de Daniela Luca | 2434 vizualizări

Incendiul care a izbucnit duminica trecută l-a lăsat fără echipamentul de competiție 

Unul dintre tinerii piloți de top ai României, în vârstă de 14 ani, Ördög Zoltán, a trăit la finalul săptămânii trecute  clipe extrem de grele, chiar în pragul sezonului competițional. Motocicleta cu care a concurat la cele mai importante competiții din țară și din străinătate și care i-a adus atâtea titluri importante, i-a fost transformată în scrum, alături de tot echipamentul. Era singur acasă când a izbucnit incendiul. Flăcările au mistuit tot ce se afla în garajul de lângă locuința familiei Ördög. Comunitatea moto din țară s-a mobilizat și a lansat un apel pentru ca micul campion să poată să concureze din nou. 

Ördög Zoltán, elev în clasa a VIII-a, face motocros de mic, iar pasiunea pentru motoare a moștenit-o de la tatăl său. 

„La patru ani a început calea lui la nivel profesionist. S-a urcat pe motor la trei ani jumate, iar de atunci până în prezent este component al multor campionate de motocros. „Boala” asta pentru motoare a moștenit-o de la mine. Am făcut și eu motorsport, în special carting și un pic raliuri, dar din cauza că nu am avut bugetul necesar la dispoziție eu am renunțat. (...) Băiatul a trăit niște momente în motorsport cu mine și cu sora mai mare care făcuse carting vreo cinci ani de zile după ce am terminat, doar că el a început să se joace mai mult cu motocicletele de jucărie și atunci cum eu n-am apucat să fac motociclism profesionist, deși mi-a plăcut, am zis hai să tăiem două roți din patru și să mergem doar pe două”, ne-a spus tatăl băiatului, Ördög István. 

Acesta ne-a spus că Zoltán este multiplu campion național și campion est-european, dar și că a fost recrutat în proiectul International Yamaha BLU CRU, unde sunt selectați cei mai talentați copii din întreaga lume. Patru ani la rând, el a a câștigat și titlul „Sportivul Anului” la motocros, ne-a mai spus tatăl. 

„Eram în prag de a intra în lumea motocrosului adevărat la nivel european sau mondial, numai că anul trecut, din cauza pandemiei, s-au restrâns etapele, concursurile și n-am mai ieșit în afara țării. Totuși a reușit să cucerească titlurile de campion național și est-european pentru că datorită vecinilor din Bulgaria am putut să mai ieșim din țară, dar n-am mai putut să dovedim către Europa și către mondiale că putem să facem față unor provocări și mai mari”, ne-a povestit Ördög István. 

Acum însă provocarea cea mai mare, pentru întreaga familie, este să treacă peste această pierdere și să îl ajute cât mai urgent pe Zoltán, pentru că sezonul competițional începe foarte curând, în luna aprilie. 

Incendiul a distrus tot ce era în garajul care a luat foc duminica trecută  

Focul care a izbucnit duminică după-amiază a nimicit motocicleta, biciclete, scule, echipamentul de concurs – tot ce familia Ördög a adunat în cei zece ani de când mezinul a îndrăgit motocrosul. 

„Incendiul a pornit de la un hoverboard, un bord electric cu două roți motorizate care a fost băgat în priză în garaj și pur și simplu a explodat. A fost un scurtcircuit de la încărcător sau de la baterie. Am mai auzit de astfel de cazuri în care au avut loc incendii din cauza acestor aparate. Nu m-am gândit însă că într-adevăr se poate întâmpla. Acolo în garaj bineînțeles că aveam lucruri inflamabile, benzină, anvelope, cauciucuri. Era imposibil să nu se extindă și la casă dacă nu veneau pompierii la timp.  Copilul era chiar singur acasă, se pregătea pentru școală, dar eu am venit rapid după ce m-a sunat disperat. Au venit și vecinii și era imposibil să mai intre cineva în garaj să salveze ceva. E un mare noroc și că nu a ars casa, care e la cinci metri distanță și că nu am rămas pe stradă. Pe partea respectivă s-au stricat un pic ferestrele, dar în rest totul este întreg”, ne-a spus tatăl lui Zoltán. 

„Acum trebuie să începem totul de la zero”

Bărbatul a încercat să vadă și partea bună a lucrurilor și anume faptul că toți membrii familiei sunt în siguranță și că incendiul nu s-a extins. Pentru că sportul pe care îl practică l-a călit pentru momente dificile, Zoltán a reacționat rapid, fără panică, spune tatăl lui. 

„Pentru că face acest sport extrem, eu sper și cred în duritatea lui și el a trăit foarte multe momente când trebuia să decidă într-o secundă. Și pe partea de motocros de la viraj la viraj sunt obstacole, sărituri, deci el este antrenat să ia decizii rapid și datorită acestui sport care l-a întărit timp de zece ani de zile, a putut să facă față. Noroc că nu s-a gândit să intre în incendiu să mai salveze ceva. Cea mai mare pagubă este pentru el, pentru că a pierdut tot, inclusiv bicicleta. Și ca părinte, ca tată, am pierdut tot ce depozitam acolo, scule, unelte.  Acum trebuie să începem totul de la zero și văd că ar fi un nou început. Copilul a reacționat foarte curajos, a ieșit în stradă și a cerut ajutor și a sunat la 112. Nu îmi pare rău de nicio zi pe care am petrecut-o cu el la antrenamente și competiții pentru că sportul îl educă și îl formează”, a mai punctat Ördög István.

Pierderile ajung la zeci de mii de euro, spune el. Doar motocicleta de concurs valora aproximativ șapte mii de euro. Sunt bani mulți pentru familia care și până acum a făcut sacrificii mari pentru ca băiatul să ajungă acolo unde este acum. Comunitatea moto din țară, dar și câteva persoane din străinătate, pasionate de acest sport, și care înțeleg ce impact are o astfel de pierdere, au venit cu ideea de a se mobiliza pentru ca Zoltán să revină cât mai repede la concursuri. 

„S-a mobilizat multă lume și acum abia ne dăm seama câți oameni sunt alături de noi, cu mesaje, cu telefoane sau cu bani. Apreciez enorm. Și din străinătate, toți cei care ne-au cunoscut au început să strângă bani și să se intereseze cum pot să ne ajute. În momentele astea dificile nu te gândești la strângeri de fonduri. Am postat contul soției datorită oamenilor care au venit și au zis să le oferim o posibilitate prin care să ne ajute. Sponsorii vechi și actuali au reacționat și ei pentru că după cum văd toată lumea vrea să repunem în mișcare cariera copilului. Sperăm că ne dă Dumnezeu putere și răbdare ca să putem trece peste tot împreună. E important că familia e bine și că n-am rămas pe stradă. Va fi un nou început și încercăm să clădim din nou, cărămidă cu cărămidă”, ne-a mai spus tatăl băiatului. 

Înțelege ca nimeni altcineva durerea tânărului sportiv un alt pasionat de același sport, Tompa Krisztián din Sfântu Gheorghe. Campionul în vârstă de 20 de ani a fost alături de Zoltán încă de început. Acesta spune că trauma prin care a trecut băiatul este cumplită și speră ca oamenii să nu rămână indiferenți și să îi ofere sprijinul necesar. 

„Îl știu pe Zoltán încă din primul an de când s-a apucat de motocros, adică de acum zece ani. Ne antrenam mereu împreună și îl ajutam cu sfaturi. A evoluat bine în ultimii ani. Să pierzi tot echipamentul este o provocare foarte grea. Pe lângă motocicletă ai nevoie de cizme, genunchiere, protectoare, pantaloni, bluze, cască, ochelari, mănuși. Un set costă peste 1.000 de euro. Sper că vor reuși să strângă suma necesară pentru că se mobilizează multă lume”, ne-a spus Tompa Krisztián. 

Pentru a putea face față competițiilor, Ördög Zoltán are nevoie de o nouă motocicletă, de piese de schimb, de echipament și de scule, iar tatăl trebuie să refacă din temelii încăperea distrusă de incendiu. Adolescentul a primit o lecție cumplită, însă doar sprijinul celor care îi vor înțelege nevoia va arăta dacă această poveste va avea sau nu un final fericit. 

Cei care doresc să ajute o pot face prin transfer bancar în contul mamei băiatului, Ördög Maria, CNP: 2730514142056, cont: RO48CECEC001946200551310. 

Sursa foto: Ördög István

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.