STIREA ZILEI 23 iulie 2013

Cât cheltuim pe sarcină şi naştere?

de Covasna Media | 3712 vizualizări

Lupta se dă între sistemul privat şi cel de stat

Considerată unul dintre cele mai naturale lucruri, naşterea a fost privită mereu ca ceva firesc şi totuşi deosebit, motiv de bucurie care întăreşte credinţa oamenilor în continuitatea vieţii. Cu toate acestea, oricât de naturală ar fi naşterea, vremurile moderne au schimbat şi acest proces, transformându-l, de cele mai multe ori, dintr-o sărbătoare a vieţii într-un lung şir de îndoieli şi cheltuieli. Faptul că avem acces nelimitat la informaţie şi, nu de puţine ori, riscăm să ne informăm greşit, că suntem uşor influenţabili şi mereu presaţi de un consumerism din ce în ce mai pregnant, ne-au făcut să uităm de binecuvântarea naşterii şi să ne concentrăm pe a schimba acest act, în sensul în care de multe ori el devine nici mai mult nici mai puţin decât prilej de cheltuială pentru unii şi de câştig pentru alţii.

Aşa se face că, de-a lungul secolelor, naşterea a „evoluat” de la firesc la urgenţă, iar în prezent orice naştere este considerată o urgență, motiv pentru care orice femeie ajunsă în travaliu la urgență beneficiază de gratuitate la naștere. De la concepere până la naștere sunt însă nouă luni, perioadă în care mama și fătul trebuie monitorizaţi: este nevoie de analize, vitamine, controale – care toate… costă.

Multe mame însă aleg să nască la clinici private, unde plătesc bani frumoși pentru a se reface în anumite condiții – iar aici vorbim strict despre confort, deoarece nicio clinică privată de la noi nu este atât de bine pusă la punct încât să poată interveni în cazuri de urgenţă majoră, drept pentru care bebeluşii cu probleme grave ajung tot în spitalele de stat, chiar dacă s-au născut la privat.

Cât costă analizele?

Până la naștere însă femeile trebuie să facă analize, ecografii. E drept, la Policlinică și acestea se fac gratuit dacă mama are trimitere. Gratuit se fac însă şi la laboratoarele private, dacă femeia însărcinată se programează din timp, în baza trimiterii de la medicul de familie. Oricum ar fi însă, aceste analize nu sunt de regulă foarte scumpe – analizele de urină şi sânge ajung la câteva zeci de lei, preţ mai piperat având unele opţionale, care nu sunt trecute în schema obligatorie.

În plus, femeilor de peste 30 de ani li se recomandă, de regulă, realizarea unor analize pentru depistarea Sindromului Down, intitulate Dublu şi Triplu Test.

În cabinetele de specialitate din Sfântu Gheorghe, acestea costă între 120 şi 150 de lei fiecare, însă există mame care afirmă că unii medici cer chiar 200 de euro pentru un Dublu sau Triplu Test, motivând că analizele vor fi efectuate de clinici străine de renume.

„Uneori, mi se pare că sarcina şi urmărirea acesteia a devenit o pură afacere pentru unii medici, că unii nu mai au puţină umanitate în ei. Mie personal mi s-au cerut 210 euro pentru un Triplu Test, în condiţiile în care clinica pentru care lucra medicul respectiv realiza analiza cu 130 de lei. Bineînţeles că am refuzat şi am schimbat medicul, dar mă gândesc că poate altă femeie, mai uşor impresionabilă, cădea în capcană şi făcea jocurile unui medic care, să fim serioşi, urmărea doar banii”, spune Cătălina, o femeie din Sfântu Gheorghe, mama unui băieţel de un an şi jumătate.

Ecografiile, nelipsite în perioada sarcinii

Dincolo de analize însă, vremurile actuale ne impun ecograful, tehnologia prin care medicul ginecolog poate urmări evoluţia unei sarcini. Cu trimitere de la medicul de familie, ecograful este la rândul său gratuit în spitalele de stat, însă cele mai multe femei aleg să meargă la cabinete particulare, unde fiecare consultație şi fiecare ecograf costă.

Costurile ecografelor variază în funcţie de cabinetul particular ales şi în funcţie de mărimea sarcinii. Astfel, costul unui ecograf pentru o sarcină de patru săptămâni începe de la 70 de lei şi creşte, pe parcursul sarcinii, ajungând şi la 120-130 de lei.

Dacă nu există complicații şi nu vorbim despre o sarcină cu risc, femeile ar trebui să facă  trei-patru  ecografii în timpul unei sarcini, dar dacă sunt probleme, este nevoie de mai multe. Tot urmare a vremurilor moderne pe care le trăim, există o tendinţă generală a ecografiilor lunare pe perioada unei sarcini – în felul acesta, mamele stau mai liniştite, medicii la fel, iar cabinetele... câştigă.

La toate acestea se adaugă vitaminele prenatale prescrise de medicii ginecologi – acid folic, ovule pentru fixarea sarcinii sau vitamine speciale în cazul unor viitoare mame care nu sunt foarte bine pregătite fizic.

Servicii gratuite în spitalele de stat

Dacă ai un medic de familie, beneficiezi de analize, ecograf și naștere gratuită la Spitalul Județean „Dr. Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, şi la fel ar trebui să fie în orice alt spital de stat din ţară – cel puţin teoretic.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean spun că monitorizarea sarcinii, dar și nașterea sunt gratuite și se fac în condiții foarte bune.

„Avem saloane modernizate, dotate, și specialiști care se asigură că atât mama, cât și bebelușul beneficiază de cele mai bune condiții în spitalul nostru. În primele zile de viață copilul poate sta cu mama lui în salon cu baie separată” – a declarat purtătoarea de cuvânt a spitalului, Pataki Annamária.

Spitalul Municipal din Târgu Secuiesc şi-a construit însă un renume în ceea ce priveşte preferinţa covăsnencelor de a naşte aici, iar asta se datorează nu doar personalului medical de calitate ci inclusiv faptului că aici există condiţii asemănătoare celor din clinicile private, însă la preţuri de necomparat.

„Toate naşterile sunt gratuite la noi. Vorbim aici despre naşteri naturale sau naşteri prin operaţie cezariană. În cazul naşterilor naturale, oferim gratuit inclusiv injecţia epidurală, însă trebuie să vă spun că avem o politică prin care nu efectuăm operaţii cezariene la cerere. În sensul că aceste operaţii se fac atunci când situaţia o impune, în rest preferăm naşterile naturale, mult mai benefice atât pentru copii cât şi pentru mame”, ne-a declarat directorul Spitalului din Târgu Secuiesc, medicul Kelemen András.

Potrivit acestuia, singura taxă pe care o percepe Spitalul este cea de 300 de lei, în cazul femeilor care nasc şi doresc să stea singure în cameră, în regim hotelier; mai exact, este vorba despre camere cu baie proprie, cu televizor şi acces la internet, unde lăuzele pot sta maxim şapte zile, contra unei taxe de 300 de lei.

Naşterile la stat nu mai sunt o sperietoare

Dincolo de spusele medicilor însă, există întotdeauna mărturiile femeilor care au ales să nască în spitalele de stat. Dacă în restul ţării o naştere la stat nu reprezintă mereu cea mai frumoasă experienţă, spitalele din judeţul nostru se pot lăuda cu faptul că sunt curate. Femeile admit că naşterile sunt gratuite, însă spun că au ales, fiecare să ofere câte o „atenţie” medicilor care s-au ocupat de ele. Iar atenţiile acestea variază în funcţie de posibilităţi: unele au oferit bani (sume cuprinse între 200 şi 800 de lei), altele cadouri – în general băuturi fine.

„Am născut prin cezariană impusă la Sfântu Gheorghe, cu un medic care s-a ocupat de mine pe toată perioada sarcinii. Condiţiile mi s-au părunt normale iar purtarea medicului absolut firească. Nu mi-a pretins niciun ban, prin nicio aluzie, însă după ce am născut, i-am dat eu câteva sute de lei – mai mult aşa, simbolic, pentru că aşa mi s-a părut firesc – tocmai pentru că s-a purtat normal, fără a cere, fără a sesiza vreo atitudine nepotrivită.  A fost alegerea mea să dau, în semn de mulţumire, dar sincer, dacă mi s-ar fi pretins vreun ban, nu aş fi reacţionat foarte frumos”, ne-a spus Mihaela, o tânără care a născut în 2012.

O altă mamă, Maria, ne-a povestit că i s-a părut mai convenabil să nască la Târgu Secuiesc. Spune că a mers acolo la recomandarea unei prietene.

„Am auzit că la Târgu Secuiesc condițiile sunt bune, și medicii la fel. De aceea am ales să nasc acolo. Poate că era la fel dacă nășteam la Sfântu Gheorghe, nu știu. Ideea e că am fost tratată bine, nu îmi pare rău pentru alegerea făcută. Din fericire nu am avut complicații, totul a mers ca pe roate” – povestește Maria.

Experienţe neplăcute au mai existat însă, dar acestea aparţin anilor trecuţi, înainte ca în judeţul nostru să se simtă o reală schimbare a sistemului sanitar. Iar comparativ cu alte judeţe, unde şpaga la naşteri este cerută verde-n faţă în spitalele de stat, ne putem considera chiar norocoşi - avem spitale curate, decente.

Unele femei preferă clinicile particulare

O tânără mamă care a născut recent la singura clinică privată din judeţ, la Sâncrai, ne-a declarat că a dat un ban, dar a fost tratată regește.

„Sunt foarte mulțumită de serviciile oferite de clinica particulară. Nu îmi pare rău că am mers acolo, și dacă va fi să mai am un copil, tot acolo vreau să nasc. Condițiile sunt la standarde înalte, personalul prietenos, călduros, așadar recomand pentru toată lumea să meargă acolo să nască” – ne-a declarat tânăra mamă.

Aceasta a precizat că la clinica particulară a avut și un plus de siguranță. „Am auzit multe lucruri despre spitalele de stat. Vorbesc în general, nu vreau să jignesc pe nimeni. Eu am considerat că este mai bine la particular” – spune femeia.

Preţurile naşterilor la clinica particulară pot fi însă destul de piperate pentru unii, dacă ne gândim că o naştere naturală costă 2.400 de lei, una cu anestezie epidurală 3.450 de lei iar o naştere cu operaţie cezariană 2.550 de lei - preţurile reprezintă co-plata la serviciile medicale.

Ioana este o mamă de 25 de ani, care are atât experienţa naşterii în sistemul privat cât şi a celei în sistemul de stat - şi spune că, probabil, totul depinde de noroc.

„Pe primul copil l-am născut la o clinică particulară din Braşov, iar în 2009 acest lucru m-a costat vreo 2.300 de lei. Pe cel de-al doilea l-am născul la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe şi pot spune că nu regret. Cred că preţul naşterii la particular include confortul mamei – adică nu te mai stresezi cu bagajul de spital şi ai o cameră proprie, însă nici la Spitalul Judeţean nu a fost rău – au fost condiţii decente şi în mod clar, mult mai ieftin”, ne-a spus tânăra mamă.

Una peste alta, totul ţine de alegerile personale – şi chiar dacă inclusiv sarcinile şi naşterile costă, poate că ar fi mai bine să analizăm întâi ce anume ni se potriveşte şi abia apoi să decidem, ţinând cont mai puţin de tendinţe şi mai mult de intuiţia noastră.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.