METEO 20 februarie 2012

Săptămâna începe cu veşti bune: vremea se îmblânzeşte

de Covasna Media | 327 vizualizări

Chiar dacă temeperaturile sunt încă sub valorile normale pentru această perioadă, se constată o ameliorare evidentă a regimului termic şi o restrângere a ariei precipitaţiilor.

Încă din prima zi a săptămânii avem de luptat cu vremea rece, aşa că nici urmă că s-ar apropia primăvara. Mai ales că în vest, centru şi nord cerul este acoperit de nori şi cad precipitaţii, iar în sud-est şi în special în sud, ceaţa nu se ridică prea uşor.

Săptămâna începe deci cu ploi slabe în Crişana, câţiva stropi cad şi prin Banat, iar locuitorii din Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei au parte mai ales de lapoviţe sau ninsori. Nu lipsesc conditiile de polei în aceste regiuni, însă maximele temperaturii aerului ating 5-6 grade la amiază. În rest, ceaţa dimineţii poate persista peste zi, mai ales în Lunca Dunării unde maximele nu trec de minus 4 grade, în timp ce în Deltă şi pe litoral vântul suflă mai viguros.

Marţi, norii şi precipitaţiile, mai ales sub formă de ninsoare, vor prefera jumătatea estică a ţării, în timp ce locuitorii din vest mai au parte de nori doar dimineaţa. În sud-vest sunt doar câteva lapoviţe slabe în prima parte a zilei, iar vântul va sufla cu îndârjire în special în est şi pe crestele înalte ale munţilor. Termic însă putem spune că vremea se mai îmblânzeşte. Temperaturile ne vor aduce mâine între minus 5 grade în estul Transilvaniei şi 5 grade cu plus în dealurile Olteniei şi zona litoralului.

Miercuri, soarele începe să fie mai îndrăzneţ. Norii nu lasă decât pe la munte şi în nord cîţiva fulgi de nea rătăciţi, iar vântul se domoleşte. Ceaţa persistă însă peste regiunile sudice ale ţării, mai ales la câmpie. E încă mai frig decât ar fi normal, dar parcă aerul se mai dezmorţeşte la amiază, când vom avea între minus 6 grade în depresiuni şi plus 4 în dealurile din afara arcului carpatic şi pe malul mării.

(rtv.net)

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.