STIREA ZILEI 5 martie 2020

Un alt fel de „Acasă” pentru copiii abandonați

de Daniela Luca | 2773 vizualizări

Aproape 40 de suflete vor părăsi curând Centrul de plasament de la Olteni 

Trei case în care copiii și adolescenții din Centrul de plasament nr. 6 de la Olteni se vor bucura de un mediu apropiat de cel familial vor fi construite anul acesta în județul Covasna - două la Târgu Secuiesc și una la Întorsura Buzăului. Dacă lucrurile vor decurge conform planului, copiii se vor putea muta în noile case în toamna acestui an, conform conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Covasna. 

Cele trei case de tip familial vor fi înființate ca urmare a restructurării Centrului de plasament nr. 6 Olteni, iar în acest sens, în toamna anului 2018, a fost încheiată o convenție de colaborare între Consiliul Județean Covasna, DGASPC Covasna și Fundația Sera România, care va acoperi cea mai mare parte a cheltuielilor. 

Astfel, cota Consiliului Județean este de 23,3%, adică 175.000 de euro, iar Fundația Sera România va contribui cu 575.000 de euro, adică 76,7 % din investiția totală.

La Întorsura Buzăului a fost turnată fundația casei 

La Întorsura Buzăului lucrările au început încă de anul trecut și vor fi reluate în această primăvara. 

„Pentru casa din Întorsura Buzăului anul trecut deja am obținut autorizația de construire. Deja s-au efectuat lucrările la fundație. În momentul de față lucrările sunt sistate și urmează să se reia lucrările în momentul în care constructorul va considera că poate să lucreze mai departe. (...) În această casă copiii vor avea cele mai bune condiții. Fiecare cameră va avea baie separată, va fi un living, o bucătărie, o sală de mese. Va fi separat și o cameră pentru personal, deci va fi o casă destul de mare”, ne-a spus directoarea DGASPC Covasna, Vass Mária. 

O situație controversată a îngreunat mersul lucrurilor în cazul celorlalte două locuințe 

În cazul celorlalte două locuințe de la Târgu Secuiesc, lucrările vor decurge mai lent din cauza unei schimbări de plan. Locația inițială pentru această investiție a fost stabilită în orașul Baraolt, însă o parte dintre locuitori au fost împotriva mutării copiilor din Centrul de plasament din Olteni în orașul lor. Aceștia au inițiat și o petiție, semnată de 1.600 de persoane, prin care și-au exprimat nemulțumirile.  În cele din urmă decizia construirii celor două case în Baraolt a fost amânată, iar autoritățile au găsit o nouă locație.

Lucrările puteau avansa într-un alt ritm dacă nu exista acea situație controversată, spune directoarea de la DGASPC Covasna, care a precizat că în prezent se lucrează pentru obținerea autorizației de construire pentru casele de tip familial din Târgu Secuiesc. Noul termen de finalizare a lucrărilor este noiembrie 2020. 

„În momentul în care a fost schimbată locația, s-a întocmit un act adițional prin care s-a schimbat și termenul de finalizare”, ne-a explicat Vass Mária. 

Chiar dacă lucrările propriu-zise nici nu au început, în cel mai bun caz, cele 39 de suflete care locuiesc în prezent Centrul de plasament nr. 6 de la Olteni, printre care orfani, dar copii care se află în Centru doar în perioada școlarizării, se vor putea muta anul acesta în noile case. 

„Sper să se finalizeze lucrările la timp, pentru că de exemplu la Centrul de primire în regim de urgență de pe strada Borvíz am început lucrările în mai și toată luna mai a plouat, iar în noiembrie am dat în funcțiune Centrul, care este unul destul de mare. Acum depinde și de constructor, depinde și de vreme”, ne-a spus directoarea de la DGASPC Covasna. 

Pentru cele trei case de tip familial va fi angajat personal nou 

Conducerea DGASPC Covasna a specificat că în cele trei case de tip familial vor lucra angajați noi. În momentul în care a început procesul de restructurare, actualii angajați au fost informați despre schimbările care urmează. 

„Cei de la Olteni știu acest lucru de ani de zile și de fiecare dată când scoteam posturi la concurs, au fost primii care au fost anunțați de acest lucru, ca în cazul în care vor să plece de acolo să aibă această posibilitate să rămână în sistem. O parte din ei se vor pensiona, alții au zis că nu mai doresc să lucreze în sistem. Sunt mulți din satele apropiate și au zis că vor lucra acasă în gospodărie. Alții sunt din Sfântu Gheorghe și sigur își vor găsi un loc de muncă la momentul potrivit”, ne-a explicat Vass Mária.

Peste 6 milioane de lei pentru copiii orfani

Totodată, Consiliul Județean Covasna, DGASPC Covasna și Fundația Sera din București au încheiat în vara anului trecut un nou proiect, tot european, care prevede asigurarea cheltuielilor de întreținere pentru cele trei case familiale care urmează a fi construite, respectiv pentru Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap din Întorsura Buzăului.

Este vorba despre proiectul „Reducerea numărului de copii și tineri plasați în instituții prin furnizare de servicii la nivelul comunității”, în valoare totală de 6 milioane de lei, din care 2%, adică 21.000 de lei, va fi contribuția județului Covasna, asigurată prin DGASPC.

Banii vor putea fi utilizați pentru finanțarea cheltuielilor de întreținere, adică cele de personal și utilități. 

Numărul total al celor aflați în sistemul de protecție a fost de 1.045 de copii în 2019, însă între timp acest număr a mai scăzut, astfel că în prezent sunt aproximativ 1.020 de copii. Doar o parte din aceștia sunt în sistem rezidențial, iar alții sunt fie în asistență maternală, în plasament familial, fie în centre de recuperare sau de zi.  

Copiii din sistemul rezidențial locuiesc în casele de tip familial din Sfântu Gheorghe, Cernat, Ilieni, Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc, Mereni, Lunga și Tinoasa.

Centrul de Recuperare pentru Copilul cu Handicap din Întorsura Buzăului – un succes 

În parteneriat cu DGASPC Covasna, Fundația Sera a sprijinit financiar și o altă investiție importantă din Întorsura Buzăului. Cel mai nou Centru de Recuperare pentru copiii cu dizabilități din județul Covasna, inaugurat în luna decembrie a anului trecut, este la mare căutare, spun reprezentanții DGASPC Covasna. 

„Nici nu ne-am gândit că vor fi atât de multe solicitări. Serviciile oferite sunt gratuite. Acolo avem un psiholog, un psihopedagog, un kinetoterapeut și un asistent social. Consider că Centrul chiar funcționează foarte bine și poate și din cauza că oamenii au încredere în specialiștii de acolo avem așa de multe solicitări”, a mai spus directoarea. 

După închiderea Centrul de plasament din localitatea Olteni, castelul, aflat în incinta acestuia, va fi reabilitat și introdus în circuitul turistic.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.