STIREA ZILEI 1 octombrie 2018

Elevii fac ce alții nu sunt în stare: curățenie în Casa de Cultură a Sindicatelor

de Covasna Media | 2837 vizualizări

Aproape 80 de voluntari, majoritatea elevi la mai multe școli din Sfântu Gheorghe, participă la acțiune de igienizare și protejare a obiectivului

 

Focar de infecție, casă sau chiar toaletă publică pentru oamenii străzii. Așa a ajuns în prezent una dintre perlele reședinței de județ, Casa de Cultură a Sindicatelor, care în urmă cu doar câteva decenii era spațiul unor manifestări culturale fără egal. Asemenea hotelului Bodoc, ruina Casei de Cultură știrbește din farmecul municipiului Sfântu Gheorghe. În acest caz, o capcană de ordin juridic, un vid legislativ, îi face pe toți cei responsabili direct să ridice din umeri. Aproape 80 de voluntari, majoritatea elevi și membri ai Consiliului Protecției Mediului Covasna, au luat însă „taurul de coarne” și conform unui program bine stabilit, derulat de obicei la sfârșit de săptămână, au început o amplă campanie de igienizare a spațiului, care a devenit un pericol pentru tinerii care își petrec timpul liber în Piața Mihai Viteazul.  

Inițiativa tinerilor din Consiliul Protecției Mediului Covasna, condus de elevul din clasa a XII-a de la profilul de Protecția Mediului al Liceului Tehnologic „Puskás Tivadar”, Balázs Dániel, este văzută de mulți drept un proiect îndrăzneț și totodată extrem de util. De aceea, 79 de persoane, elevi de la mai multe școli din oraș, dar și adulți, s-au alăturat propunerii în mod voluntar și lucrează, atunci când programul le permite, la rezolvarea problemei care le vizează în mod direct comunitatea din care fac parte.  

Voluntarii sunt conștienți că proiectul este unul de lungă durată, însă dacă s-ar fi gândit la greutăți, poate nici nu s-ar fi apucat, în primul rând, de treabă. Dar nu s-au speriat de uși închise și descurajări, ci au apreciat fiecare ajutor, venit chiar din partea autorităților locale și județene: Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, Primăria Sfântu Gheorghe, Tega și alții. Au făcut chiar și un studiu, au analizat situația ca la carte și s-au pus pe treabă.

„Casa de Cultură pune în pericol copiii și tinerii care se află și se joacă în parcul din împrejurime, iar acest lucru ne-a pus pe gânduri. (...) Acolo nu este o muncă doar de igienizare. Sunt foarte multe documente oficial peste tot pe jos, e un seif spart. Sunt lucruri de foarte mare durere. Cu acordul fostului administrator am fost la proiectanți și am cerut harta clădirii, desenul, să știm ce este în clădire, câte corpuri are subsolul și așa mai departe. (...) Noi nu dorim nimic, decât să vedem mai mult interes. Practic ne-am săturat să vedem de atâția ani această neputință (n.red. a autorităților). Dacă această problemă afectează cetățenii orașului, nu este de acceptat”, ne-a spus președintele Consiliului Protecției Mediului, Balázs Dániel.  

Fostul administrator, bucuros de astfel de „oaspeți”

Proiectului i s-a alăturat și fostul administrator, Mircea Ștefan, care spune că a încheiat activitatea acolo în 2012, când s-a și pensionat. Acesta spune că respectiva clădire, care în urmă cu câțiva ani era un leagăn al culturii, a devenit acum un „leagăn” al oamenilor străzii, o adevărată „bombă cu ceas” din cauza pericolului pe care aceștia îl reprezintă.

„Pe mine mă bucură inițiativa tinerilor. Au încercat să mai grupeze, să mai adune la un loc lucrurile rămase după ce s-a furat și spart. Măcar să mai igienizeze zona pentru că au început oamenii străzii să își facă necesitățile pe acolo. Pericolul cel mare era că mă gândesc, Doamne ferește, că urmau să o incendieze sau ceva. Venind iarna, se aciuiau tot felul de oameni pe acolo. Era periculos. (...) Imediat sunt 6 ani de când e închisă Casa de Cultură. Eu am încercat să mai întrețin cât de cât. Am mai pus niște geamuri pe banii mei. Nu pot nici eu să o duc la infinit. Între timp m-am pensionat. (...) Eu m-aș bucura să poată să facă băieții ăștia ceva pe acolo. Am văzut că sunt foarte entuziasmați și implicați. Au gândită treaba și sunt foarte serioși. Vreau să îi felicit pe această cale și le mulțumesc!”,  a declarat vineri, pentru Observatorul de Covasna, Mircea Ștefan. 

Casă fără stăpân: nimeni nu știe ce se mai întâmplă cu clădirea

Nimeni din conducerea unității, municipiului sau județului, de la fosta administrație, la Primărie și până la Prefectură, nu știe ce se va întâmpla cu clădirea și cine trebuie să o administreze.

„Pe cuvânt dacă știu ce se mai întâmplă. Eu de 6 ani nu am mai primit niciun semnal de la Asociația Caselor de Cultură a Sindicatelor din România. Erau niște țigăneli cu Primăria”, a mai spus fostul administrator al Casei de Cultură a Sindicatelor, Mircea Ștefan.

În același timp, viceprimarul din Sfântu Gheorghe, Tóth-Birtan Csaba, aduce în vedere un vid legislativ care stopează orice proces de dobândire legală a imobilului, prin faptul că entitatea căreia îi aparține în acte clădirea nu mai există.

„Din păcate, imobilul nu este al primăriei. Casa respectivă nu are stăpân aici în localitate. Noi vrem să dobândim acea clădire fiindcă ar fi un imobil foarte folositor pentru comunitate, dar încă n-am găsit calea juridică. Entitatea juridică care a dobândit imobilul, la momentul de față nu există. Sindicatele aveau o altă configurație, care acum nu mai există. Juridic am cam pierdut drumul. În plus, există o datorie imensă la impozite, la buget, dar nefiind un partener cu care s-ar putea rezolva problema dobândirii dreptului de proprietate, ne-am blocat. Bineînțeles că dacă ar avea un proprietar, nu ar fi cazul să se facă curățenie prin voluntariat. Noi nu putem cheltui pe un imobil care nu e al nostru, dar cumva ar trebui asigurat locul să nu pătrundă cetățenii fără adăpost, fiindcă ei au făcut dezordinea și în continuare o să facă dacă nu le blochează nimeni accesul”, a declarat vineri, pentru Observatorul de Covasna, Tóth-Birtan Csaba.

Și prefectul Sebastian Cucu spune că în prezent problema stabilirii unui proprietar pentru Casa de Cultură a Sindicatelor pare să fie fără soluție.

„Într-adevăr, dacă mai stă așa, o să intre tot mai mult într-o adâncă degradare. E nevoie ca cineva să o preia. Nu știu în ce măsură și care e forma juridică. Până la urmă asta a fost problema și cu intenția municipiului de a o prelua, pentru că s-a lovit de statutul juridic, fiind în patrimoniul Sindicatelor. Cred că e o chestiune de voință. Recunosc că și eu m-am implicat încercând să coagulez forțele, să reușim să mergem înainte cu preluarea de către cineva a acestui obiectiv. La momentul ăsta nu văd o soluție”, ne-a declarat și prefectul județului Covasna, Sebastian Cucu.

Gestul elevilor, apreciat de autorități

Atât reprezentatul Primăriei Sfântu Gheorghe, cât și al Prefecturii spun totuși că gestul tinerilor este de apreciat, chiar dacă rezolvă doar pe moment o situație neplăcută.

„E un lucru  demn de apreciat pentru că după cum știți acolo au fost și incidente. A fost și o pătrundere prin efracție, s-a spart și distrus. Deși nu e suficient, mă bucur că cineva ia atitudine și prin exemplul lor poate se merge mai departe, adică se va găsi o soluție”, a mai spus prefectul Sebastian Cucu.

„Ideea este binevenită. Rezolvă pe moment problema, fiindcă este o priveliște deplorabilă într-o piață care este frumoasă, aranjată și care ar merita altceva. Dar din păcate nu va fi o rezolvare de durată. De durată ar fi să redobândim drepturile de proprietare și să îl amenajăm ca lumea, să servească populația”, a concluzionat și Tóth-Birtan Csaba.

Curățenia continuă  

Indiferent de planurile autorităților, tinerii sunt pregătiți să își vadă de treabă și să își îndeplinească obiectivele.

„După ce terminăm cu arhiva și curățenia, nici noi nu o să mai intrăm acolo până nu se decide cine este proprietarul. (...) Nu pot să spun când vom încheia. Vom chema și elevi care vor să facă practică, pentru că în domeniul Protecției Mediului se face și practică. Până în 30 noiembrie avem un program bine stabilit și vrem să scăpăm de subsol, că vine iarna. (...) Noi lucrăm mai mult la sfârșitul săptămânilor. Suntem elevi, trebuie să învățăm, deci trebuie să avem un program bine stabilit”, ne-a mai spus Balázs Dániel, care are totuși o solicitare minimală pentru autorități: „Vreau să rog autoritățile să ne dea două reflectoare care să lumineze noaptea interiorul clădirii pentru că unde e întuneric acolo se întâmplă tot. Eu am găsit, când am mers în urmă cu trei săptămâni acolo să facem un raport foto-video, un copil de 13 ani care bea băuturi alcoolice într-o sală întunecată. Dacă intra copilul ăla în comă alcoolică, cine îl găsea? Care era treaba? Unde era poliția locală? Autoritățile de ce n-au închis clădirea aia?. (...) Măcar lumină să ne dea”, ne-a mai spus președintele Consiliului Protecției Mediului.  

Acesta ne-a mai dezvăluit că prin programul de voluntariat „Patrula verde”, două persoane acreditate în securitate s-au alăturat proiectului și s-au oferit să facă pază în regim de voluntariat, 24 din 24.

Consiliul Protecției Mediului are 35 de membri de bază, toți elevi. Înființată în urmă cu un an, asociația a derulat mai multe acțiuni de ecologizare. De asemenea, tinerii au realizat și o hartă a orașului Sfântu Gheorghe care arată care sunt mai murdare locuri și totodată locațiile unde s-a intervenit, de la albii de râu, la proprietăți publice sau private și așa mai departe.

Cei care sunt interesați să dea o mână de ajutor în igienizarea Casei de Cultură a Sindicatelor, trebuie să știe că se pot alătura oricând inițiativei elevilor din Consiliul Protecției Mediului. Fiecare persoană care se va implica va primi un regulament al Consiliului. În schimb, voluntarii trebuie să aducă o adeverință medicală prin care să ateste că sunt sănătoși și să semneze un proces verbal de participare. Înscrierile se fac pe Facebook, pe profilul Consiliului, la Környezetvédő Tanács.

În definitiv, un lucru este sigur: peste puțin timp, Casa de Cultură a Sindicatelor va fi pe harta obiectivelor curățate de Consiliul Protecției Mediului. Astfel, elevii implicați și inimoși au găsit, iată!, o soluție, fie și temporară, de a pune mastodontul din nou pe o hartă, indiferent care ar fi aceasta.

Iulia Drăghici

Sursă foto: Observatorul de Covasna și Facebook/Környezetvédő Tanács

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.