CULTURA 16 mai 2013

„Dacă e să fac un film, vreau să fiu extraordinară”

de Monica Vrânceanu | 1530 vizualizări

Actrița Claudia Ardelean de la TAM a fost selectată la „10 Pentru Film” din cadrul TIFF Actriță a Teatrului Andrei Mureșanu (TAM) din Sfântu Gheorghe, Claudia Ardelean este unul dintre cei zece actori talentați de teatru selectați în Programul „10 Pentru Film” inițiat în 2012 de organizatorii Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF). Claudia Ardelean împlinește în toamnă 28 de ani și este actriță la TAM din 2007, ajungând la Sfântu Gheorghe după absolvirea Facultății de Teatru din cadrul UBB Cluj Napoca. De atunci, Claudia a fost nelipsită în piesele regizorului Radu Afrim, producții care au dus renumele TAM în țară și străinătate, însă tânăra actriță a jucat și în alte piese din repertoriul TAM.  Actriță de teatru, Claudia Ardelean a făcut parte și din distribuția filmului „Parastasul lui Viorel nu se mai ține aici”, o comedie spumoasă și neconvențională aparținând regizorului Lucian Țion.  Astfel, în 2010, Claudia a avut prima întâlnire serioasă cu filmul și, ca oricărui  actor care își dorește să evolueze, nominalizarea sa de acum printre cei „10 Pentru Film” a venit ca un semn legat de faptul că totul va merge mai departe. De la Cluj la Sfântu Gheorghe, pentru Teatru Cu prea multă modestie poate și cu o voce caldă, plină de entuziasm și asumată, Claudia ne-a vorbit despre ce înseamnă TAM pentru ea, ce a însemnat întâlnirea cu Radu Afrim, timpul petrecut la Sfântu Gheorghe și, desigur, ce înseamnă includerea sa în „10 Pentru Film”, un proiect atât de prestigios. Tânăra actriță spune că face teatru pentru că așa a fost să fie, nu are un răspuns exact, deși e clar că nu se vede făcând altceva. „Teatrul nu mă definește neapărat cu ceva – mereu am senzația că o fac doar acum, de parcă timpul va aduce altceva. Teatrul m-a ales pe mine, nu eu teatrul, deși când eram mică toată lumea spunea că asta voi face, cu siguranță. Probabil că transmiteam asta, prin atitudine și o fire mereu în mișcare, mereu dorind să afle, să cerceteze. Iar pentru teatru îți trebuie setea de cunoaștere, pulsul continuu...  Este constanta mea. Teatrul îmi dă pulsul sangvin, iar dacă făceam altceva ar fi fost ca și când te-ai căsători cu un bărbat pe care nu-l iubești – și ce viață ar mai fi aia...?”. La Sfântu Gheorghe a ajuns din inerție, pe vremea în care TAM era condus de actorul Florin Vidamski. Nu auzise de oraș, nu știa prea multe, abia absolvise facultatea. I-a avut în comisia de evaluare pe regizorii Radu Afrim și David Esrig, iar cei doi au văzut ceva în ea, astfel că au oprit-o aici. Pe vremea aceea, nu credea că va rămâne prea mult la TAM, își dăduse un „termen” de șase luni; în acest an se împlinesc șase ani. Spectacolele de la TAM, șansa de a lucra cu Radu Afrim, i-au adăugat talentului experiența pe scenă și de asta consideră că au fost un parcurs foarte bun. Nici nu are regrete sau invidii legate de colegii săi actori, care joacă pe scenele marilor teatre din țară. „Se poate evolua de oriunde, căci și un fir de iarbă crește de sub o piatră. Nu contează unde ești, important e să-ți faci meseria cu dăruire, oricare ar fi ea, așa trebuie să o faci, ca să-ți hrănești sufletul. Chiar nu contează unde ești, până la un moment dat. Piesele lui Afrim mi-au fost ca niște jucării, mi-au oferit „casa de păpuși” de care poate că aveam nevoie, m-au făcut să mă simt oarecum ca Nora lui Ibsen… Probabil că Afrim mi-a fost oarecum predestinat, iar piesele sale au fost fericiri de moment, căci Afrim are multe „jucării”, spune Claudia. 10 Pentru Film”, o răsplată a talentului Despre alegerea sa printre cei „10 Pentru Film”, spune că vestea a surprins-o. Nu are „pile” în teatru și întotdeauna s-a străduit să fie bună pe scenă, așa că nu prea a avut timp să sudeze prietenii mai mult sau mai puțin „avantajoase”. „Cred că există o zână a mea, căci nu-mi dau seama cine m-a propus acolo. Nu fac parte din lumea asta, nu mi se potrivește lumea asta... nu cred în partea industrială, ca să mă exprim mai bine. Am știut dintotdeauna că se va întâmpla și partea cu filmul, doar că nu am știut când. Nu știu să mă vând, nici poze cu mine nu am, nu am un portofoliu din acela profesionist, când mi-au cerut cei de la TIFF m-am trezit că nu știu ce să le dau. Trăiesc oarecum în afara acestor lucruri. Dar tot timpul am știut că vreau film, nici nu mai știu de fapt dacă a fost doar dorința puternică. Poate că mi-am dorit și film pentru că m-am simțit în teatru ca și când aș fi locuit într-un apartament cu două camere, fără a viețui în ambele... și mereu cu dorința de a merge și-n cealaltă cameră, care în cazul acesta ar fi... filmul, da. E normal, e uman să ai astfel de curiozități, de dorințe”, spune Claudia. Filmul, o provocare în care vrea să fie „extraordinară” Deși a mai jucat într-un film, tânăra actriță mărturisește că-și dorește experiența jocului profesionist. E ca un vis de actor – să aibă cabina sa, să fie machiată și coafată, toate acele lucruri mărunte și poate frivole la prima vedere, dar care încarcă actorul, îi dă certitudinea valorii sale. Despre cinematografia românească, despre cine e sau nu „la modă” acum, recunoaște că nu știe prea multe; nu are actori sau regizori preferați, știe doar că vrea să joace și să fie „extraordinară”. „Dacă e să fac un film, vreau ca acesta să fie extraordinar. Iar eu să joc extraordinar, nu mă interesează cine-l face. Am așteptări de la mine, nu de la ceilalți. Chiar nu am așteptări de la nimeni”, mărturisește Claudia, care spune că nici de la „10 Pentru Film” nu are așteptări. Nu are pentru că vrea să se lase surprinsă, vrea să descopere ce înseamnă acest proiect, așa cum descoperi un cadou. Se pregătește însă pentru întâlnirea cu oamenii din Proiect, deoarece vrea să facă totul bine. Așa consideră ea: că dacă cineva i-a recunoscut talentul și primește o șansă pe mai departe, e datoare să răspundă și să ofere tot ce are mai bun. Vorbește mult despre teatru și film, despre actorie. E ceea ce o reprezintă și ceea ce face cu atâta desăvârșire încât întotdeauna cucerește atunci când e pe scenă. De altfel, dă atât de mult pe scenă, încât în viața reală e mai mult decât rezervată. Și crede că nici nu ar avea ce spune, precum nu înțelege nici de ce ar avea cineva curiozități legate de ea, ca persoană. „Nu pot vorbi despre mine, nu-mi place. Ce ar trebui să știe cineva despre mine, un spectator? Nimic, cred eu, pentru că nu pot spune că-mi plac umbrele pe pereți. Când e soare și face perdeaua umbre pe pereți și acolo se pune lumina... cum poți vorbi despre ceea ce se proiectează pe pereți, despre lumea animată acolo? E ceva prea intim, care s-ar distruge. Eu nu pot spune nimic din sufletul meu, poate că ar fi bine uneori să pot, dar nu pot”, explică actrița. Selecția în cadrul „10 Pentru Film” o va duce pe Claudia la o serie de evenimente organizate în cadrul TIFF, astfel că aceasta se va afla între 6 și 8 iunie la Cluj. TAM, pepinieră de talente pentru film Claudia Ardelean este cel de-al doilea actor TAM selectat în Program, după ce, anul trecut, la prima ediție, actrița Elena Popa a fost la rândul său unul dintre cei „10 Pentru Film”. În plus, la TAM există și alți actori care au fost implicați în proiecte cinematografice – Fatma Mohamed și Sebastian Marina. De altfel, Fatma a jucat direct în afara țării, în Anglia, alături de Toby Jones, în „Berberian Sound Studio”. Programul „10 Pentru Film” se află la cea de-a doua ediție și a fost inițiat de TIFF pentru a aduce în atenția publicului, a presei și a cineaștilor 10 actori talentați de teatru. Programul își propune să promoveze figuri noi în filmul românesc și vizează actorii care s-au remarcat în teatru, dar care nu au avut până acum şansa afirmării în cinema, indiferent de vârstă, aflaţi la debut sau cu roluri minore avute deja în producții autohtone. Practic, Programul le oferă regizorilor șansa de a întâlni actori noi, care nu au fost atât de vizibili și care, cu talentul lor, ar putea cuceri ecranul. Actorii vor beneficia de materiale de prezentare – broșuri, fotografii şi clipuri realizate într-un studio profesionist –, vor participa la workshopuri şi întâlniri şi vor fi prezentaţi spectatorilor, jurnaliştilor şi oamenilor din industria filmului – regizori, producători români şi străini, directori de casting şi agenţi. Cei „10 Pentru Film” au fost propuşi şi selectaţi de un grup de profesionişti din teatru şi film.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.