CULTURA 26 octombrie 2022

DbutanT, ediția a VII-a: „O experiență unică pe care o vom ține mult timp minte”

de David Leonard Bularca | 867 vizualizări

Anna-Maria Popa, managerul TAM, despre ediția din acest an a DbutanT

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului DbutanT s-a încheiat la finalul săptămânii trecute. După săptămâni întregi de pregătiri, repetiții și multe emoții, cinci scenografi au ieșit câștigători. Doi dintre ei vor face scenografiile pentru un spectacol de la Teatrul de Stat din Constanța (TSC), respectiv la Teatrul „Andrei Mureșanu” (TAM), iar alți trei vor fi scenografi asistenți la teatrul din Sfântu Gheorghe, timp de un an. Managerul TAM, Anna-Maria Popa, a spus, pentru redacția noastră, că ediția din acest an a reprezentat o experiență unică. 

Cei doi scenografi care vor monta un spectacol complet, unul la TSC, iar celălalt la TAM, sunt Theodor Cristian și Ștefana Chelaru. Ceilalți norocoși, care vor fi scenografi asistenți la TAM, timp de un an, sunt Ana Maria Mănăilă, Cosmin Stancu și Daria Nicu. 

„Theodor și Șteff vor face scenografiile complete ale unor spectacole de la TSC și TAM, iar ceilalți trei scenografi vor fi asistenți la TAM în următorul an. A fost o ediție pe cât de complexă, pe atât de frumoasă. Faptul că a avut loc în trei orașe a adăugat încă un strat nivelului de complexitate. Tabăra de la Constanța, mentorii internaționali, expoziția de la Institutul Goethe, spectacolele în concurs și juriul de la Sfântu Gheorghe, toate aceste lucruri împreună au făcut din ediția aceasta o experiență unică, pe care o vom ține mult timp minte”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Anna-Maria Popa. 

Membrii juriului de anul acesta au fost: Theodor-Cristian Popescu (regizor); Dragoș Mușoiu (regizor); Cristina Milea (scenograf); Maria Miu (scenograf) și Adrian Damian (scenograf). Adrian Damian este curatorul acestei ediții DbutanT, dar și președintele juriului. În cadrul celei de-a doua etape, fiecare membru al juriului a susținut și câte un master-class tematic. 

Festivalul-Concurs DbutanT, ediția a VII-a, a obținut finanțare din partea AFCN și a beneficiat de sprijin financiar și din partea Consiliului Județean Covasna. 

Sursa foto: DbtunanT/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.