CULTURA Acum 45 minute

Lansare de carte la Casa de Cultură din Întorsura Buzăului: jurnalista Alexandra Elena Vasile prezintă volumul „Un destin filologic”

de Ștefania Găvăneci | 54 vizualizări

Casa de Cultură din Întorsura Buzăului va găzdui joi, 19 noiembrie, de la ora 15:00, lansarea volumului „Un destin filologic. Dialoguri cu Prof. Dr. Anca Elena (Isailă) Costaru”, semnat de jurnalista Alexandra Elena Vasile. Evenimentul reunește personalități culturale, academice și reprezentanți ai autorităților locale.

Volumul este dedicat profesoarei Anca Elena Costaru, care a îndrumat-o pe Alexandra Vasile în anii de liceu, la Întorsura Buzăului, orașul în care jurnalista s-a născut și a crescut. Apărută la Editura Vatra Veche, cartea abordează teme ample despre identitate și alteritate în cultura europeană, precum și reprezentarea sacrului în marile religii monoteiste.  

Demersul autoarei este apreciat la nivel național și este recunoscut de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România drept o cercetare științifică multidisciplinară.

„Alexandra Vasile a scos cu rigoare și minuțiozitate în evidență toate zbaterile profesorului care nu s-a mulțumit cu ceea ce are de făcut în granițele unei discipline și s-a antrenat într-o aventură a cunoașterii de larg orizont: filologie, istoria religiilor, istoria culturii, folcloristică, hermeneutică”, subliniază reprezentanții Uniunii.

Autoritățile locale au încurajat comunitatea să participe la această întâlnire culturală programată chiar de Ziua cercetătorului și proiectantului din România.

„Vă așteptăm să descoperim împreună povești, idei și emoții, să celebrăm frumusețea cărților și să împărtășim bucuria lecturii”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Orașului Întorsura Buzăului. 

Autoarea volumului va fi gazda evenimentului, iar discuțiile vor fi moderate de sociologul Alexandra Cucu. Pe lista invitaților speciali se află profesorul universitar Anca Elena (Isailă) Costaru, scriitorul Nicolae Băciuț, alături de numeroși cercetători din cadrul Academiei Române. Comunitatea covăsneană va fi reprezentată de primarul Raul Urdă, inspectorul școlar general adjunct Luminița Bobeș și preotul paroh Ciprian Popica de la Catedrala „Sfânta Treime”. 

Accesul publicului este liber.

Sursa foto: Alexandra Elena Vasile/Facebook

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.