METEO 27 februarie 2012

Vine primăvara de la 1 martie. Cum va fi vremea în următoarele patru zile

de Covasna Media | 390 vizualizări

Iarna nu se lasă învinsă! Meteorologii anunţă din nou ninsori în estul ţării, luni noapte şi marţi. De miercuri, însă, vremea se va încălzi, var maximele vor ajunge la 10 grade.

Locuitorii din estul ţării vor mai avea parte de ninsori locale, neînsemnate cantitativ, în noaptea de luni spre marţi, dar şi în cursul zilei de marţi. De asemenea, marţi după-masă, vremea va fi rece în aproape toată ţara. Cele mai mici temperaturi se vor înregistra în Transilvania.

De miercuri, vremea începe să se mai încălzească, însă dimineţa va fi geroasă pe arii restrânse, mai ales în centrul ţării.

"De la 1 martie vine primăvara din punct de vedere meteorologic. Maximele vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, temperaturi peste mediile climatologice. Cele mai mari temperaturi se vor înregistra în banat", a declarat la România TV, meteorologul Silviu Grigore.

Vineri, vremea continuă să se încălzească, iar cerul va fi variabil. Maximele vor fi cuprinse între 3 şi 12 grade, cu cele mai mari valori în Banat. În Capitală, vineri, se vor înregistra 9-10 grade.

"Luna martie va fi o lună de tranziţie de la sezonul rece la cel cald. În perioada 3-6 martie, vor fi slabe şanse de precipitaţii, iar maximele vor ajunge la 10-11 grade în regiunile din sudul ţării. După data de 7 martie, cantităţile de precipitaţii vor creşte uşor", a mai spus Silviu Grigore.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.