STIREA ZILEI 13 ianuarie 2020

Premieră județeană: actorii întorsureni fac spectacol la Sfântu Gheorghe

de Covasna Media | 3167 vizualizări

Intrarea va fi gratuită la „Tot ce-i românesc nu piere” 

Emoţiile sunt mari, deoarece chiar dacă tinerii actori au mai avut spectacole în zona Întorsurii Buzăului, scena Teatrului „Andrei Mureşanu” vine la pachet cu o „responsabilitate mult mai mare”, spune chiar una dintre actriţele de la „3T” (Teatru pentru Toţi Tinerii). Aceştia vor putea fi văzuţi vineri, 17 ianuarie 2020, în sala „Arta”, de la TAM, începând cu ora 18:00. 

După cum anunţam în luna decembrie, actorii trupei „3T” îşi continuă parcursul în lumea teatrului aşa cum pot ei mai bine, iar ocazia de a avea o reprezentaţie pe scena teatrului „Andrei Mureşanu” a fost extraordinar de bine primită de coordonatoarea trupei, Doina Pătrunjel, şi de liceeni care, în timpul liber, fac actorie.

Trupa a mai avut spectacole la Sita Buzăului în cadrul festivalului „Actor Fest – Teatru în comuna ta!”, la Întorsura Buzăului, în faţa colegilor şi profesorilor de la liceul Teoretic „Mircea Eliade” şi la Căminul Cultural de la Vama Buzăului.

„Am primit ideea cu mult entuziasm. TAM a susţinut mereu tinerele talente şi o va face mereu. Am văzut tânăra trupă şi la festivalul de teatru de la Sita Buzăului şi mi-au plăcut mult. Sunt foarte talentaţi şi mă încântă pasiunea lor pentru teatru”, ne-a transmis directoarea Teatrului „Andrei Mureşanu”, Anna Maria Popa.

Cel care a venit cu iniţiativa a fost Cătălin – Nicolae Lazăr, care este consilier de tineret în cadrul compartimentului Tineret/Tabere, la DJST (Direcția Județeană de Sport și Tineret) Covasna. 

Ideea unui spectacol la Sfântu Gheorghe este una firească. După ce acești tineri au răspuns cu bucurie și mai ales cu responsabilitate și seriozitate provocării lansate de către noi, de a pune bazele unei trupe de teatru dedicate tinerilor, ei merită cu prisosință a împărtăși ceea ce au creat, cu ajutorul profesorilor de specialitate, cărora le mulțumim”, a transmis Cătălin – Nicolae Lazăr, pentru Observatorul de Covasna.

Totodată, acesta îi sfătuieşte pe tinerii actori să profite de ocazie și să fie ei înşişi pe scena TAM.

„Nu îmi doresc decât ca tinerii actori să fie ei așa cum sunt tinerii de obicei. Plini de viață, debordând de entuziasm și sensibilitate artistică. Iar atunci, succesul este garantat” a adăugat acesta.

Pregătiri pentru scena TAM

Am stat de vorbă cu Iulia Moldovan, una dintre actriţele trupei de teatru. Tânăra spune că pentru această reprezentaţie se vor pregăti  „mai intens”.

„Ne-am pregătit intens pentru toate spectacolele din turneu, ce au fost şi ce vor urma, dar cred că pentru acesta, fiind unul de mai mare amploare, ne vom pregăti mai intens, de la machiaj, păr, costume, până la interpretare în sine”, afirmă tânăra actriţă.

De aceeaşi părere este şi colega de trupă a Iuliei, Roxana Păcurar, care spune că acesta este un spectacol unde „se simte mai multă presiune”.

„E cu totul altceva în faţa unui public care se aşteaptă la un spectacol reuşit, aşa cum pot vedea de fiecare dată la teatrul <<Andrei Mureşanu>>. Se simte mai multă presiune, oamenii au mai multe aşteptări de la noi. Dar, în acelaşi timp, suntem entuziasmaţi de această oportunitate uriaşă de a ne prezenta munca într-o sală a unui teatru de renume unde acum ceva timp eram chiar noi spectatori şi ne bucuram de reprezentaţiile actorilor TAM”, a transmis Roxana Păcurar, pentru Observatorul de Covasna.

Chiar dacă emoţiile sunt mari, trupa de teatru „3T” de abia aşteaptă momentul în care vor fi pe scenă, în faţa publicului de la Sfântu Gheorghe.

„Abia aşteptăm să jucăm pe scena teatrului unde au reprezentat înaintea noastră actorii care ne-au făcut să ne gândim la un viitor în domeniul acesta. Suntem entuziasmaţi, curioşi şi poate puţin speriaţi de cum vor decurge lucrurile, dar cu siguranţă vom da tot ce e mai bun din noi pentru realizarea momentelor”, a mai spus Roxana Păcurar.

Publicul covăsnean este aşteptat la spectacol

În sala „Arta”, a TAM, acolo unde va avea loc spectacolul, sunt 100 de locuri disponibile pentru oricine îşi doreşte să îi vadă pe tinerii liceeni performând, iar faptul că intrarea este gratuită ne face să credem că locurile vor fi cu siguranţă rapid ocupate. 

„Invit oamenii să vadă acest spectacol, deoarece tinerii aceştia merită susţinerea noastră, plus că au lucrat mult pentru a ne prezenta texte româneşti celebre, montate într-o manieră nouă şi proaspătă”, ne-a mai transmis Anna Maria Popa.

Mesaj de mulţumire pentru tinerii actori

Cătălin – Nicolae Lazăr a ţinut să le transmită membrilor trupei un mesaj de  mulţumire:

„Mulțumesc în mod cu totul special tinerilor membri ai trupei care au dovedit că tinerețea nu înseamnă neimplicare sau dezinteres, ci sursă de inspiraţie”, a conchis acesta. 

Printre scenetele jucate de trupa de teatru „3T” în spectacolul „Tot ce-i românesc nu piere” se numără: „Cititorul de Contoare”, de Paul Everac, „Titanic Vals”, de Tudor Muşatescu, „Steaua fără Nume”, de Mihail Sebastian şi altele.

Trupa de teatru „3T” a fost înființată anul trecut, în luna octombrie, de Centrul de Tineret Întorsura Buzăului, prin coordonatoarea Doina Pătrunjel. 

Tinerii liceeni au fost pregătiți, într-un curs special, de două profesoare de la Școala de actorie „Dream&Act”, din București, printr-un proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local al Orașului Întorsura Buzăului. 

David Leonard Bularca

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.