STIREA ZILEI 9 iunie 2020

„Nu este o rușine să ceri ajutor”

de Daniela Luca | 1471 vizualizări

Interviu cu psihologul Szép-Márk Linda-Mária, coordonatorul echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică 

Cu peste 15 ani de experiență în domeniul asistenței sociale și în special al violenței domestice, psihologul Szép-Márk Linda-Mária ajută femeile abuzate din Sfântu Gheorghe să treacă mai ușor peste aceste traume sau să iasă din relații toxice și abuzive, cu capul sus. De anul trecut, ea este șeful Serviciului Programe și Servicii Sociale, în cadrul Direcției de Asistență Socială, dar și coordonatorul echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazuri de violență domestică, formată anul trecut. Pe lângă reprezentanții DAS, din echipă fac parte reprezentanți ai Poliției Locale din reședința de județ și ai Adăpostului de Noapte. Despre cazurile la care intervine împreună cu echipa, despre momentele dificile care vin la pachet cu meseria și despre cum a învățat psihologul să se detașeze și să nu mai ia problemele acasă, în următorul interviu.  

Recent s-a modificat componența echipei mobile pentru intervenții de urgență. Ce presupune mai exact acest lucru?  

Noi și înaintea înființării acestei echipe am lucrat cu cazuri de violență în familie, însă în cursul anului trecut a fost reglementat și de lege că fiecare primărie trebuie să aibă o echipă mobilă care să se deplaseze la fața locului și care intervine în astfel de situații. Componența inițială era din angajații Direcției de Asistență Socială, plus un reprezentat din partea Poliției Locale, domnul Hadnagy și un reprezentant din partea Adăpostului de Noapte. Eu am coordonat această echipă de la bun început. Acum s-a schimbat componența echipei, pentru că Direcția a fost reorganizată și datorită acestei reorganizări din partea noastră în echipă au intrat un asistent social și un psiholog. 

În ce constă colaborarea cu Adăpostul de Noapte? 

Legea prevede că noi trebuie să oferim servicii pentru victimele violenței în familie și pentru agresori. De aceea este în echipă și un reprezentant din partea Adăpostului de Noapte, pentru că în cazul agresorilor trebuie să oferim cazare. Poliția poate să emită ordin de protecție pentru victimele violenței în familie pentru cinci zile, iar asta prevede și faptul că agresorul trebuie evacuat din locuință. 

Cât de des a fost solicitată echipa pe parcursul anului trecut? 

Anul trecut am avut 33 de cazuri la care am intervenit, iar anul acesta am avut opt cazuri sesizate. Probabil și pe fondul pandemiei, dar au fost femei care ne-au solicitat informații prin mail. A fost mai greu să lucrăm cu victimele din martie, însă de fiecare dată le contactam telefonic îndată ce am fost anunțați și au fost cazuri în care a fost nevoie să vină ca să putem discuta personal. De mai multe ori s-a apelat și la serviciul Adăpostului de Noapte. În majoritatea cazurilor sunt refuzate și aceste tipuri de servicii, dar au fost și agresori care au stat acolo. Nu pentru mult timp. Au rămas doar câteva zile, după care au și plecat.

Cum poate fi explicat numărul mai mic de cazuri din acest an? 

Probabil numărul cazurilor a scăzut din cauza pandemiei. Sunt sigură că a avut un efect asupra acestor sesizări. Pe de altă parte mă gândesc și la faptul că în 2019 s-a reglementat prin lege emiterea ordinului de protecție la fața locului, care a avut un efect asupra comunității, în sens pozitiv. Acum poate că și agresorul se gândește de două ori. Se gândește unde va sta, dacă se va prelungi sau nu ordinul de protecție. Aceste măsuri legale au avut un efect preventiv.  

În astfel de cazuri ce presupune consilierea victimei? 

De fiecare dată când se emite un ordin de protecție poliția ne anunță și pe noi. Noi, în primul rând, informăm victima despre servicii, despre drepturile lor, despre măsuri pe care pot să le înainteze. Oferim și consiliere psihologică dacă solicită și pentru victimă, dar și pentru copii, dacă sunt implicați. Dacă este nevoie, luăm legătura și cu alte tipuri de servicii, cum ar fi centrele pentru victimele violenței în familie, cu alte instituții care pot să ne sprijine și să o ajute pe femeie, pentru că majoritatea sunt femei. Victima poate să apeleze la 112 sau să meargă direct la poliție. De asemenea, poate să vină direct la noi sau să apeleze la numărul de telefon al instituției. Când vorbim de situațiile sesizate de poliție, de obicei așa se întâmplă că ne deplasăm la sediul poliției și acolo este prima întâlnire. Aceasta întâlnire prevede informarea victimei, evaluarea inițială a cazului pentru ca să vedem de ce tip de intervenție are nevoie, dacă are unde să locuiască sau trebuie să căutăm un centru pentru victimele violenței în familie, în ce stare psihică este. A doua întâlnire deja se întâmplă aici, la sediul nostru. Aici începe procesul de consiliere, care prevede și consiliere psihologică de criză dar și o consiliere juridică, deși nu este un jurist care face acest lucru, dar noi ajutăm să se facă următorii pași, cum ar fi întocmirea actelor pentru ordinul de protecție.

Se ia în calcul și opțiunea consilierii agresorului? 

Până acum victimele au fost cele care au fost consiliate. Asta și pentru că noi avem un singur psiholog și nu este etic ca aceeași persoană să lucreze și cu victima și cu agresorul. Agresorul poate să apeleze la serviciile Adăpostului de Noapte și dacă solicită poate să beneficieze acolo și de consiliere psihologică. Au fost cazuri în care, în colaborare cu cei de la Protecția Copilului, noi ne-am ocupat de consilierea psihologică a victimei și specialiștii Direcției au lucrat cu agresorul de fapt. Am avut câteva cazuri comune și am colaborat foarte bine. Au existat și rezultate vizibile în acest sens. Este foarte important să se lucreze și cu agresorul. Dacă acesta apelează la noi, nu îl refuzăm, chiar dacă în momentul de față nu avem un specialist care să se ocupe de agresori, dar căutăm o cale prin care poate să beneficieze de consiliere. Am avut un caz la care eu zic că am avansat destul de mult. Este vorba de violență verbală mai mult, adică violență psihică, nu neapărat fizică, însă faptul că și agresorul a beneficiat de consiliere a ajutat foarte mult și au reușit să se reorganizeze ca familie. Totuși, acest lucru depinde și de deschiderea agresorului, dacă dorește sau nu să colaboreze. Până acum eu am fost cea care am intervenit în asemenea cazuri când a fost solicitat de poliție și chiar au fost cazuri când am discutat mai mult și cu agresorul, dar de multe ori ei refuză să primească ajutor. Este foarte important ca și agresorul să conștientizeze că există o problemă. Ceea ce am constat eu este că această agresivitate între soți de obicei există de mai mulți ani. Atunci când este vorba de prima agresivitate și de prima solicitare de ajutor, agresorii și victima acceptă mai bine să intre într-un proces de consiliere sau de terapie de familie.

Cât de des se întâlnesc cazurile în care actele de violență se repetă în cadrul aceleiași familii? 

Dacă e să ne referim la anul trecut și la 2020, am avut destule cazuri în care problema s-a reîntors. Am avut și cazuri în care același agresor a fost violent și în prima familie și apoi în a doua. 

Victimele sunt în mare parte femei tinere sau sunt de toate vârstele? 

De toate vârstele. Avem și femei trecute de 70 de ani, iar cele mai tinere victime au în jur de 20 de ani. În majoritatea cazurilor este vorba despre agresivitate între soți sau parteneri, dar am avut cazuri și de genul agresivitate între părinte – copil. Am avut câteva situații în care copilul adult își agresa părintele. 

Aveți în evidență și cazuri în care bărbații au fost victime ale violenței domestice? 

Nu, dar am avut situații în care în urma evaluărilor și în urma acestor ședințe s-a evidențiat că și soția era la un moment dat agresivă cu soțul pentru că încerca să se apere. 

Vi s-a întâmplat să fiți trezită în toiul nopții pentru a fi chemată la un caz? 

Da, de multe ori. Anul trecut am avut un an foarte greu în acest sens. În jurul sărbătorilor am avut și cazuri în care am intervenit de trei ori într-un sfârșit de săptămână. De obicei ne întâlnim cu victima nu o dată, ci minim de două, trei ori. Au fost cazuri cu care am început să lucrăm în 2018, pe perioada când poliția nu putea să emită ordin de protecție, ci numai instanța și chiar și acum lucrez cu ele. Și în 2019 am avut astfel de cazuri care au fost începute înainte. Dacă există situații în care nu ne întâlnim, ținem legătura telefonic. Aceste victime au numărul meu de telefon și știu că pot să mă apeleze oricând. Au fost situații când mi-au scris mesaje.

Care e cea mai dificilă parte în ceea ce faceți? Dar cea mai plăcută? 

Cele mai dificile momente sunt acelea în care sună telefonul noaptea sau la final de săptămână, când sunt și eu cu familia și trebuie să plec de acasă, însă îmi place ceea ce fac. Referitor la partea bună a lucrurilor, nu știu dacă poate să existe ceva plăcut atunci când vorbim de violență în familie, însă ceea ce totuși îmi dă energie sunt acele cazuri când se poate lucra și când chiar dacă este vorba de ședințe timp de jumătate de an sau un an, dar când se vede că victima începe să își trăiască viața și se simte bine, alături de copii. Când vin aceste feedback-uri din partea beneficiarilor că au avansat, că au făcut un pas, că e mai bine, atunci și eu sunt împlinită. 

Există și vreo metodă prin care ați putea să ajungeți și la acele victime care încă nu au curajul să ceară ajutor? 

În situațiile în care avem informații despre astfel de cazuri, încercăm să ajutăm familia. Nu putem să intervenim în mod direct dacă victima nu solicită acest lucru, însă trebuie să fim foarte atenți pentru că dacă sunt și copiii implicați atunci trebuie să informăm, trebuie să oferim serviciile noastre, dacă acceptă. În situațiile dificile, în care de fapt și copiii se află în pericol, trebuie să anunțăm Protecția Copilului. Fie că vorbim de violență fizică sau psihică, copiii suferă. 

Cum ați încuraja o victimă a abuzurilor în familie să conștientizeze că este important să se facă auzită? 

Important este să conștientizeze că nu este o rușine să ceri ajutor, ci este un punct de pornire pentru victimă, pentru agresor și pentru familie. Faptul că apelează la noi nu înseamnă că este împotriva familiei. La ceea ce trebuie să se gândească este că e un semnal de alarmă că ceva nu este în regulă în această familie și scopul nimănui nu este să ca familia să divorțeze. (...) Este important și modelul pe care îl oferim copiilor, în sensul în care aceștia văd că în astfel de situații trebuie cerut ajutorul.

Din perspectiva experienței pe care ați acumulat-o, cum apreciați evoluția acestui domeniu în ultimii ani? 

S-au schimbat foarte multe lucruri. Faptul că au început să existe legi în acest sens, mai multe instituții au început să aibă mai multe obligații, iar acestea lucrează în parteneriat, toate acestea au efect asupra comunității. Comparativ cu ce era acum zece ani, multe cazuri ajung la noi și la alte tipuri de servicii. În plus, este posibil ca și programele de prevenție să fi avut o influență pozitivă. 

Cât de mult vă marchează un caz și cum reușiți să vă detașați și să lăsați problemele de la muncă, aici, în birou? 

Când am început, cu ani în urmă, luam toate problemele cu mine acasă. Era foarte greu să mă detașez, însă acum îmi este mai ușor. Desigur, sunt cazuri care mă marchează și acum, însă mă marchează din punct de vedere al responsabilității. De exemplu, când vorbim de cazuri în care într-adevăr se vede că victima suferă și a cerut sprijinul, dar este într-o stare psihică foarte critică și este foarte labilă. Aceste cazuri le iau acasă, în sensul în care mă gândesc cum să o ajut să facă față. La început eram mult mai sensibilă și mai revoltată, supărată pe agresor, iar acum sunt mai echilibrată din acest punct de vedere. La începutul muncii mele vedeam numai victima, iar cu timpul am învățat să văd contextul în care se întâmplă aceste lucruri. Rămân cu ceva după fiecare caz. Nu pot să ajut o persoană care are nevoie de sprijin dacă sunt acolo lângă ea. Are nevoie de sprijinul meu, de înțelegerea mea, dar pentru acest lucru eu trebuie să privesc situația din afară. Nu pot să trăiesc împreună cu ea acele sentimente pentru că asta nu e felul de ajutor de care are nevoie. 

Există în continuare acea reticență care adesea împiedică victima să vă ceară sprijin. Ce ar putea să facă instituțiile ca persoanele abuzate să înțeleagă că în spatele lor se află profesioniști care sunt pregătiți să le întindă o mână de ajutor? 

Pentru ca această reticență să dispară, oamenii ar trebui să fie informați corect. Adesea persoanelor le este jenă să vorbească despre problemele lor ca să nu fie etichetați. Este foarte important să înțeleagă că scopul acestor servicii este să ajute și să sprijine. Noi suntem aici ca să acceptăm persoana exact cu problema cu care vine. 

În final, consilierea este absolut gratuită și oricine are nevoie poate să apeleze la dumneavoastră? 

Da, este gratuită și acest lucru contează foarte mult pentru că vorbim de femei care poate sunt în fața unui divorț, cu copii, cu un singur salariu, deci este foarte important că poate să vină și nu trebuie să plătească pentru acest gen de serviciu.

Szép-Márk Linda-Mária poate fi contactată pentru consiliere și sprijin în cazul oricărui tip de violență în familie, la numărul de telefon  0726 701 399. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.