STIREA ZILEI 17 iulie 2019

Dilema sălii de gimnastică din Sfântu Gheorghe, încă nerezolvată

de Daniela Luca | 1790 vizualizări

Petiția inițiată de Liviu Botoș a primit un răspuns nemulțumitor 

Secția de gimnastică din cadrul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe trece prin momente grele în ultima perioadă. Activitatea celor aproximativ 60 de copii care participă la antrenamentele de gimnastică artistică este pusă în pericol. Sala în care se antrenau până nu demult este într-o stare avansată de degradare, iar o locație nouă nu a fost identificată deocamdată. Deși se pare că atât antrenorul, sprijinit de părinți, cât și autoritățile locale au încercat să rezolve problema, totuși nimeni nu a reușit să identifice o soluție până în prezent.  

După o perioadă petrecută peste hotare, antrenorul covăsnean de gimnastică Liviu Botoş a revenit în Sfântu Gheorghe și și-a reluat activitatea în cadrul Clubului Sportiv Municipal. Antrenorul și-a propus în acel moment să contribuie la revigorarea gimnasticii covăsnene și să aducă rezultate remarcabile în județ. 

„Ne așteptăm la mai multă susținere”

Prima problemă întâmpinată însă, spune antrenorul, a fost cea a sălii de gimnastică din cadrul liceului „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe. 

Aceasta se degrada tot mai mult pe zi ce trece, iar micuții gimnaști erau puși în pericol. Antrenorul a cerul sprijinul autorităților locale în acest sens și a inițiat o petiție care a fost semnată de un număr de  200 de părinți și susținători ai secției. Aceasta a fost depusă la începutul lunii iunie, atât la Consiliul Local, cât și la cel Județean. 

„Am încetat antrenamentele în momentul în care am depus cele două petiții la începutul lunii iunie. După aceea știam că o să urmeze anumite probleme și atunci am zis să le dau vacanță copiilor pentru că ei nu trebuie să fie implicați în toată problema asta. De la Consiliul Local am primit un răspuns cum că sala în care lucrăm este în stare ireparabilă și va fi dărâmată, ceea ce este fals pentru că poate fi reparată și chiar foarte ușor și cu bani puțini. Nu îmi explic sincer de ce se întâmplă aceste lucruri. Ei nu au găsit nicio altă locație în care să ne mutăm și dacă știu eu ceva locații atunci să îi informez și avem tot sprijinul. Eu nu știu unde să caut locații care să aparțină de UAT. Eu sunt antrenor de gimnastică, nu am de unde să știu ce clădire aparține de UAT. Ar trebui să merg la fiecare clădire să bat în geam ca să găsesc o locație? Mi se pare așa, un pic de bătaie de joc. Ne așteptăm la mai multă susținere. Trebuie să zică ei ce locații au și atunci vedeam ce demersuri trebuie făcute în continuare”, ne-a declarat  Liviu Botoș. 

Antrenorul a făcut publică pe o rețea de socializare o situație neplăcută care i s-a întâmplat luna trecută. Conform acestuia, i-a fost interzis accesul în unitatea de învățământ în care își desfășura activitatea, pe baza unui proces verbal întocmit de directorul liceului „Mikes Kelemen”, Már István. În plus, contractul de închiriere a fost reziliat unilateral de către acesta, susține Liviu Botoș, care s-a arătat surprins de reacția conducerii liceului. 

„După ce a fost făcută publică problema în presă, pur și simplu nu mai am voie să intru pe poarta școlii. Odată am fost, nu m-au lăsat, acum ce ar trebui să fac? Să merg în fiecare săptămână? Domnul de la pază mi-a arătat procesul verbal pe care l-au făcut ca eu nu cumva să intru în școală decât sub supraveghere. Nu știu care e cauza, probabil răzbunarea. Eu așa am interpretat-o. Eu nu am absolut nimic personal cu nimeni. Eu am o problemă cu sala și pe aceea vreau să o rezolv”, a mai punctat antrenorul. 

La rândul său, Már István ne-a spus că imobilul în care Liviu Botoș își desfășura activitatea nici nu figura în cartea funciară a instituției pe care o conduce, iar ulterior a făcut demersurile necesare pentru clarificarea situației cadastrale.  

Már István susține că antrenorul nu a depus eforturi ca să clarifice situația și nici nu l-a contactat telefonic, motiv pentru care are îndoieli în privința intențiilor sincere ale celui din urmă. În plus, nici faptul că ar exista vreun proces verbal nu ar fi adevărat, nemaivorbind de rezilierea unilaterală de contract despre care amintea Liviu Botoș. Directorul liceului „Mikes Kelemen” a susținut în cele din urmă că la mijloc ar fi interese politice și că, din punctul lui de vedere, a luat toate măsurile ca acea colaborare între el și antrenor să fie una cât se poate de amiabilă. 

Problema sălii de gimnastică, discutată din nou în plenul CJ 

Subiectul sălii de gimnastică de la „Mikes Kelemen” a fost abordat și în ședința ordinară de luni, 15 iulie, a Consiliului Județean Covasna. În plenul adunării s-a vorbit despre faptul că petiția semnată de aproximativ 200 de părinți și bunici ai copiilor din Sfântu Gheorghe practicanți ai sportului în discuție și depusă la Primăria reședinței de județ spre soluționare a primit un răspuns nemulțumitor. 

„Noi am trimis această cerere de soluționare la municipiu. Răspunsul, pe care îl pun între ghilimele a fost: „dacă găsiți voi un spațiu, rezolvăm”. Nu vreau să dau un calificativ, dar acesta este răspunsul pe care l-am primit”, a spus, în fața consilierilor județeni, secretarul județului Covasna, Varga Zoltán. 

Petiția în discuție a fost depusă la începutul lunii iunie, ne-a spus consilierul județean care a și inițiat discuția în cadrul ședinței. „A fost transmis doar un singur răspuns, cel al Primăriei Sfântu Gheorghe. Nu cred că în mai puțin de o lună de zile cei care ar fi fost îndreptățiți să o facă au epuizat toate căile de soluționare ale acestei petiții”, ne-a explicat consilierul județean Cosmin Boricean. 

„Situația persistă. Am fost din nou contactat de semnatarii acestei petiții, făcută către Consiliul Județean și semnată de aproximativ 200 de părinți și bunici, susținători ai copiilor care își desfășoară antrenamentele de gimnastică în cadrul Liceului „Mikes Kelemen”, la grupul CSM Sfântu Gheorghe. Temerea părinților este că imediat luna septembrie este aici și sala nu este reparată și nu a fost identificată nici altă soluție. Copiii vor trebui să își desfășoare undeva în continuare activitatea sportivă. Ar fi păcat de anii pe care i-au făcut până acum în acest sport ca să nu continue desfășurarea activității. Cu atât mai mult, pe bună dreptate, părinții ne spun: „e foarte bine că în Sfântu Gheorghe avem echipă de Liga 1 de fotbal, e foarte bine că avem echipă de baschet care domină baschetul feminin de ani de zile, dar ce să facem? Să facem ca la forțele de muncă – reconversie profesională? Să ne dăm acum copiii doar la baschet și fotbal și eventual la hochei?”. Cam asta ar fi problema. Nu se cere luna de pe cer. Aparatele de gimnastică există, tot ce solicită acești copii, părinți și antrenorii este să li se ofere un spațiu pentru desfășurarea activității. (...) Ar fi păcat să ajungem să ducem acești copii la antrenamente în Brașov, mai ales că avem un oraș – să îi spunem așa – sportiv”, a mai declarat, pentru Observatorul de Covasna, Cosmin Boricean. 

„Trebuie să vedem mai îndeaproape care este problema, dar am impresia că intră în reabilitare generală școala și asta este problema. Pentru această perioadă a reabilitării ar trebui găsită o soluție. Trebuie să mai încercăm. Vom reveni”, a spus și vicepreședintele Consiliul Județean Covasna, Henning László.

În același timp, consilierul Cosmin Boricean a punctat că speră ca subiectul să nu rămână abordat doar la nivel declarativ și că în final se va ivi o soluție mulțumitoare pentru gimnaștii din Sfântu Gheorghe. 

„Motivul pentru care eu am ridicat din nou problema în cadrul ședinței de astăzi este pentru că eu sper ca stimații mei colegi din Consiliu, cât și conducerea Consiliului Județean se vor implica puțin mai mult, și sunt convins că o vor face, nu am motive să cred altfel. Cred că o soluție se va putea găsi până la urmă. Am acest crez și este ceea ce așteaptă și părinții acestor copii”, a  încheiat consilierul. 

Poziția Consiliului Local

Viceprimarul municipiului Sfântu Gheorghe, Tóth-Birtan Csaba susține că în urma eforturilor depuse pentru a găsit o sală corespunzătoare, nu fost identificată nicio încăpere potrivită. Astfel, autoritățile locale au cerut implicarea celor care sunt cointeresați să se pună capăt problemelor legate de lipsa sălii de gimnastică. 

„Sala nu am dat-o noi. Această sală a fost găsită de Clubul Sportiv Municipal. S-a adeverit că această sală nu este corespunzătoare. Am făcut un tur de orizont prin școlile și instituțiile de sport care sunt sub autoritatea municipiului Sfântu Gheorghe și nu am găsit o sală pentru aceste instrumente de sport care aparțin  Școlii Sportive, care iarăși este o entitate separată de municipiul Sfântu Gheorghe și aparține de Inspectoratul Școlar Județean. (...) Nu am găsit o sală în care s-ar putea muta aceste instrumente. Am comunicat că nu am identificat o sală și dacă dânșii identifică o sală în care se pot muta aceste instrumente sportive, atunci le vom asigura tot sprijinul. Acest sprijin înseamnă eventual bani din bugetul Consiliului Local, sau sprijin managerial sau de alt fel. Nu se fac săli de sport peste noapte, ci se găsesc locații. Noi în școlile din Sfântu Gheorghe nu am găsit, am vrut, dar nu am găsit, și dacă ei găsesc altundeva îi ajutăm”, ne-a spus Tóth-Birtan Csaba. 

Între timp, părinții copiilor care se antrenau la secția de gimnastică se arată îngrijorați de faptul că încă nu s-a găsit o soluție și speră totuși ca în cele din urmă copiii să își reia antrenamentele. 

„Noi încă sperăm că problema va fi rezolvată, ori să renoveze clădirea aceea, ori să găsească o sală care să fie destul de înaltă și mare pentru antrenamente. Răspunsul autorităților a fost să căutăm noi sală, dar cred că ar fi trebuit să ne sprijine ei. Normal nu ar trebui să fie responsabilitatea nici a antrenorului, nici a părinților. Nici nu știu ce vom face dacă nu se va găsit o rezolvare. Fiul meu deja de patru ani face gimnastică, iar fiica mea de doi ani. Ar fi păcat ca acești copii să rămână în aer cu sportul. M-am interesat și eu de săli, dar problema este că nu sunt destul de înalte. Ar trebui să fie măcar de trei, patru metri. Problema e că trece vara și începe anul școlar, iar noi suntem încă în aer”, ne-a spus Gyula, tatăl a doi copii care frecventau secția de gimnastică.

În plus, antrenorul de gimnastică a mai punctat și problema finanțării. Secția pe care o conduce nu s-a regăsit anul acesta printre beneficiarii sumelor acordate de Consiliul Local prin proiectele sportive, potrivit acestuia.  

„Suntem singura asociație sportivă care nu a primit niciun ban. Nu poți să spui că este o coincidență, ar fi prea mare coincidența, așa că eu cred că e ceva la mijloc. Nu am cerut nicio explicație. Înainte să fi fost plecat din țară am depus și tot timpul am primit finanțare, dar anul acesta nu. E prima oară când depun proiecte și nu am primit nimic. În schimb, de la Consiliul Județean am primit bani pentru plata chiriei sălii că eu de asta aș fi avut nevoie. Cu speranța că se rezolvă problema sălii, atunci oriunde mergem sigur e nevoie de plata chiriei. (...) Nu știu exact care este pasul următor pe care îl vom face, dar sigur lucrurile nu vor rămâne așa. Să nu creadă cineva că am terminat și nu mai facem demersuri”, a încheiat Botoș Liviu. 

Situația creată așadar în jurul sălii de gimnastică, mai exact în jurul lipsei acesteia, pare să fie în ceață. Nu este clar dacă este vorba de interese ascunse sau viceversa, de lipsă de interes din partea celor care ar fi avut un cuvânt de spus. Între timp, soarta copiilor care încă așteaptă „sentința” este neclară, iar o soluție cât mai rapidă ar fi binevenită, indiferent din ce parte ar veni rezolvarea acestei dileme. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.