ACTUALITATE 31 octombrie 2024

Trimiși în judecată pentru înșelăciune cu cereale; prejudiciul se ridică la peste 1,6 milioane de lei

de Iulia Drăghici - Taraș | 5769 vizualizări

Trei persoane sunt cercetate pentru că au indus în eroare și prejudiciat cu peste 1,6 milioane de lei mai multe societăți care au ca obiect de activitate comerțul cu ridicata de cereale, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Două dintre acestea au fost trimise în judecată și riscă între 1 și 5 ani de închisoare. Inculpatul principal se află în arest preventiv. 

Potrivit procurorilor, totul a început în ianuarie 2022, când inculpatul principal (cu inițialelele BV - datele sunt anonimizate din motive de GDPR și pentru că procesul de judecată este încă în derulare), a folosit mijloace frauduloase și calitatea mincinoasă de reprezentant legal al unei firme pentru a induce în eroare alți comercianți și producători agricoli, de la care a preluat cantități mari de cereale, pe care nu le-a mai plătit.  

În urma cercetărilor s-a stabilit că inculpatul BV, la data de 06.01.2022, folosind mijloace frauduloase și calitatea mincinoasă de reprezentant legal al SC CML SRL, a indus în eroare AF SRL cu privire la achitarea contravalorii cantității de 52.380 kg porumb în valoare totală de 36.214 lei și pe producătorul agricol SD cu privire la achitarea contravalorii cantității de 67.870 kg porumb în valoare de 47.352 lei, ulterior a menținut în eroare persoanele vătămate, amânând plata contravalorii cerealelor, comunicându-le motive neconforme realității legate de imposibilitatea sa ori a SC CML SRL de a le achita sumele datorate, astfel i-a prejudiciat pe AF SRL cu suma de 36.214 lei, iar pe SD cu suma de 47.352 lei pe care și le-a însușit în mod injust”, au transmis procurorii într-un comunicat de presă, trimis joi redacției Observatorul de Covasna. 

Complicii

Fapte similare au avut loc în repetate rânduri în perioada 2022 - 2024. Asta și pentru că inculpatul principal a avut parte de sprijin. 

„Implicată în activitatea infracțională a fost și coinculpata ML care în calitate de administrator și ulterior datei de 31.07.2023, în calitate de director comercial al SC CML SRL, l-a sprijinit pe inculpatul BV pentru a intra în posesia foloaselor materiale injuste cu ocazia inducerii în eroare a persoanelor vătămate (...). Acțiunile sale au fost apte de a-i obține coinculpatului BV folosul injust în urma comiterii infracțiunilor de înșelăciune prin controlul conturilor societății SC CML. Inculpata ML a oferit inculpatului BV numele, ștampila, conturile și cardurile bancare ale societății SC CML SRL, acesta fiind mijlocul prin care acesta din urmă a creat persoanelor vătămate reprezentarea potrivit căreia au încheiat contracte cu o societate care desfășoară o activitate comercială în mod legal, informează Parchetul. 

De asemenea, vizată de anchetă este și o a treia persoană, care l-a ajutat pe inculpatul principal cu recomandări, dar și cu asigurări că acesta va face plățile, conform contractelor. 

Suma totală cu care persoanele vătămate prejudiciate prin infracțiuni se constituie părți civile în dosarul penal este 1.642.117,8 lei.

Inculpații au fost trimiși în judecată la data de 28.10.2024, inculpatul BV în stare de arest preventiv, iar inculpata ML sub control judiciar pentru infracțiunile cercetate prin rechizitoriul din data de 28.10.2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Faptele pentru care au fost cercetați inculpații, respectiv patru infracțiuni de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2, C.pen., cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani”, se mai arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. 

Tot aici se menționează și că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, respectiv că inculpații beneficiază de principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.