Interviu cu șefa Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean, dr. Mirela Daniela Drăgan De câteva luni bune, Spitalul Județean de Urgențe din Sfântu Gheorghe are o nouă secție de Oncologie – una modernă și cu un aspect general care poate rivaliza cu cel al unui spital privat – cel puțin ca aspect. Dincolo de ceea ce se vede însă, există pacienții și cadrele medicale, între care se construiește, invariabil, o relație. Căci internarea la Oncologie nu înseamnă pentru nimeni o simplă trecere prin spital, vorbind aici despre cazuri care au toate un numitor comun: cancerul. Un verdict care dă fiori oricui, oricât de tare și curajos ar fi. Și tocmai de asta, probabil, medicii care aleg această specialitate trebuie să fie oarecum mai puternici, cu un caracter deosebit și o percepție a lucrurilor mai vastă – pentru că  prin ceea ce fac se întâlnesc des nu doar cu viața, ci și cu moartea. Iar Oncologia din Spitalul Judeţean, singura din județ de altfel, este condusă de medicul specialist în Oncologie dr. Mirela Daniela Drăgan. O doamnă cu atitudine, care a înțeles repede că pentru a le transmite pacienților siguranță și dorința de a merge mai departe, trebuie înainte de orice ca însăși atitudinea ei să fie una decisă, fermă. Ce înseamnă însă Oncologia la nivelul județului Covasna, care sunt cancerele care ne afectează tot mai mult și ce putem face pentru a ne feri de ele – iată doar câteva din aspectele despre care dr. Drăgan ne-a vorbit în cadrul unui interviu. – Doamna doctor, cum ați ales tocmai Oncologia – această specialitate care poate că nu e chiar cea mai atractivă tocmai prin prisma tragismului pe care-l implică? – Principalul factor care m-a atras a fost implicația pe care o necesită. Faptul că e necesară o muncă de echipă în Oncologie, unde niciodată un singur medic nu poate lua decizia cea mai bună pentru pacient. Așa este normal, așa se lucrează în marile centre, unde există echipe, comisii în care fiecare caz este analizat de mai mulți medici, care vin nu doar cu știința teoretică ci mai ales cu experiența lor. Asta m-a fascinat când am ales Oncologia – ideea discuțiilor, a dezbaterii cazurilor, căutării celor mai bune soluții și tratamente pentru pacienți. – Cum reușiți să aplicați asta la Spitalul Judeţean, unde sunteți doar doi medici, cu posibilități tehnice limitate? – Bineînțeles că nu am știut, la momentul acela, care e situația din teritoriu și cât e de greu. Din facultate am aterizat direct la Institutul Oncologic din Cluj, unde se lucrează în echipe și comisii, fiecare caz se discută, se analizează… În astfel de centre există o suită de medici și fiecare aduce cea mai bună soluție. Aici, ca medic într-un orășel mai mic, ești singur, ai puterea deciziei, plus că acestor realități li se adaugă posibilitatea fiecărui pacient de a face ceva în plus – căci sistemul actual românesc impune deplasări, consulturi, analize – mă refer concret la faptul că anumite lucruri nu se pot face aici, la Spital. Pe de altă parte, și eu mai dau telefoane, mă mai consult cu colegi din alte spitale ale țării, dar nu e același lucru cu a avea o echipă la fața locului. – La ce aspect vă referiți când spuneți acest lucru? – Ca și investigații în Oncologie, este necesar un tablou general al bolii. Ori la Spitalul Judeţean nu se face rezonanță magnetică ori mamografie – asta s-a făcut cândva, acum nu mai e aparatură. Ca să exemplific, poate că sunt pacienți care nu pot merge în altă parte pentru radioterapie, și atunci noi trebuie să luăm o decizie, căci nu poți abandona pacientul, prin urmare nu-i deloc ușor. La Brașov se face radioterapie în sistemul privat – deci costă și nu toată lumea își permite, la Târgu Mureș și Sibiu se face în sistemul de stat, însă e mai greu cu programările, mereu fiind aglomerație. – Câți bolnavi de cancer avem în prezent în județ și care sunt cele mai frecvente cancere? – Numărul bolnavilor de cancer aflați în tratament este undeva în jurul a 4.800 – un număr care variază, din motive lesne de înțeles. Și cred că e un număr mare, raportat la populația județului. Plus că a scăzut vârsta la care apar – până acum câțiva ani erau afectați cei cu vârste între 50 și 70 de ani… acum a scăzut cu zece ani, deci sunt afectați inclusiv cei de 40 de ani, unii chiar sub 30. Experiența ne arată tot mai multe cancere digestive, de pancreas, iar cancerul pulmonar se menține în top, cu toate că s-a făcut multă campanie anti-fumat. Femeile sunt în continuare afectate de cancerul la sân și cel de col uterin, în vreme ce bărbații au probleme cu cancerul de prostată. Dar numărul cancerelor digestive a crescut vizibil. – E vorba despre alimentație aici…? – Întocmai. Sigur, nu trebuie uitat că majoritatea cancerelor au o componentă genetică, iar acest aspect nu poate fi modificat prin absolut nimic; este de ajuns moștenirea unei gene defecte care se manifestă. Poți să nu ai pe nimeni bolnav în familie, dar tu să fi moștenit o genă defectă, genă pe care au purtat-o și cei dinainte doar că la ei nu s-a manifestat boala. Dar contribuie și factorii externi: alimentație, stres, poluare, fumat, alcool. Mulți se miră încă de efectele fumatului și puțini știu, dar acesta afectează totul – inclusiv cancerul la vezică e provocat de fumat, căci o mulțime de substanțe nocive din țigară se elimină prin urină. Iar cancerul poate apărea oriunde, în orice structură, nimic nu-i scapă. – Nu e deprimant, totuși, să lucrați cu oameni diagnosticați cu cancer? – Nu, deloc… Sunt momente în care e foarte greu, dar totuși, de când am terminat eu specializarea, au apărut atât de multe medicamente noi... Am avut satisfacția de a lucra cu ele, am văzut pacienți cărora viața li s-a prelungit cu un an, doi – iar asta înseamnă mult pentru fiecare om. Faptul că sunt atâtea medicamente noi și proceduri îmi dă de fiecare dată un imbold, mai ales când văd pacienți care rezistă, sunt în viață. Iar speranța continuă pe care o am este că poate apar medicamente și mai performante, iar în timp, cândva, se va descoperi și vindecarea… Ăsta e motorul meu, plus că sunt oameni care vin la timp, în stadii curabile, iar asta din nou îmi dă un imbold de a merge mai departe. – Cât de vindecabil este cancerul, în funcție de stadiul în care e descoperit? – Dacă este incipient, e vindecabil. Doar că sunt și aici probleme, se fac cercetări, deoarece deși teoretic unele sunt vindecabile, nu e așa. La cancerul mamar, de pildă, din trei paciente cu stadiul doi – teoretic vindecabil, se fac operațiile, nu sunt metastaze, și totuși din acestea trei doar una încheie tratamentul fără revenirea problemelor, iar două fac metastaze sau mai rău… Pentru că sunt componentele genetice, cele care determină finalul. Iar cancerele tragice sunt cele descoperite târziu, când deja corpul e invadat de metastaze – nu se mai poate face nimic. – Cum ar trebui să ne ferim de cancer și ce ar fi de făcut să nu ajungem să-l descoperim prea târziu? – Trebuie lucrat mult pe prevenție. Dacă pe riscul genetic nu avem ce face, putem fi mai atenți cu modul de viață. Şi aici am să vă spun tot ceea ce spun și colegii mei medici – mâncare naturală, carne, ouă, lapte de țară, legume autohtone, apă, fără alcool, țigări, sucuri, dulciuri rafinate. Tot ce intră în contact cu noi are elemente cancerigene – produsele cosmetice, detergenții – tot ce conține chimicale. Trăim într-o junglă, asta e ideea... Ar trebui evitat tot ce înseamnă nenatural, coloranți și să facem sport. Iar ca să nu mai descoperim cancerele atunci când nu prea mai e nimic de făcut, ar trebui să adoptăm modelul occidental, care funcționează și nu înțeleg de ce nu-l implementăm: asta înseamnă asistența primară obligatorie pentru asigurat și pentru medic la fel. Sigur că nu e ușor, că relațiile dintre medici și pacienți nu sunt mereu foarte bune, însă trebuie să privim imaginea de ansamblu. Aici ar intra controale anuale de rutină pentru depistarea eventualelor nereguli. Iar cei cu istoric de cancer în familie ar trebui de asemenea să se obișnuiască cu controale, analize – o ecografie, o mamografie. Cancerul dă semne – durerile și disconfortul nu trebuie niciodată ignorate, dar noi suntem mai delăsători și mulți ajung la spital în ultimul stadiu, când nu mai e mare lucru de făcut. Dar cu o asistență primară bine pusă la punct, cu acțiuni de screening mai numeroase, cu atenție față de semnalele pe care ni le dă organismul, cu educație timpurie legată de cancer și riscuri, instruiri în mediul rural și în școli, cred că s-ar putea obține rezultate bune. – Se vorbește mult despre tratamentele alternative – medicina naturistă, care ar vindeca anumite cancere. Cum vedeți acest aspect? – Noi, medicii, nu învățăm la facultate despre asta. Sigur, aud și eu discuții, dezbateri – și de multe ori pacienții vor să le spunem noi ce să facă, să urmeze tratamentele acestea sau nu. Eu nu pot da sfaturi legat de ceva ce nu cunosc decât prea puțin – de pe internet, din discuții. Sigur, rău nu ar avea ce face plantele, dar nu poți ști cine ce produce, ce introduce în medicația respectivă. – Revenind la pacienții din Secția de Oncologie a Spitalului Judeţean, se ocupă cineva de starea lor psihică? – Avem un psiholog, se țin și slujbe. În plus, se mai fac studii, iar cei ce le realizează stau de vorbă cu oamenii. Depinde mult acum și de stadiul în care se află bolnavul. Cred că ar trebui mai mult personal în acest sens – inclusiv la aflarea diagnosticului ar trebui să fie o echipă, căci acela e un moment șocant pentru mulți. Cred că ceea ce ne lipsește sunt serviciile paliative pentru cei aflați în stadiul terminal – așa ar putea trece mai ușor peste momentele grele ei, dar și familiile, care de multe ori sunt mai afectate decât bolnavii, deoarece aceștia din urmă nu-și doresc decât sfârșitul, pentru a nu se mai chinui. – Ținând cont de faptul că suntem un Spital Județean și nu unul Universitar, care ar fi totuși elementele de care am avea nevoie și care azi ne lipsesc în Oncologie? – Aparatura – mamograful, în primul rând, pentru a putea trata local cancerul de sân. Sunt lucruri care se pot face aici, altele nu, iar atunci recomandăm pacienților să meargă mai departe, iar cei ce nu pot din varii motive – în general legate de costuri, revin la noi – moment la care trebuie să găsim anumite soluții. Pentru că pacienții asta așteaptă de la noi și nu îi putem abandona. În plus, am mai avea nevoie de cel puțin un medic permanent și de infirmiere. Iar tinerii nu vin aici – eu am încercat să atrag câțiva, să le arăt cât de multe se pot învăța aici, tocmai prin prisma faptului că unele lipsuri te provoacă să rezolvi situații neprevăzute. La Sfântu Gheorghe avem condiții bune, însă există o limită impusă de mărimea județului, a Spitalului. Frumusețea meseriei se capătă însă și aici, dar tinerii medici vor azi să câștige rapid faima și banii… noi, ceilalți, ne-am călit și am crescut în vremuri mai puțin ofertante, care ne-au învățat cumva să ne descurcăm în sitații limită. Și vremurile acestea au trecut, se pare.