METEO 2 septembrie 2012

Prognoza pe trei luni: secetă până în octombrie, din noiembrie e posibil să apară primele ninsori

de Covasna Media | 385 vizualizări

Toamna întârzie să ajun­gă în România şi, cel puţin pentru încă două săptămâni, ne vom bucura de temperaturi de vară. Din octombrie însă, se schimbă foaia: temperaturile scad şi apar ploile mult aşteptate. Noiembrie ne pregăteşte temperaturi normale pentru un sfârşit de toam­nă, dar şi precipitaţii ce pot deveni excedentare, în special în sudul şi sud-estul ţării. Tot atunci ne putem aştepta la primele ninsori, în zona de munte.

Luna septembrie se pare că va aduce cel puţin în partea de sud-est, de sud şi de est a ţării o vreme ceva mai caldă decât în mod normal. În restul regiunilor va­lorile termice vor fi apropiate de mediile multi-anuale ale lunii septembrie. Vorbim din nou de o lună septembrie ceva mai caldă în regiunile extra-carpa­tice ale ţării noastre. Septembrie va debuta cu 33, 34, chiar 35 de grade, când în mod firesc temperaturile nu ar trebui să depăşească 28, 29 de grade. Tem­peraturi mai mari decât normale sunt posibile şi în a doua parte a lunii septembrie, dar pe arii restrânse şi în special în partea de sud a ţării.

La începutul lunii septembrie, dimineţile vor fi în conti­nua­re răcoroase. Spre sfârşitul lunii, valorile vor fi în apro­pierea pragului de 5 grade, cel puţin în zonele depresionare, existând tendinţa ca temperaturile şi în cursul nopţilor să fie ceva mai ridicate decât normalul perioadelor.

„În septembrie temperatu­ri­le scad faţă de august cu câteva grade, deoarece există un mers sezonier care face ca ziua să devină din ce în ce mai scurtă, şi astfel insolaţia să aducă din ce în ce mai puţină energie solară directă. Temperaturile mi­ni­me din timpul nopţii încep să scadă, iar temperatura în septembrie va continua într-un fel vara mai ales în prima parte a lunii”, a declarat Roxana Boja­riu, expert climatolog ANM.

Perspectiva pentru luna octombrie, cel puţin sub aspectul precipitaţiilor, este destul de bună şi asta pentru că vorbim de cantităţi normale de precipitaţii în majoritatea regiunilor, exceptând partea de sud-est a ţării, unde cantităţile de preci­pitaţii vor fi aproximativ normale pentru luna octombrie. Putem spune că ploile se întorc, existând posibilitatea ca uşor pe parcursul lunii octombrie defi­citul de apă în sol să se refacă în special în partea de nord, de centru şi de vest a ţării.

„Orice cantitate de precipitaţii care vine să suplinească această lipsă de rezervă de apă din sol ajută culturile care sunt semănate toamna, rapiţa, or­zul”, a precizat Roxana Bojariu.

Există acest senmal de toamnă prelungită sub aspect termic, deoarece din nou în luna noiembrie vorbim de va­lori normale pe aproape întreg teritoriul ţării noastre. De exemplu, în zona Banatului putem vorbi de temperaturi medii de 4 .. 7 grade, temperaturi medii în partea de sud a ţării de 3 ... 7 grade. În schimb, în noiembrie în estul, de sud-estul şi de centrul ţării, cantităţile de precipitaţii vor fi chiar excedentare, în vreme ce în restul teritoriului, cantităţile de precipitaţii se menţin normale.

Regimul termic se va caracteriza prin valori apropiate de normalul lunii noiembrie, cu menţiunea că în partea de sud-est a ţării din nou se pot înre­gistra valori ceva mai ridicate decât media lunară a acestei luni. Există posibilitatea ca pe parcursul nopţilor, temperaturile să fie din ce în ce mai scăzute, chiar să ajungă spre zero grade, iar în zonele nor­dice şi depresionare să coboare chiar sub pragul de îngheţ. De altfel, în noiembrie apar primele ninsori în zona ţării noastre, iar în zona de munte stratul de zăpadă poate să fie prezent.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.