STIREA ZILEI 19 noiembrie 2018

Primarul cu ambiții – Ilie Nicolae

de Covasna Media | 1332 vizualizări

Unul dintre obiectivele sale, terenul de sport, a fost inaugurat vineri, la Boroșneu Mare

Comuna covăsneană Boroșneu Mare a avut vineri, 16 noiembrie, motiv de sărbătoare. În ciuda frigului de mijloc de noiembrie, localnicii au ieșit în centrul comunei în număr mare pentru a se bucura cu toții de noua „podoabă”. Primarul comunei, Ilie Nicolae, a inaugurat mult așteptatul teren de sport polivalent, multifuncțional, iluminat nocturn, în valoare de 60 de mii de euro. Prezenți la eveniment, am reușit să stăm de vorbă cu primarul a cărui ambiție a făcut posibilă bucuria de pe chipurile copiilor și a părinților deopotrivă.

Transparența față de comunitate, promisiuni îndeplinite, ambiția și dorința continuă de schimbare au contribuit la faptul ca Ilie Nicolae să fie apreciat de localnicii din Boroșneu Mare, care i-au oferit votul de încredere pentru a fi primar în iunie 2016.

Comuna are 3.290 de locuitori, 6 sate în componență, iar 98 la sută dintre locuitori sunt de naționalitate maghiară. Argeșeanul devenit covăsnean în 1980,  Ilie Nicolae, afirmă cu mândrie că este primar român într-o comună de maghiari, iar copiii din Boroșneu îl numesc cu drag „Ilie baci”. Vineri, primarul le-a îndeplinit un vis mult râvnit al copiilor din zonă și a inaugurat terenul polivalent, unde vor putea juca atât fotbal, cât și volei, handbal, baschet și tenis.

Primii care au jucat fotbal pe terenul nou-nouț au fost copiii din echipele de fotbal „Mikes Kelemen” din Zagon și „Bartha Károly” din Boroșneu.

Terenul de sport – o necesitate pentru comună

În discursul său, primarul a spus că terenul reprezintă o necesitate pentru comuna pe care o conduce întrucât nu a existat un spațiu amenajat pentru iubitorii sportului sau pentru realizarea orelor de educație fizică. Singura alternativă până acum era terenul de fotbal  din satul Leț, pentru care trebuia plătită chiria și deplasarea, potrivit primarului. Deși inaugurarea terenului era planificată pentru începutul anului școlar 2018-2019, din cauza întârzierii lucrărilor, aceasta s-a amânat cu două luni. Răbdarea a meritat, întrucât și copiilor, și adulților, deși zgribulind de frig, li se citea bucuria în privire.

„Dragi copii, eu mi-am dat interesul ca acest teren pe care ne aflăm noi azi aici să nu fie folosit numai pentru fotbal, ci și pentru volei, handbal, baschet, tenis. Deci după câte observați este un teren multifuncțional. Dacă era numai pentru fotbal se realiza mult mai repede, cu fonduri mai puține, dar am zis că dacă tot facem un lucru, să rămână pentru comunitate. Dragi adulți, poarta acestui tren este deschisă și pentru noi, pentru a face mișcare să ne menținem în formă. Prezentându-vă aceste realizări, vă las pe dumneavoastră să apreciați și să comparați ce s-a făcut în această comună în perioada 1990-2015 comparativ cu 2016-2018 de când am preluat eu acest mandat”, a spus în discursul său, primarul comunei Boroșneu Mare, Ilie Nicolae.

Obiectivele atinse au fost și ele o parte importantă din discursul primarului. Ilie Nicolae a amintit câteva dintre reușitele de care se mândrește. Imediat după alegerile din iunie 2016, el a început cu asigurarea condițiilor de muncă  pentru angajații primăriei, efectuând în același timp și angajări de personal. Indicatoare la intrarea în localități, toaletarea parcului central, stații de autobuz, extinderea rețelei de iluminat public, coșuri de gunoi, punte pietonală între localități, lucrări de reabilitare și modernizare a drumului dintre localități, toate aceste realizări, dar și altele la fel de importante au fost amintite de primar.

Proiecte depuse și planuri de viitor

Referitor la proiecte, edilul a amintit de unul foarte important, depus anul trecut,  care vizează realizarea sistemului de alimentare cu apă și realizarea canalizării în satele Boroșneu Mare și Țufalău.

„În 2017, în mai am depus proiectul prin AFIR – Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, numai că acest proiect a fost inițiat de fostul primar și era abandonat. Eu l-am preluat și am început din nou să plătesc avize, autorizații. Am ajuns în stadiu final cu el, dar punctajul este puțin mai mic, e vorba de vreo 26 de puncte. Trebuie să am punctajul puțin mai mare și sperăm că până în 2020 să ni se aloce și nouă fonduri și atunci vom începe cu Țufalău, Boroșneu Mare”, a declarat pentru OBSERVATORUL DE COVASNA, Ilie Nicolae, adăugând că de anul viitor, clădirea primăriei din Boroșneu Mare va intra în reabilitare, întrucât a semnat cererea de finanțare în valoare de un milion de euro, fapt pentru care este foarte bucuros.

Un alt proiect depus luna trecută la Ministerul Dezvoltării vizează implementarea unui număr de 7 proiecte. Primarul a solicitat fonduri pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor de interes local, drumurilor publice din interiorul localități; construirea și dotarea unităților de învățământ preuniversitar, școală generală, primară și gimnazială precum și grădiniță; reabilitarea și modernizarea căminului cultural Leț, Țufalău, Boroșneu Mic; reabilitarea și modernizarea dispensarului uman; construirea unei piețe publice.  

„Cu plăcere merg lunea când am timp până la Zagon, care sunt vecini cu noi și atât de bine mă simt când văd că cetățeanul sau locuitorul comunei tale își desface produsele acolo. (...) Asta vreau să fac și eu pentru locuitorii din comuna Boroșneu Mare, să poată să vină să-și desfacă marfa, să poată să vândă aici, să nu meargă în Sfântu Gheorghe sau în Ghelința sau în alte localități care au piețe”, a mai spus Ilie Nicolae.

În încheiere, primarul a mulțumit tuturor celor fără de care acest proiect nu ar realizabil, invitându-i să celebreze alături de autoritățile prezente la eveniment.

Un nou mandat?

Mesele întinse, bucate care mai de care, muzica și voia bună din Casa de Cultură au făcut ca petrecerea să semene, mai degrabă, cu o nuntă de la sat.

Profitând de ocazie, am stat de vorbă cu Ilie Nicolae despre secretele meseriei și nu în ultimul rând l-am întrebat  dacă ar vrea să mai candideze pentru un alt mandat.

 „E prematur să spun dacă o să-mi iau alt mandat sau nu, vom vedea, asta rămâne de văzut. Important este să facem ceea ce am promis și ceea ce depinde de mine și oamenii vor decide atunci. (...) Dacă ajungem acolo, suntem sănătoși, avem putere de muncă și se poate, de ce nu? Oricum până în 2020 e mult și trebuie să facem ceea ce ne-am propus”, ne-a spus primarul.

„Unii au înțeles mesajul, alții au vorbit în spatele meu”

Primarul a adăugat că unul dintre obiectivele lui a fost să încurajeze localnicii să-și plătească taxele și impozitele datorate bugetului local, fapt pentru care unele voci și-au arătat nemulțumirea.

 „Omenii nu înțeleg că trebuie să-și plătească datoriile față de stat și față de bugetul local. Vă dau cuvântul meu, nici nu am putut să îmi închipui, când am venit eu în 2016 că există persoane fizice, chiar și juridice cu sume datorate bugetului local de zeci de mii de lei, așa ceva este inacceptabil. (...) Dacă nu colectăm, nu avem fonduri, cum poți să investești? Unii au înțeles mesajul, alții au vorbit în spatele meu, de la alții am auzit, că uite, a venit Ilie și este rău și am spus, nu, eu nu sunt rău, banii nu-i bag în buzunar, veniți și verificați că atât eu cât și familia mea plătim taxele și impozitele datorate bugetului local. Dacă și dumneavoastră veți proceda la fel, nu veți avea dobânzi, penalități și atunci totul va fi bine. Unii înțeleg, chiar au venit și m-au felicitat și au spus, da domnul primar, sunt de acord cu dumneavoastră, așa să procedați cu toții”, a punctat Ilie Nicolae, care ne-a mai spus că a fost ofițer de poliție timp de 35 de ani, iar acest lucru și-a pus amprenta asupra activității pe care o desfășoară acum, întrucât astfel a învățat să lucreze cu omul și să gestioneze diverse situații.

Întrebat care sunt obiectivele pe care nu le-a atins încă, primarul a menționat proiectul apă-canalizare dar și faptul că nu a reușit să creeze mai multe locuri de muncă în comună. „Apă canalizare și locuri de muncă, în rest stau bine, dar interesul meu este, eu am depus proiecte și m-am zbătut. (...)  La capitolul locuri de muncă nu stăm atât de bine. Avem o sigură firmă olandeză, acolo lucrează douăzeci și ceva de persoane de la noi din comună, mai sunt și cei care fac naveta. Nu prea sunt investitori. Nu prea s-au interesat de comuna asta pentru că nu a avut chef să facă nimeni nimic aici. Și-au bătut joc”, a completat edilul.

„Trebuie să fii serios, cu toate că politica este mare minciună”

În final, Ilie Nicolae ne-a spus că în meseria de primar, cel mai important lucru este să fii serios și să nu promiți ceea ce nu poți să faci, dar și să îți cunoști comunitatea.

 „În primul rând trebuie să fii serios, cu toate că politica este mare minciună, n-am făcut politică pentru că am fost polițist și nu că nu m-ar fi plăcut, asta a fost meseria mea de polițist. (...) Trebuie să îi faci pe oameni să înțeleagă că trebuie să-și plătească datoriile față de bugetul local, că dacă colectezi – investești. Banii nu-mi intră în buzunar. Eu am pensia mult mai mare decât salariul de primar. Nu am venit pentru bani aici, sau pentru că nu aveam din ce trăi, am venit ca să fac treabă în comună pentru că timpul trece și am 3 băieți aici căsătoriți, soțiile lor sunt de naționalitate maghiară, am 4 nepoți și o să zică, uite bunicul sau tata sau socru, în speță eu, a fost primar 4 ani de zile și a făcut poate ce nu au făcut alții în nu știu cât timp. Și pentru mine e o bucurie. Ați văzut copiii cum au așteptat să intre pe teren astăzi? Ce bucuroși erau. Nu este o meserie grea, este o meserie plăcută, frumoasă, să lucrezi cu oameni și pentru oameni, pentru că ai satisfacție când vezi mulțumirea lor. Minciuna are picioare scurte. Trebuie să fii serios, să primești omul, să discuți cu el, să-l contactezi și să nu promiți ceea ce nu poți să faci pentru că e și greu, e și rușinos, e și urât. Acum trei seri, m-au sunat că avem incendiu la Țufalău, în 10 minute acolo eram, la ora 3 noaptea. Asta e și un lucru bun, să fii localnic, să cunoști comunitatea”, a încheiat primarul.

Daniela Luca

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.