FOTO Cartoful, regele din bucătărie, sărbătorit cum se cuvine la Târgu Secuiesc
Falcă de vită servită cu pireu de cartofi și țelină, preferata juriului
O adevărată sărbătoare a gusturilor și aromelor a avut loc sâmbătă, 31 august, la Târgu Secuiesc. Festivalul Cartofului, ajuns anul acesta la a zecea ediție, a reunit în parcul Molnár Józsiás 13 echipe pricepute care au gătit diverse specialități pe bază de cartofi. Din dorința de a surprinde juriul cu preparate deosebite, participanții au șters praful de pe vechile cărți de bucate în căutarea unei rețete originale și autentice.
Parcul Molnár Józsiás din centrul orașului Târgu Secuiesc, s-a transformat sâmbătă într-o bucătărie imensă. Echipele și-au pregătit cu grijă ingredientele și mirodeniile necesare și s-au pus pe treabă. Pe la orele prânzului pofticioșii care țin cură de slăbit trebuiau să înconjoare parcul dinspre care veneau arome îmbietoare. Mâncarea era pusă pe foc în ceaune mari, iar mesele erau pline cu bunătăți tradiționale, unele din cartof și ele.
„Anul acesta sunt 13 echipe, deși au fost înscrise 16, dar trei dintre ele s-au retras. Trei echipe sunt din Ungaria. Restul participanților nu sunt doar din Târgu Secuiesc, ci și din împrejurimi, din Covasna, din Sfântu Gheorghe. An de an dorim ca evenimentul să fie cât mai colorat, cât mai frumos și bine organizat, cu niște decorațiuni autentice și preparate din produse cât se poate de bio. Nu există un regulament, dar fiecare echipă încearcă să gătească din ce are în grădină, nu din supermarket-uri și se simte și la gust”, ne-a spus unul dintre organizatori, președintele Asociației K.K.V, Pap Zoltán.
„Uneori ceva mai simplu poate fi mult mai bun”
Ca în fiecare an, cele mai multe echipe eu pregătit gulașul tradițional, însă fiecare a încercat să surprindă cu ceva nou. Spre exemplu, Gellért, participantul din echipa cu cea mai ingenioasă denumire - 3,14tyokászok (3,14 - pi), ne-a spus că ei au ales să folosească carne de vânat în locul celei de porc.
Pe de altă parte, cele patru bucătărese de la Asociația Femeilor din Târgu Secuiesc au gătit o tocăniță de porc, urmând cu strictețe rețeta bunicilor, iar cartoful l-au gătit separat, cu mult unt și pătrunjel.
Și cei de la Clubul Bărbaților din Trei Scaune au pregătit o tocană secuiască autentică.
„Tocana este cu porc și cartofi, simplă. Suntem 10-15 bărbați aici. Este pentru prima oară când venim la acest concurs. Am vrut să facem ceva autentic. Uneori ceva mai simplu poate fi mult mai bun. Porcul a fost crescut la curte pentru că într-o tocăniță contează foarte mult calitatea cărnii”, ne-a spus Szigethy Kálmán în timp ce mesteca cu grijă în ceaun.
La rândul lor, cei din echipa Komuna, formată din foști colegi de clasă, au pregătit tocăniță cu carne de porc și cartofi în care au adăugat trei feluri de ciuperci culese de ei din pădure.
Ingredientul secret? Dragostea.
Doamnele din echipa Lanyos Asszonyok din orașul Covasna ne-au spus că dragostea este ingredientul secret atunci când vrem să preparăm un gulaș delicios. La prepararea lui au participat 11 gospodine și toate au pus câte un strop de dragoste, iar rezultatul a fost pe măsură.
„Trebuie să pui dragoste, asta e secretul unui gulaș bun. Suntem 11 în echipă. Mergem împreună la mai multe concursuri de gătit, la Covasna, Zăbala, la Sfântu Gheorghe. Acum doi ani am luat aici chiar și cupa din Ungaria pe care trebuie să o aduci înapoi în fiecare an. Suntem niște prietene care ne-am unit din pasiunea pentru gătit. Acum venim ca să ne întâlnim, mai chefuim. Anul trecut am gătit tocană din iepure cu smântână și cartofi, iar acum doi ani am avut pește. Mereu diversificăm”, ne-a spus Bodò Enikő.
Ana Bădulescu, medic de profesie, participă la concurs alături de soțul ei în fiecare an. Farfuriile comestibile din aluat de pâine așezate pe masa lor ne-au stârnit curiozitatea, așa că am întrebat-o ce va pune în ele. Ea s-a asigurat mai întâi că am gustat din găluștele cu prune pregătite de ea, iar apoi ne-a împărtășit câteva detalii despre tocana de ied cu cartofi care încă clocotea pe foc.
„Farfuria am făcut-o din aluat de pâine și ea se va înmuia de la zeama aceea de la tocana de ied în care am adăugat coriandru din grădina noastră. Participăm în fiecare an la Festivalul Cartofului și în fiecare an avem o altă idee. Anul trecut am făcut o tocană tradițională din pusta maghiară cu foaie de aluat uscată, iar acum doi ani am făcut ciorbă de pește cu cartofi. Nu venim pentru premiu. Soțul este foarte pasionat de gătit și pentru el vin în fiecare an. Este momentul lui și trebuie să-l ajut. Eu sunt cu partea de logistică, am făcut fața de masă, șorțulețele. Suntem o echipă mică, de trei persoane”, ne-a spus Ana Bădulescu din echipa Két Kupica, Gusturi Străvechi.
Caloriile, arse pe loc
Cea mai numeroasă echipă, Functional Fitness, a fost o gură de aer proaspăt al evenimentului. Tinerii sportivi au venit cu ideea unei probe pentru participanții care vor să scape pe loc de caloriile acumulate, iar mâncarea preparată a fost adaptată și ea stilului lor de viață.
„Am făcut o bază de ciolan dezosat. Suntem o asociație de fitness așa că am tăiat puțin și din grăsime, cât s-a putut, pentru că am vrut să fie un pic mai sănătos. Am expus și produse tradiționale, pălincă făcută de noi, de piersică, de prune și de cireșe. Este pentru prima oară când participăm. Inițiativa a venit fiind o glumă la început. Gluma a devenit din ce în ce mai serioasă și până la urmă am reușit și ne-am adunat. Suntem peste 20 de persoane momentan și suntem cea mai numeroasă echipă. Suntem și unici cumva pentru că am venit și cu mașini de off road expuse, cu niște echipamente și niște challenge-uri pentru vizitatori. Provocăm și concurenții și vizitatorii să facă cinci tracțiuni. Cei care fac asta, primesc un shot de pălincă. Dacă sărbătoarea asta este despre mâncare tradițională, noi încercăm să combinăm toate astea și cu mișcarea. Până acum au încercat niște spanioli, niște englezi, alți concurenți, prieteni, cunoscuți. Ideea a fost să ne simțim bine, dar nu ar fi rău să și câștigăm. Dacă facem ceva, ne propunem să o facem foarte bine. De aceea am venit și cu standul și cu provocări și cu muzică, cu atmosferă. Am încercat să fim cât mai creativi. E o experiență nouă pentru noi și echipa chiar se simte foarte bine aici”, ne-a spus unul dintre membrii echipei Functional Fitness, Katona Csaba.
Numai în pielea juriului să nu fii
Juriul, format din reprezentanții Ordinului Cavaleresc Gastronomic „La Foc Liber”, a avut o misiune grea. Ei au fost atenți atât la gustul şi aspectul preparatelor, cât şi modul de preparare şi servire a acestora, originalitatea reţetelor, costumele şi buna dispoziţie a echipelor înscrise în concurs.
Cei patru jurați, directorul executiv al Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Covasna, Sikó Barabási Sándor, Directorul Direcției Agricole Covasna, Könczei Csaba, Biszak Enikő de la Siculus Radio Târgu Secuiesc și antreprenorul local Barabás Antal, au căzut de acord că nivelul evenimentului de anul acesta a fost peste așteptările lor.
„De exemplu această echipă din Ungaria care în fiecare an face mâncăruri excelente a pregătit pireu de cartofi cu nucșoară, unt și cașcaval alături de tocana din spate porc, ciolan afumat, ardei, ciuperci, slănină, cârnați prăjiți și mazăre. Au ars pe deasupra pireul iar acest gust puțin ars scoate în evidență gustul condimentelor din tocană. E rețeta lor propirie. Trei ani la rând ei au fost primii și au adus o cupă pe care o dau echipei câștigătoare, iar aceasta trebuie să o transmită la anul celei mai bune echipe. De la an la an crește nivelul concursului. Nici anul acesta nu ne-au dezamăgit, nivelul a crescut foarte mult și evident și cerințele noastre. Echipele s-au străduit vizibil”, ne-a spus unul dintre membrii juriului, Könczei Csaba.
„Știam că e foarte bun ce am gătit, dar nu ne așteptam chiar să câștigăm”
În final, juriul a oferit câteva premii speciale, iar cupa plecat spre echipa Háromszéki Borbarátok din Târgu Secuiesc.
„Am făcut o falcă de vită cu pireu de cartofi cu țelină. Suntem o asociație de cunoscători de vinuri. Mergem să degustăm vinuri peste tot. Sunt foarte fericit că am câștigat. Știam că e foarte bun ce am gătit, dar nu ne așteptam chiar să câștigăm”, ne-a împărtășit unul dintre membrii echipei câștigătoare, Hegedüs Ferenc.
Chiar dacă au existat jurați, adevărații judecători ai preparatelor au fost vizitatorii care au împânzit parcul spre final. Oamenii păreau pierduți de atâta diversitate și nu știau de unde să guste prima dată, iar participanții nu ezitau să împartă din bucatele lor și celor din jur.
„Am gustat două dintre preparate și am aflat o rețetă nouă pe care o doamnă ne-a împărtășit-o cu drag. Este extraordinar ce se întâmplă aici. Sper să putem să venim și anul viitor sau poate chiar să ne înscriem și noi în concurs”, ne-a spus o brașoveancă.
Festivalul nu este așadar doar un concurs gastronomic, ci o adevărată scenă pentru tot felul de delicatese din cartof, fiind totodată un prilej minunat de interacțiune pentru oamenii care reînvie cu mult drag rețete străvechi.
Evenimentul organizat de Asociația K.K.V. și municipiul Târgu Secuiesc a fost parte a Târgului de Toamnă din Târgu Secuiesc care a avut loc în perioada 29 august – 1 septembrie.