Întorsura Buzăului: un tânăr cu permisul suspendat a încercat să se dea drept fratele său
Un tânăr de 25 de ani a ajuns în arest după ce polițiștii din Întorsura Buzăului l-au prins la volanul unei autoutilitare, deși avea permisul suspendat. Ca să scape de control, bărbatul a încercat să-i păcălească pe oamenii legii și le-a spus că este fratele său mai mare.
Incidentul s-a produs pe 7 octombrie 2025, în jurul orei 11:30. Polițiștii din Întorsura Buzăului au oprit pentru control o autoutilitară, iar șoferul a declarat că nu are documentele asupra sa. La o primă verificare, polițiștii au observat neconcordanțe între datele oferite de acesta și cele din bazele de date.
„Astfel, polițiștii au stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui tânăr în vârstă de 25 de ani. Acesta le comunicase inițial polițiștilor datele de identitate ale fratelui său, cu patru ani mai în vârstă decât el.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române polițiștii au stabilit că tânărul de 25 de ani avea dreptul de a conduce pe drumurile publice suspendat pentru fapte anterioare de încălcare a reglementărilor privind circulația rutieră”, transmite IPJ Covasna.
Polițiștii au deschis un dosar penal în care cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Totodată, s-a dispus și măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, iar tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Covasna.
Foto arhivă