STIREA ZILEI 27 septembrie 2022

Joc și voie bună la prima ediție a Festivalului Vălenilor

de Diana Pantelimon | 1247 vizualizări

Prima ediție a Festivalului Vălenilor, desfășurat între 24-25 septembrie a.c., într-un cadru pitoresc din Valea Mare, a avut un real succes. Aproape 1.700 de persoane, atât din localitate, cât și din împrejurimi, s-au bucurat de spectacole de calitate, foc de tabără, hore încinse în fața scenei, momente de magie pentru copii, pictură pe față, tobogane gonflabile, toate culminând cu aproximativ zece minute de focuri de artificii.

Prima zi a fost de petrecere în jurul unui foc de tabără. Cei prezenți s-au distrat pe muzică de club cu Deejay Muscalu & Mc. Gava R.

A doua zi, stilul s-a schimbat și folclorul și-a făcut datoria de a stârni pofta de joc și voia bună în sufletele oamenilor. Au urcat pe scenă interpreta Ioana Bozga, Corul „Avram Iancu” din Valea Mare, Ansamblul folcloric „Piatra Mare” din Dobârlău, Ansamblurile de dansuri „Florile Zagonului” din Zagon și „Piatra Mare” din Dobârlău. Apoi, copiii au fost încântați de spectacolul de magie oferit de binecunoscutul Sandrini. A urmat Tudor Mircea și formația, Grupul vocal „Pădurenii” din Barcani, Ansamblul „Cununa Carpaților” din Întorsura Buzăului, Corul bărbătesc „Voievozii Munților” din Vâlcele, Antonia Dîrstaru, Nicoleta Olariu, Albert Muntean la nai, Adina Roșca și Cătălin Doinaș, care au fost și co-prezentatori în cadrul evenimentului. Au încheiat ziua Ionuț Fulea, apoi Amna, care au cântat și încântat inimile celor prezenți.

Pe lângă faptul că s-au încins hore, s-au jucat sârbe și lumea s-a distrat, festivalul a fost foarte bine primit și îndrăgit, potrivit părerilor celor cu care am stat de vorbă. 

„Îs mândru că primarul nostru a putut să facă așa ceva. Și nu numai asta, a făcut multe treburi frumoase de care sunt mândru. Îmi pare bine, îl susținem și îl iubim”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Ioan Bularca din Valea Mare.

„Eu sunt din Sfântu Gheorghe. E frumos, mie îmi place, mă simt foarte bine, e foarte frumos. Am fost la toate festivalurile, și în Întorsura... Îmi plac festivalurile, de obicei mă duc la toate”, ne-a dezvăluit și Viorica Roman.

„Este ceva extraordinar, tare mult mi-a plăcut. O atmosferă liberă, toată lumea se distrează pe voia fiecăruia, muzica este excelentă, artiștii sunt pregătiți. Mi-a plăcut foarte mult de ansamblul „Piatra Mare” din Dobârlău. Niște fete inimoase care știu să prețuiască tradițiile și obiceiurile. Să le dea Dumnezeu sănătate și să dea ca, din generație în generație, să nu se piardă acest obicei. Mi-a plăcut”, ne-a povestit Lenuța Bularca din Întorsura Buzăului.

„Am venit să văd ce e, văd că e lume multă. Ca pentru prima ediție, este super! Să se mai facă! Mai venim”, ne-a spus și o doamnă din Floroaia Mare.

„Am citit în ziar că se va organiza, mă cunosc foarte bine cu domnul primar de aici, cu tot colectivul de aici de la primărie, de fapt. Și am zis să dau curs invitației de a ne vedea la spectacol. Ieri am trecut pe aici, era frig, dar erau la organizare. Mă bucur că azi s-a îndreptat timpul și mă bucur de festival pe acest platou minunat, care este foarte aproape de locuința noastră, la 8 km, asfaltat până aici. Este doar începutul, dar sunt sigur că se va mai organiza”, ne-a zis Pethő Ludovic din Întorsura Buzăului.

„Se zice că prima ediție este mai cu emoții, mai cu scăpări, dar vă asigur că am văzut aici o organizare impecabilă. Sunt foarte bucuros că, iată, vălenii încearcă să ajungă pe urmele festivalului nostru, „Ciobănașul”. Chiar sunt bucuros, mai ales că și participăm. Să dea Dumnezeu să ajungă pe urmele „Ciobănașului”, care la anul ajunge la a 50-a ediție. Cu mare drag am venit să participăm, avem o oră de program cu dansuri populare, soliști vocali și instrumentiști”, a declarat pentru redacția noastră Costică Oltean, instructor al Ansamblului „Cununa Carpaților”.

Nu a lipsit nici deliciosul colac secuiesc „kürtőskalács”. Iar bucătarii de la standurile de servit masa, posibil să fi sughițat de atâtea laude aduse mititeilor, care „au fost grozavi! Făcuți pe grătar, așa cum trebuie să fie”. 

„Mie cel mai mult mi-au plăcut micii!”, au spus cei mai mulți cu care am stat de vorbă.

Fără „doar și poate”, la această primă ediție de festival, toată lumea s-a simțit bine și speră la continuitate, fiind prilej de socializare și distracție.

„Ne-am propus, din start, un eveniment la „superlativ”, nu știu dacă am ajuns atât de sus, dar sperăm că prima ediție a „Festivalului Vălenilor” a fost la înălțime!

Toate acestea nu se puteau face fără implicarea multor oameni la care noi, organizatorii, Primăria și Consiliul Local Valea Mare, împreună cu Asociația „Din Suflet pentru Văleni”, ținem din suflet să le mulțumim: 

- D-nului impresar și prieten, Nelu Tănase, împreuna cu echipa, scenă, lumini, sonorizare, ați fost la înălțime;

- Tuturor artiștilor, grupurilor și corurilor din zona, Dj, Mc, dar și invitaților noștri speciali, Adina&Cătălin, maestrul Ionuț Fulea și îndrăgita Amna. Sunteți minunați cu toții;

- Tuturor comercianților și celor cu diferite activități pentru copii;

- Echipei din primărie și Consiliul Local, membrilor asociației, echipei de voluntari, echipa de pază, chiar au muncit și au pus suflet, pentru ca totul să iasă bine, merită aprecierea și respectul nostru, al tuturor;

- Sponsorilor noștri, mulțumim și bunul D-zeu să vă dea înzecit;

- Nu în ultimul rând vouă, dragi văleni, vouă celor care ați participat și tuturor prietenilor noștri, din zonele apropiate sau mai îndepărtate, sunteți deosebiți;

- Partenerului nostru media, Observatorul de Covasna.

Sperăm că v-ați simțit bine cu toții la noi în „ogradă", vă mulțumim că ne-ați călcat pragul, ne înclinăm în fața dumneavoastră și vă așteptăm cu drag și la următoarele ediții. La mulți ani!”, a publicat primarul Bogdan Ștefan Marin pe pagina de Facebook a Primăriei.

Festivalul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local Valea Mare, împreună cu Asociația „Din Suflet pentru Văleni”. Suntem siguri că acest eveniment, dedicat unei comunități de aproape 1.200 de locuitori, dar și pentru cei din împrejurimi, va crește, va lua amploare și va scoate din anonimat comuna Valea Mare din Covasna.

 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Didi Hughe, 27 septembrie 2022
A fost intr-adevar f frumos. Si am dus dorul festivalurilor, mi-a fost teama o perioada sa merg in aglomeratii
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.