STIREA ZILEI 28 august 2019

Direcția de Asistență Socială, soluții vechi la probleme și mai vechi

de Daniela Luca | 1231 vizualizări

Autoritățile au reluat posibilitatea mutării unor birouri într-o clădire accesibilă 

Direcția de Asistență Socială (DAS) din Sfântu Gheorghe, situată pe strada Erege, încă face parte din lista lungă a instituțiilor publice în care persoanele cu dizabilități nu au acces, în ciuda faptului că problema a fost discutată în repetate rânduri în spațiul public. După ce fostul director a fost demis, autoritățile iau din nou în calcul posibilitatea de a muta o parte din birouri, astfel încât accesul persoanelor cu mobilitate redusă sau a mamelor cu cărucioare să fie neîngrădit. Nu se știe însă cât va mai dura până acest lucru va deveni o realitate. Până atunci oamenii sunt nevoiți să improvizeze.  

Un număr de șapte scări îi întâmpină până în ziua de azi pe cei care vor să intre în unul dintre birourile Direcției de Asistență Socială din Sfântu Gheorghe. Pentru cei în scaun cu rotile aceste trepte sunt imposibil de urcat și, deși legea prevede o astfel de obligativitate, clădirea nu oferă nicio alternativă de acces pentru această categorie socială. 

Lipsa căilor de acces este o problemă pentru care vechea conducere, demisă în primăvara acestui an în urma unei anchete disciplinare, nu a găsit rezolvare. Tankó Vilmos, cel care a îndeplinit funcția de director până atunci, încă din 2016 afirma că biroul de relații cu publicul al instituției se va muta la parterul unei clădiri din strada Daliei, care va fi prevăzută cu o rampă de acces, însă între timp nu s-a întâmplat nimic. 

„Noi chiar vrem să facem ceva”

Viceprimarul Sztakics Éva-Judit, cea care asigură interimatul funcției, spune că autoritățile iau în serios problema, iar documentația de avizare a lucrărilor de intervenție a fost reactualizată, fapt care ar trebui să ducă într-un final la rezolvarea acestui caz. 

„Postul nu a fost scos la concurs pentru că domnul Tankó a fost suspendat din funcție și asigur eu interimatul. Având în vedere faptul că a contestat suspendarea, nu am scos la concurs postul pentru că încă nu este o decizie definitivă. Eu acum am reluat posibilitatea mutării unei părți a activităților pe strada Daliei. Am și reactualizat DALI-ul. Acum suntem în fază de contractare, proiectare și urmează ca o parte a activităților să se mute pe strada Daliei. Acolo va fi realizat și accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii. Acum trei ani când se vorbea despre aceeași posibilitate, totul a fost în administrarea Direcției de Asistență Socială. Noi chiar vrem să facem ceva. Am actualizat DALI-ul și dorim să mutăm o parte din activitate”, ne-a spus Sztakics Éva-Judit. 

Personalul de la Direcția de Asistență Socială, optimist  

Angajații de la DAS sunt de părere că atât lipsa rampei de acces, cât și birourile mult prea neîncăpătoare sunt niște probleme care și-ar găsit rezolvare la noul sediu. În ceea ce privește seriozitatea intențiilor autorităților locale, ei spun că sunt optimiști și cred că demersurile vor fi duse la bun sfârșit. 

„Problema e că spațiul de aici e foarte mic. Și faptul că nu pot intra persoane cu dizabilități e o problemă mare, pentru că avem la subsol Relațiile cu Publicul pentru ei. Totodată mamele cu nou născuți intră în aceeași încăpere cu persoanele care iau ajutoare sociale și știți cum sunt ei, deci ar trebui separate puțin birourile acestea. Suntem foarte optimiști că acum demersurile chiar o să se ducă până la capăt și sperăm că la anul o să fie în regulă, dar nu putem să ne pronunțăm în privința unui termen. Și acum avem rectificări de buget, avem o grămadă de treburi de rezolvat. Treptat le vom face pe toate. Proiectele sunt făcute, acum să vedem când o să avem destui bani ca să înceapă și lucrările. Dacă nu vom muta birourile într-un spațiu mai mare, atunci, după noi, o să se rezolve aici cumva în strada Erege, deși încă nu știm cum”, ne-au spus angajații.   

Clădiri accesibile pe jumătate sau deloc 

Între timp, independența rămâne un lux pentru persoanele cu dizabilități din oraș. Un bărbat din Sfântu Gheorghe care este imobilizat într-un scaun rulant, spune că a observat că între timp situația nu s-a schimbat și, deși nu mai apelează la fel de des la serviciile DAS, sunt o mulțime de alte instituții publice în oraș unde accesul este imposibil. 

„Problemele au rămas aceleași, categoric, deși nu merg prea des pe acolo. Mergeam acolo pentru indemnizația de însoțitor, dar acum ne-au pus-o pe card. Pentru orice alt aspect, adeverințe, consultații, situația e aceeași. Toate sunt foarte greu accesibile. Tot aparatul administrativ din Sfântu Gheorghe, personal mie, atunci când sunt nevoit să apelez la înălțimile lor, din motive pur administrative, îmi transmite acea impresie de milog, indiferent dacă mă adresez formal sau mai puțin formal, cerându-le să cheme persoana în cauză sau orice alt serviciu pentru care sunt mult prea bine plătiți și asta din cauza lipsei rampei, atât în exteriorul clădirilor administrative, cât și în interior”, ne-a spus bărbatul. 

Acesta ne-a enumerat o listă lungă de instituții din oraș în care fie nu are acces, fi este nevoit să facă eforturi mari ca să intre. Printre acestea se numără primăria și prefectura, unde poate intra doar până la ghișeul de informații, nu și la alte birouri. La acestea se adaugă cinematograful, dar și poliția sau Biroul de Impozitele și Taxele locale, doar parțial accesibile, iar lista continuă. 

„Din punct de vedere al accesibilității fizice nu s-a schimbat nimic, însă din punct de vedere al personalului administrativ, s-a înrăutățit. Casa Județeană de Asigurări de Sănătate de asemenea rămâne un Everest pentru noi. Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor de asemenea este un munte cu peripeții. La fel și secția de pașapoarte, tribunalul, birourile notariale, toate sunt inaccesibile”, a mai adăugat el. 

Deși soluția găsită de autorități este aceeași pe care au tot auzit-o cei care așteaptă ca problema să fie rezolvată, în cazul în care planul va fi dus la bun sfârșit, acest aspect aproape că devine irelevant. 

Până atunci însă societatea care ar trebui să fie universal accesibilă pentru toți, aproape de fiecare dată devine un câmp de luptă pentru unii dintre noi. La cum se vede, lucrurile înaintează foarte greu, iar oamenii în timpul acesta au de îndurat umilință și marginalizare. De multe ori bunăvoința celor din jur este singura șansă de a urca, iar astfel independența, care este vitală pentru persoanele cu dizabilități, se plasează pe plan secundar. Resemnați cu atâtea amânări, mulți dintre ei nici nu mai cred în promisiuni, ci doar așteaptă cuminți ziua în care vor putea fi ca restul lumii. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.