STIREA ZILEI 14 ianuarie 2021

Ruperea cercului vicios al cruzimii împotriva animalelor, pe conștiința fiecăruia dintre noi

de Daniela Luca | 2884 vizualizări

Cum să iei atitudine atunci când ești martor al unor astfel de fapte sau dacă ai găsit un animal care a pierit din cauza nepăsării 

Nicio faptă rea nu trebuie să rămână nepedepsită, cu atât mai mult dacă, în urma ei, a avut de suferit un suflet care nu s-a putut apăra. În realitate, însă, lucrurile stau cu totul altfel. Adesea cruzimea asupra animalelor rămâne necondamnată, iar acest fapt le dă mână liberă celor care vor să le facă rău. Acest fenomen nu va dispărea prea curând, pentru că se pare că în mintea unora răutatea, nepăsarea, lipsa de educație și empatie au prins rădăcini mult prea adânci. Ar exista, însă, un pic de speranță, dacă cei care înțeleg nevoia de implicare ar lua măsuri, pentru a fi astfel picătura din oceanul schimbării.

Abuzurilor grave la care sunt supuse animalele șochează, însă nu mai surprind pe nimeni. Sunt o realitate cu care ne confruntăm și care doare, însă nu pe cine trebuie. În acest război în care continuă să câștige răutatea și indiferența, zilnic au de suferit zeci, sute, mii de animale fără apărare. 

Cei care înțeleg cel mai bine fenomenul cruzimii împotriva animalelor sunt activiștii care se ocupă direct în stradă de astfel de cazuri. Pentru Pora Kinga de la Asociația pentru câini fără stăpân AMY cel mai dureros lucru este să vadă că nu sunt pedepsite multe dintre cazurile semnalate. Totuși, spune ea, autoritățile ar trebui să fie puse la curent cu fiecare act de violență produs. 

„În orice caz trebuie anunțate autoritățile. Știu, sunt foarte puține șanse să se găsească făptașul, dar măcar este înregistrată întâmplarea. Știu că asta nu e mult, dar totuși trebuie semnalat fiecare caz de cruzime. Trebuie să meargă poliția la locul faptei, să facă fotografii. Nu trebuie să fim indiferenți. Dacă nu faci asta, șansele ca cineva să fie pedepsit sunt egale cu zero. Știu și eu și știe foarte multă lume că în cazuri de cruzime asupra animalelor nu prea se găsesc făptașii. Și în cazurile în care am semnalat eu nu au găsit pe nimeni sau au dat o amendă și gata. Totuși, de fiecare dată, chiar dacă se găsește un pui abandonat, chiar dacă vezi că vecinul nu își hrănește câinele sau vaca sau orice animal, sau dacă sunt chinuite, trebuie semnalat. Știu și că oamenilor nu le place să meargă să dea declarații la poliție, pentru că îți ia timp, dar totuși măcar asta putem face și noi pentru ei”, ne-a spus președintele Asociației pentru câini fără stăpân AMY, Pora Kinga. 

Anul trecut, la nivel de județ, au fost înregistrate 12 infracțiuni pe legea 205/2004

Anul trecut, IPJ Covasna a înregistrat 12 infracțiuni prevăzute de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. În conformitate cu aceasta, polițiștii covăsneni informează că uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă. 

De asemenea, cu aceeași pedeapsă se pot alege și cei care practică tirul pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive, organizarea luptelor între animale sau cu animale, folosirea animalelor vii pentru dresajul altor animale sau pentru a le controla agresivitatea, dar și rănirea sau schingiuirea acestora. La aceste infracțiuni se adaugă și intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, folosirea lor în spectacolele de circ, circuri ambulante, caravane și în orice tip de spectacole similare.

Totodată, polițiștii subliniază că în cazul condamnării pentru una dintre faptele de mai sus, instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la cinci ani.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, Radu Stroe, a precizat că persoanele care sunt martori ai unor acte de cruzime sau dacă găsesc un animal care a sfârșit din această cauză, trebuie să se adreseze organelor de poliție, iar ideal ar fi ca acest lucru să se întâmple imediat după ce se constată fapta. 

O întâmplare recentă, cu multe semne de întrebare: „Nu e primul caz și nici n-o să fie ultimul”

O mulțime de acte de cruzime asupra animalelor rămân neștiute de nimeni. O parte însă ajung să fie publicate pe internet, dezbătute și comentate. Un caz care s-a întâmplat recent în județul nostru i-a șocat pe mulți dintre cei care au văzut fotografiile publicate în online. Un câine a fost găsit mort, într-o pădure din zona Ghidfalău - Bodoc. Animalul avea în jurul gâtului un laț strâns, agățat de un scripete pe unul dintre copacii din pădure. Unele voci susțin că ar fi vorba despre o momeală pentru animalele sălbatice. 

„Din păcate n-am anunțat poliția, pentru că nici nu am avut semnal atunci când am găsit câinele și nu am știut pe moment ce să facem și ne-am gândit că nici Poliția Animalelor încă n-a fost înființată. Asta a fost în urmă cu o săptămână. Eram împreună cu un prieten în pădurea de lângă Ghidfalău, spre lacul Pădureni. E și un observator acolo. Cred că animalul a fost omorât. Câinele era legat cu sârmă și spânzurat de acel hrănitor. Eu nu cred că va răspunde cineva pentru fapta asta. Nu prea vede nimeni ce se întâmplă în pădure. Nu e primul caz și nici n-o să fie ultimul”, ne-a spus una dintre cele două persoane care au găsit câinele mort în pădure. 

Nu se știe nici dacă animalul a murit în locul în care a fost găsit sau dacă a fost adus acolo după ce și-a dat ultima suflare. Indiferent de situație însă, e clar că este vorba de mâna unui om. 

„Singura obiecție etică pe care încă nu am reușit să mi-o rezolv este asta, dacă animalul respectiv era mort și doar a fost amplasat acolo ca momeală pentru animalele sălbatice să nu atace alte animale, este ok sau nu, din punct de vedere etic? Răspunsul la dilema asta o pot avea doar în momentul în care știu cum a murit câinele respectiv. A mai fost cazul din cartierul Örkő când un câine a fost spânzurat în copac. Acolo actul de violență și cruzime a fost evident”, ne-a spus cealaltă persoană care a văzut câinele. 

Președintele Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AVPS) Bodoc, Fodor István, și totodată primarul comunei, spune că n-a auzit despre acest caz. 

„Noi chiar în acea zonă am fost la vânătoare duminică, dar nu am văzut nimic și nu am auzit despre caz. Nici vânătorii și nici paznicii n-au auzit de așa ceva, că altfel știam. Avem 18.000 de hectare de teren de vânătoare. Acum au împărțit morcov, lucernă și sfeclă peste tot, dar nu s-a auzit nimic. Cei care au văzut ar trebui să ne arate locul și să vedem ce se poate face. Dar nu se poate așa ceva, să legi un câine de hrănitorul animalului și să îl omori acolo”, ne-a declarat Fodor István. 

Primarul din Bodoc a mai spus totodată că problema câinilor din pădure este mult mai complexă decât pare, iar o rezolvare ar putea apărea doar în momentul în care factorii decizionali ar discuta despre acest subiect și ar lua o decizie, spune el. Edilul a precizat că de vină în această situație ar putea fi vreun cioban, de la stâna din preajmă, care a lăsat câinele acolo în calitate de pradă pentru animalele sălbatice, însă asta este doar o presupunere.  

Reprezentanții IPJ Covasna au declarat că se vor efectua verificări pentru luarea de măsuri legale în acest caz. 

Nu se știe deocamdată a cui a fost vina și dacă adevărul va ieși vreodată la iveală. Cert este că fiecare act de cruzime ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru oprirea acestui fenomen, pentru pedepsirea celor care sunt vinovați și pentru a le da o lecție celor care cred că a-ți bate joc de un animal e mult mai la îndemână pentru că nu se poate apăra. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.