Interviu cu tânărul muzician Fabian Roman, al doilea covăsnean din formația artistei Feli

Vă spuneam, în alte câteva ediții ale ziarului Observatorul de Covasna, că județul nostru pare a fi binecuvântat cu un soi de praf de stele, din moment ce sunt atâția artiști cu care ne putem mândri oriunde în lume. Și astăzi reluăm această idee, printr-un nou exemplu, pentru că din tânăra generație de artiști covăsneni se mai desprinde încă un reprezentant al Întorsurii Buzăului. Începând din martie, tânărul Fabian Roman, absolvent al Facultății de Muzică din Brașov, s-a alăturat formației artistei Feli și totodată prietenului său din fosta trupă covăsneană Youvenis, Cristi Dragomir, bassist în același grup, numit și „Los Feliz”. Pentru că ne plac poveștile de succes și oamenii muncitori, am decis să vi-l prezentăm și vouă, cititorilor, pe Fabian. Așa că l-am rugat să ne ofere un interviu și să ne răspundă astfel la câteva întrebări, printre care și ce împrejurări l-au adus alături de celebra cântăreață Feli, cum a ajuns să cunoască muzica și dacă a regretat vreodată că a ales acest drum, care sunt planurile sale de viitor și altele. Răspunsurile, în textul care urmează.

Când și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică?

Mi-am descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 12 ani. După școală obişnuiam să particip la diferite activităţi ale Clubului Copiilor din Întorsura Buzăului. Era începutul anului şcolar, căutam clasa de carting la care urma să particip şi din întâmplare am intrat în sala de muzică. Profesorul de acolo Dan Tohănean, care urma să îmi fie şi mentor, m-a sfătuit să iau parte măcar la o oră să văd despre ce e vorba. Am fost curios şi am asistat la prima oră de muzică, mi-a plăcut şi am continuat să vin în fiecare săptămână. De atunci a început să îmi placă şi am dezvoltat o pasiune pentru muzică.

Cum te-ai „lipit” de keyboard/pian/clape? De ce acest instrument și nu oricare altul? Ce îndrăgești cel mai mult la acesta?

Keyboardul este singurul instrument electronic dintr-o formulă clasică de band (tobă, bass, chitară, clape), iar eu am fost tot timpul ataşat de tehnologie, de calculatoare. E o decizie greu de luat când eşti mic: la ce instrument vrei să cânţi, nu știi sau poate nu înţelegi aşa bine rolul și posibilităţile fiecăruia. Mi-a plăcut că nu eşti limitat de un singur ton şi poţi să îţi meştereşti tu sunetul după placul tău. Dintr-un keyboard poţi scoate un sunet simplu, cald de pian, dar şi un synth agresiv de rock. E un mic exemplu, dar totul depinde de imaginaţia ta.

Știu că după ce ai terminat liceul, ți-ai urmat drumul în cariera muzicală. Mai studiezi în prezent? Dacă da, unde?

După ce am terminat liceul, am fost admis la Facultatea de Muzică din Braşov, de unde am promovat anul trecut în 2018. După ce am asimilat toată partea asta teoretică am vrut să o pun şi în practică. M-am mutat în Bucureşti unde am cunoscut mulţi muzicieni și am avut parte de mai multe colaborări cu diverse trupe de evenimente. Nu am optat încă pentru masterat, dar presupun că niciodată nu e prea târziu.

De când te-ai alăturat trupei îndrăgitei artiste Feli?

M-am alăturat acestor oameni minunați la începutul lunii martie.

Cum a început colaborarea cu aceasta?

Se întâmplă des în domeniul nostru să poți spune că ești „omul potrivit la momentul potrivit”. Fostul meu coleg din trupa Youvenis (acum din nou actual) și prieten Cristi Dragomir face parte din această formulă de mai mult de un an. El mi-a propus să vin să îi cunosc pe băieți și pe Feli și de acolo a pornit această colaborare.

Ce înseamnă pentru tine, ca muzician, faptul că ai șansa să fii parte din trupa acestei artiste?

Am șansa să cunosc diverși oameni din această industrie, să am parte de experiențe noi, să cânt în fața unui alt public, dar și să fiu într-un grup profesionist, implicat și dornic de evoluție.

Ce proiecte aveți în derulare?

Lucrăm la un nou album.

Dar tu personal?

M-am axat o perioadă de timp pe compoziție și producție muzicală, în mare parte de muzică electronică. Îmi place jazz-ul și vreau ca în viitorul apropiat să îmi îndrept atenția și către acest gen, cât și către producție muzicală.

Cum te pregătești de concert? În afară de repetiții singur sau cu colegii, ai ceva rigori pe care trebuie să le respecți înainte de a apărea în fața publicului?

Nu am anumite reguli de respectat, repetițiile sunt singurele „rigori”.

Ce întâmplare dintr-un concert ți-a rămas în minte și ce lecție ai învățat odată cu aceasta?

Ce a fost cel mai memorabil pentru mine e o întâmplare de acum câțiva ani. Vlad, toboșarul cu care am cântat în Youvenis, era în mijlocul unui solo de tobe, tobele erau puse pe o platformă, iar la ultimul accent i-a alunecat scaunul de la tobă și nu existau niște gratii de siguranță în spatele lui. Ne pregăteam să începem următoarea piesă, ne-am întors către el, dar nu mai era pe scenă. După două secunde s-a ridicat și ne-a făcut cu mâna de jos. A fost amuzant tare, mă bucur că nu a pățit nimic. Concluzie: ai grijă cu platformele, te ajută să te vezi mai bine, dar trebuie să fii mai atent.

Sincer, ai regretat vreodată că ai ales cariera muzicală în detrimentul altui serviciu mai „obișnuit”, să zicem așa?

Am avut momente în care m-am gândit cum ar fi fost să nu fi fost muzician, dar este greu să îmi imaginez pentru că așa am crescut, cântând, în deplasări tot timpul și nu într-un birou. Nu am regretat niciodată că am ales această carieră pentru că fac ceea ce îmi place și asta este mai important ca orice altceva.

Ce înseamnă pentru tine „succesul” ca artist?

Suntem greu de mulțumit și tot timpul vom vrea mai mult. Succesul este să vezi și să simți aprecierea pentru munca din spatele unui concert, din spatele unei piese scrise, să fii mulțumit cu ceea ce faci.

Unde ai vrea să ajungi ca să te simți împlinit ca artist?

Să am ocazia să îi cunosc personal pe idolii mei muzicali (Nicholas Semrad, Greg Phillinganes, Cory Henry, Jesus Molina, Gil Assayas) și să performez pe scenă alături de ei.

Care e artistul pe care îl admiri cel mai mult în momentul de față? De ce?

Nu am un artist preferat, dar un pianist pe care îl apreciez super mult este Cory Henry. Să transmiți ascultătorului ceea ce simți este cel mai important, iar el o face extraordinar de bine.

Din propria experiență, ne poți spune dacă se poate trăi decent din muzică? Este o meserie bănoasă?

Se poate trăi decent chiar și foarte bine. Este o meserie bănoasă, dar vine cu anumite sacrificii la pachet. Ne dorim tot timpul instrumente și „jucării” noi care sunt foarte scumpe de cele mai multe ori, așa ca oricât de mulți bani am câștiga tot în instrumente îi vom investi. De unde și fraza: „Fură-i unui muzician portofelul și va fi sărac o zi, învață-l să cumpere instrumente și va fi sărac toată viața”.

Completează, te rog, propoziția: „Fără muzică ....”.

Fără muzică am fi lipsiți de viață.

Tinerilor care se gândesc să pornească spre o carieră muzicală, ce le-ai transmite? De ce să țină cont, în primul rând?

Nu e un început ușor, este nevoie de multă muncă, studiu și implicare, dar totul va compensa în momentul în care vei urca pe scenă și vei performa. E printre puținele cariere care nu o să îți ofere doar o satisfacție financiară, ci și una sufletească. Cântă ceea ce îți place, muncește pentru asta și promovează-te. Restul vor veni de la sine.

În încheiere, dacă ar fi să alegi o melodie pe care ai dedica-o cititorilor publicației noastre, care ar fi aceasta și de ce?

Snarky Puppy – Bad kids to the back. Sunt niște instrumentiști foarte buni, îi ascult de ceva timp, sunt un exemplu la ce nivel se poate ajunge, care fac muzică și trăiesc din muzică la un alt nivel.