METEO 10 august 2012

Prognoza pentru weekend. După săptămâni de caniculă, vin ploile

de Covasna Media | 448 vizualizări

În următoarele zile, valorile termice scad treptat. Şi noaptea, temperaturile scad considerabil, urmând ca în zonele depresionare să se înregistreze minime chiar şi de 7 grade. Vor fi averse cu descărcări electrice şi intesificări de scurtă durată ale vântului.

Vineri, putem vorbi, în sfârşit, de un regim termic normal pentru toată ţara. Meteorologii anunţă maxime ce se vor încadra între 23 de grade în nordul Moldovei şi 32 de grade în sud-vestul extrem al ţării. Instabilitatea atmosferică se va accentua în regiunile estice, sudice şi în zonele de munte şi se va manifesta prin înnorări temporar accentuate şi local averse, descărcări electrice şi rafale de vânt. În celelalte zone, va predomina soarele, iar astfel de fenomene se vor semnala cu totul izolat.

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă. Soarele se va arata numai în vestul ţării, în timp ce, în rest, vor predomina norii şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări scurte ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20-25 de l/mp şi izolat 40 de l/mp şi vor fi condiţii de grindină, mai ales în sud şi est, precum şi la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade în nordul Moldovei

şi depresiuni şi 29 de grade în sud-est.

Ultima zi a săptămânii va aduce o vreme opusă faţă de primele zile: o vreme răcoroasă şi, în general, instabilă. Maximele termice vor porni de de la 15 grade în nordul Moldovei, până la cel mult 25 de grade în vest şi pe

litoral. În cea mai mare parte a ţării, cerul va fi acoperit de nori ce vor lăsa averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Excepţie vor face regiunile vestice, unde se va vedea şi soarele, iar ploile vor fi mai puţine şi vor prefera muntele.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.