STIREA ZILEI 15 iunie 2020

Din nou la mila apelor

de Covasna Media | 3124 vizualizări

Inundațiile nu au ocolit nici județul Covasna 

Ploile frecvente și torențiale din ultimele zile nu au rămas fără consecințe, din păcate, nici anul acesta, cum nu au făcut-o nici în anii trecuți. Așa că, și județul Covasna, ca și alte zone din țară, au fost, în acest final de săptămână la mila apelor. Aici, sute de gospodării din mai multe localități ale județului au căzut pradă, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă, inundațiilor. Autoritățile spun că s-a muncit preventiv în anii și lunile trecute, dar că nimeni nu se poate pune cu vremea și capriciile sale. 

Încă de săptămâna trecută, localități din județele vecine Brașov și Harghita au fost inundate în urma ploilor torențiale. În noaptea de vineri spre sâmbătă, vizat a fost și județul Covasna. 

Probleme mai speciale au fost în localitățile Boroșneu Mic, Valea Mică (din comuna Boroșneu Mare) Valea Mare, Saciova (din comuna Reci) și Dobârlău, potrivit autorităților. 

A fost o ploaie torențială sus în munți, cu scurgeri pe versanți foarte puternice, nici măcar nu a plouat în localitate puternic, dar au venit Pârâul Valea Mare și Pârâul Saciova destul de puternic și un pic Dobârlăul”, ne-a spus sâmbătă directorul SGA Covasna, dr. ing. Ioan Ilaș. 

Pompierii de la ISU Covasna au intervenit în trei localități, Boroșneu Mic, Valea Mare și Dobârlău, unde au ajutat la degajarea apei din 11 gospodării mai grav afectate. 

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase determinate de ploi abundente și scurgeri rapide de pe versanți, pe cursurile de apă ce străbat județul Covasna, s-au produs creșteri rapide ale cotelor cu depășirea pragurilor de inundație și de pericol. Aceste fenomene au dus la inundarea gospodăriilor dintr-un număr de 5 localități”, a transmis sâmbătă ISU Covasna printr-o informare de presă. 

Una dintre localitățile cele mai afectate a fost Boroșneu Mic.  

Am avut afectate vreo 80 de gospodării în Boroșneu Mic și două în Valea Mică, 123 de anexe gospodărești, asta înseamnă cotețe, grajduri, magazii, vreo 61 de pivnițe, vreo 58 de fântâni, circa 100 de hectare de teren agricol intravilan, șase podețe, vreo cinci – șase kilometri de drum comunal și asfalt. (...) Acum doi ani am mai avut ceva inundat, dar atunci a fost puțin. (...) În afară de asta, cred că nu am mai avut niciodată, nici înainte, așa ceva. Pe asfalt nu se mai putea circula nici cu mașina. (...) Acum e sub control. Mâine (n.red. luni) mă duc să mai fac o evaluare, să vedem ce mai e de făcut. (...) Îmi fac griji dacă vine iar o rupere de nori, (...) dar avem echipamente și suntem pregătiți să intervenim”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna, primarul din Boroșneu Mare, Ilie Nicolae.  

Din fericire, nu au fost victime umane, dar câteva animale (câini și păsări) au fost luate de ape. „Și a rămas în urmă mâl, vă dați seama, și mizerie, și PET-uri și crengi și vai de mine!”, a mai adăugat edilul. 

Și de parcă nu ar fi fost destul, în altă parte a comunei, spune primarul, câteva gospodării au fost vizitate vineri și sâmbătă noaptea de urs, care a făcut câteva victime printre orătănii. 

Sâmbătă și duminică (cel puțin în prima parte a zilei), situația s-a stabilizat și nu au mai fost probleme, deși codul portocaliu de ploi și de inundații a fost în vigoare până luni dimineața. 

Noi monitorizăm în permanență situația și cotele apelor suntem pregătiți să intervenim acolo unde este nevoie”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Covasna, Marius Tolvaj. 

Încă de vineri, cotă de atenție pe Râul Tărlung 

Râul Tărlung era și el de vineri la cota de atenție, motiv pentru care echipe de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA), ISU și alte autorități au fost în zona Lunca Mărcușului și Băcel pentru a pompa apa în scopul prevenirii unor posibile inundații. 

Pământul, să știți, deja a început să fie saturat, să băltească, deci nu prea mai preia și tot ce plouă se cam scurge”, a mai spus Ioan Ilaș.  

Inspecții și igienizări 

Directorul SGA spune că în lunile trecute s-au făcut mai multe inspecții, în colaborare cu Prefectura și alte autorități, în zonele unde sunt depozite de lemne și s-au făcut igienizări.

Nu am găsit probleme deosebite, așa, câteva mărunțișuri, deci nu cred că blocajele ar putea să creeze probleme pe undeva prin zonă. De exemplu, ieri a plouat foarte mult în zona Belinului. Acum am făcut lucrarea de decolmatare cu o lună înainte. Bine că am făcut-o, pentru că altfel, săracii erau un pic sub apă dacă nu reușeam să terminăm”, a spus vineri directorul SGA.

Planul de prevenire a inundațiilor la Sfântu Gheorghe, încetinit din cauza pandemiei 

Chiar dacă în această perioadă nu au fost probleme ca în anii trecuți în Sfântu Gheorghe, pericolul este foarte aproape, susțin unele voci. Și așa pentru lucrările de prevenire a inundațiilor, începute în 2019, s-au cam împotmolit anul acesta, spune consilierul local Bálint József, inițiatorul studiului care stă la baza programului multianual de prevenire a inundațiilor și diminuarea efectelor ploilor torențiale în reședința de județ.

„Nu am văzut să se efectueze lucrări anul acesta. În primăvară a fost o discuție, după care a intervenit virusul și primăria s-a cam închis și treburile astea online mai greu se pot rezolva. Sunt dezamăgit că zilele viitoare o să urmeze ploi și mai drastice și pericolul va fi mult mai mare decât acum o lună. Era vorba că vor continua lucrări care au fost începute anul trecut. Și albiile pâraielor nu sunt curățate, nici măcar cosite. Până acum n-a fost problemă că nici nu a fost atât de multă apă în ele, iar zilele următoare s-ar putea să se schimbe mult situația și să ne apropiem de inundațiile de acum zece ani. Nu vreau să sperii pe nimeni, dar deja pământul s-a cam îmbibat destul de mult și de acum încolo toate precipitațiile se vor aduna pe câmpuri, pe străzi și în pâraie”, ne-a spus Bálint József. 

Cu toate că proiectul bugetului local pentru anul 2020 nu prevedea o sumă de bani pentru aceste lucrări, în ședința ordinară din luna ianuarie, Consiliul Local a aprobat alocarea a 500.000 de lei pentru acest scop. 

„În iarnă când s-a aprobat bugetul atât am reușit, să se aloce o sumă de bani pentru continuarea rezolvării acestei probleme, dar nu știu dacă s-a făcut ceva. Eu sunt dezamăgit că nu s-a făcut nici în primăvară ceea ce se putea face. Au proiectul și strategia în față. Au fost zone în care se putea lucra și fără proiect, adică și din surse proprii se puteau rezolva foarte multe lucruri. Pericolul nu pleacă nicăieri și dacă nu se rezolvă vom suporta consecințele”, a mai punctat consilierul. 

Autoritățile susțin că lucrările nu au fost abandonate 

Pe de altă parte, viceprimarul Tóth Birtan Csaba spune că lucrările de prevenire a inundațiilor nu au fost abandonate, numai că din cauza pandemiei acestea au înaintat mai greu. 

„Unele s-au efectuat, altele urmează. Ceea ce s-a efectuat și probabil că s-a și simțit efectul acum cu ploile acestea, la strada Fermei, unde a fost una dintre cele mai importante lucrări. Acolo s-a executat șanțul, atât partea care intră în livadă, cât și cea care asigură scurgerea străzii Fermei, pe strada Jókai Mór. Anul trecut s-au curățat albiile pâraielor de vegetație, atât pe Debren, cât și pe pârâul Simeria. Bineînțeles că acum vegetația a crescut și anul acesta va trebui să se curețe, probabil undeva în vară sau în septembrie, cum reușim. Din cauza pandemiei Tega n-a angajat personal suplimentar. (...) Personalul primăriei a fost prins în ultimele două luni și în alte tipuri de activități și n-am avut capacitatea necesară”, ne-a explicat viceprimarul.  

„Lacul” de la LIDL, o problemă nerezolvată încă 

Acesta a readus în atenție problema scurgerii din zona magazinului Lidl care nu a fost rezolvată încă. Traficul din zonă este dat peste cap la fiecare ploaie torențială, iar capacitatea rețelei de canalizare nu face față cantității de apă ce se revarsă în urma precipitațiilor abundente. 

„Am făcut demersuri către LIDL ca să preluăm stația de pompare care trebuie să asigure scurgerea în jurul magazinului, dar încă nu am găsit înțelegere. În vara anului trecut am purtat o corespondență cu ei. Corespondența a ajuns în stadiul în care ei au zis că este nevoie de investiții suplimentare. Noi am spus că asigurăm investițiile suplimentare pe partea de carosabil, adică dacă e nevoie de scurgere sau tubulatură de canalizare, atunci asigurăm, dar dânșii consideră că este nevoie și de o mărire de rezervor, pentru că acolo este un rezervor de retenție temporară și propunerea noastră a fost ca rezervorul să fie făcut de dânșii, noi să facem ceea ce este pe stradă și operatorul de apă și canalizare să preia asigurarea funcționării acestei stații de pompare, dar nu am ajuns până la rezolvarea acestei situații”, ne-a spus Tóth Birtan Csaba. 

Care sunt prioritățile? 

Conform viceprimarului, pe lista zonelor importante în care trebuie executate lucrări se numără ambele laturi ale drumului DN12, în apropierea Arenei Sepsi, și zona din strada Borvíz. 

„Încă nu am găsit soluția exactă a părții din jurul Arenei Sepsi, pentru că acolo ar trebui să treacă apa de dig. Acolo este o supapă de retenție, dar sunt niște șanțuri din strada Izvorului care nu au finalitate. Probabil că ar trebui și acolo un bazin deschis, săpat undeva pe un teren deschis care să aibă capacitatea să rețină apele până când poate să treacă dincolo de dig. (...) Este iarăși acest dig de retenție care ar trebui să stăvilească apele din albia pârâului Debren, pe partea de intrare în oraș, în vecinătatea caselor din programul „Hai acasă”, dar asta este o investiție pornită de SGA. Din lipsă de fonduri nu a început lucrarea anul trecut. (...) Restul lucrărilor care ar trebui făcute nu sunt majore. Este un plan să reconvoc comisia după ce trec aceste ploi, ca să vedem care sunt primele priorități. Pot să spun că în afară de această problemă în jurul Arenei Sepsi, sunt lucrări mici care pot fi făcute și de noi, nu trebuie să proiectăm, să facem procedură de achiziție”, a mai punctat edilul

În cadrul măsurilor de protecție împotriva inundațiilor, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a achiziționat în vara anului trecut o pompă de apă de mare putere, care, conform viceprimarului, nu a fost folosită deocamdată. 

Meteorologii au informat că „zodia ploilor” nu s-a încheiat și că  toată săptămâna aversele vor continua. Așa cum zice și directorul SGA, Ioan Ilaș, „acum mai depinde și de cineva care e mai sus decât noi, câtă ploaie ne mai dă”. 

Sursa foto: ISU Covasna. 

Iulia Drăghici – Taraș 

Daniela Luca 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.