Care sunt cele mai importante investiții derulate, în prezent, la Spitalul Județean
Se lucrează nu doar la noua clădire UPU, ci sunt vizate de construcții și birocrație și alte locații
Sunt aproape 20 de proiecte, cu diverse surse de finanțare, derulate, în diferite stadii, în prezent la nivelul Spitalului Județean de Urgență Covasna din Sfântu Gheorghe. Cele mai importante sunt extinderea Unității de Primiri Urgențe, a Policlinicii și construirea Centrului Stroke, respectiv a Pneumologiei. Este vorba de investiții în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, a spus managerul unității medicale miercuri, într-o conferință de presă. Cât despre termene, va mai dura circa șapte ani până când lucrările la toate aceste proiecte se vor încheia. Sunt în curs de elaborare și altele, printre care cel mai amplu program va fi cel de digitalizare.
Printre proiectele majore, vizibile, de infrastructură și dotare aflate în derulare în prezent se numără reabilitarea exterioară și energetică a clădirii vechi a spitalului, în valoare de aproximativ 36 de milioane de lei, construirea noului spital de Pneumologie, investiție derulată prin CNI și aflată în etapa de evaluare a ofertelor pentru alegerea constructorului, proiect care se ridică la 28 de milioane de lei, extinderea Policlinicii și construirea Centrului Stroke și a laboratorului de Imagistică prin Rezonanță Magnetică (IRM), care costă 33 de milioane de lei, și construirea și dotarea noii Unități de Primiri Urgențe, unde investiția se ridică la 8,5 milioane de lei, din care 5 milioane de lei pentru partea de construcție și restul pentru dotarea cu aparaturi.
Pe lista proiectelor majore care au primit undă verde este și eficientizarea energetică a trei clădiri din cadrul spitalului (Boli Infecțioase, Corpul C și Blocul Alimentar – bucătăria). Pentru aceste investiții s-a depus proiect la PNRR și sunt speranțe mari că proiectul va fi și finanțat, pentru că îndeplinește condițiile cerute și a respectat și principiul „primul venit, primul servit”, după care pare să funcționeze Planul Național de Redresare și Reziliență. Acest demers ar urma să coste peste 23 de milioane de lei.
În total, la nivelul spitalului sunt în derulare 19 proiecte, mai mici sau mai mari, care vizează, de pildă, heliportul, laboratorul de analize medicale, secția de Anestezie și Terapie Intensivă.
Cu toate că este greu de calculat un buget total al investițiilor, o aproximare grosieră indică faptul că ar fi vorba despre 100 de milioane de euro, fonduri atrase până acum pentru modernizarea Spitalului Județean Covasna. „Nu putem să spunem bugetul total, pentru că nu la toate avem o estimare exactă, dar cred că e în jur de 100 de milioane de euro”, a spus managerul spitalului.
Digitalizare, nu doar clădiri
Un program important, pe termen lung, care urmează să înceapă este cel de digitalizare.
Prin acesta se dorește modernizarea întregii infrastructuri a spitalului, de la calculatoare până la aparaturi medicale care îmbunătățesc comunicarea sau la instalarea unui sistem public de internet, care să fie disponibil gratuit și pacienților internați.
„Ținta noastră pentru anii următori este să digitalizăm pe cât se poate și să ne folosim de posibilitățile care se vor crea, sper eu, cât de curând, în această privință, prin diferite surse de finanțare europeană, pentru digitalizarea spitalului. Asta înseamnă refacerea integrală a rețelei interioare, achiziționarea de echipamente noi, calculatoare, echipamente medicale noi, software, hardware, îmbunătățirea comunicării organizaționale, înlocuirea întregului sistem de telefonie internă. Vrem să ajungem acolo ca, după ce am închis acest program, și confortul pacienților să fie avut în vedere în cadrul spitalului, adică să fie, spre exemplu, o rețea de wi-fi publică, accesibilă și pacientului”, a declarat managerul spitalului, András-Nagy Róbert.
Un punct nevralgic – spălătoria
Unul dintre punctele nevralgice, unde conducerea spitalului intenționează să intervină pe viitor dacă se vor ivi oportunități de finanțare, este și spălătoria, unde lunar se spală peste 10 tone de materiale. Activitatea generează costuri enorme din punct de vedere energetic și termic, drept urmare se caută soluții mai eficiente și mai prietenoase cu mediul.
Creșterile de prețuri generează întârzieri
Perioada post-pandemică a venit și ea cu provocările sale, principala dintre acestea fiind cea legată de creșterea prețurilor, în special în ceea ce privește materialele de construcții. Managerul SJU a spus miercuri că majorările de costuri au generat unele întârzieri în derularea proiectelor și continuă să o facă.
„Este o incertitudine foarte mare din această privință. Sunt convins că vom fi și noi influențați de aceste probleme, dar sper să nu fie în așa măsură încât să nu putem finaliza aceste lucrări”, a spus András-Nagy Róbert.
Nu este ușor nici din perspectiva personalului, care lucrează în condiții de șantier și în spații mult reduse.
Cert este că multitudinea de proiecte și investiții arată că era nevoie de modernizare și că, până la urmă, sistemul medical covăsnean trebuie și poate să țină pasul cu vremurile și să crească nivelul, nu doar în ceea ce privește resursa umană, cu medici și personal tineri și pregătiți, ci și cea materială.