CULTURA 19 noiembrie 2012

„Căutătorii de poveşti” – o călătorie prin bibliotecile de astăzi

de Székely Emőke | 1030 vizualizări

Vineri a avut loc la Sfântu Gheorghe lansarea cărţii „Căutătorii de Povești”, în prezenţa lui Radu Paraschivescu.

Vineri a avut loc la Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” din Sfântu Gheorghe  lansarea cărții „Căutătorii de Povești”, o colecție de povești semnate de Radu Paraschivescu, prezent la eveniment, Irina Păcurariu, Vlad Petreanu și Cătălin Ștefănescu. La eveniment a fost prezent şi Paul Andre Baran, directorul programului Biblionet România, dar şi eroi ai poveștilor și bibliotecari din regiunile Covasnei, Harghitei, Mureșului, Sibiului dar și din Alba.

Judeţul Covasna şi împrejurimile au fost bătute în lung şi lat de Radu Paraschivescu. Din judeţul Covasna au fost selectate bibliotecile publice din Zăbala şi Lemnia de Jos, respectiv Biblioteca Judeţeană „Bod Péter” din Sf. Gheorghe (cu programul său „Könyvkelengye / La drum cu lectură”), pentru a fi prezente cu câte o poveste în volumul menţionat.

Cu umor și deja clasicul simț al analizei tipologiei oamenilor, Radu Paraschivescu povestește despre clanul „Mustăcioșilor” pe care i-a întâlnit în regiunea Covasnei, Harghitei și împrejurimi, toți înzestrați cu mustăți precum „aripile unui avion de vânătoare văzut de departe”.

Lectura este încurajată în judeţul Covasna încă de la naștere. Bibliotecarii din Sf. Gheorghe au demarat un parteneriat cu maternitatea din judeţ astfel încât trimit o scrisoare acasă la fiecare nou născut prin care: „Vă anunţăm că nou-născutul dumneavoastră beneficiază de programul „La drum cu lectură”, iniţiat de Biblioteca judeţeană Bod Péter şi de Primăria municipiului Sfântu Gheorghe, ceea ce înseamnă că primeşte cadou un pachet format din cărţi pentru copii, un ghid de lectură şi un permis de utilizator al bibliotecii, eliberat pe numele său.”

În Lemnia de jos, Radu Paraschivescu a întâlnit un personaj pe care îl descrie în povestea „Răsculatul”: „înălţimea îl obligă să se uite de sus la cei din jur, dar dacă-l priveşti în ochi nu vezi nici ură, nici teamă”. István este un zilier pe câmp, dar și la bibliotecă. În altă poveste, bibliotecara de la Sândominic adună poveştile polihistorilor, ale celor care aveau talentul povestitorilor, şi le transmite mai departe cu ajutorul elevilor din comunitate.

Un episod aparte pentru regiunea „Mustăcioșilor” îl reprezintă întâlnirea cu Hegyeli Győző, bibliotecarul din Zăbala.

Toate acestea şi mult mai multe puteţi citi în cartea Căutătorilor de Poveşti, „o poveste fără început şi fără sfârşit” aşa cum spune Paul Andre Baran, directorul Biblionet, în prefaţa volumului.

Despre programul Biblionet în România

Biblionet este o iniţiativă a Fundaţiei Bill & Melinda Gates în valoare totală de 26,9 milioane de dolari pe o durată de 5 ani şi îşi propune facilitarea accesului la informaţie prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice.

Programul Biblionet va dota până la finalul anului peste 2000 de biblioteci locale, dotate cu peste 9.441 de calculatoare şi echipamente aferente şi peste 2.300 de bibliotecari formaţi vor fi instruiţi în utilizarea computerului.

Volumul „Căutătorii de Poveşti” este rezultatul primei campanii de promovare a bibliotecilor publice din România, care a consemnat schimbările şi efectele în comunitate datorate dezvoltării bibliotecilor publice locale. Timp de zece săptămâni, cei patru scriitori și jurnaliști implicaţi în proiect au stat de vorbă cu bibliotecari, dar și oameni obişnuiţi ale căror vieţi au fost schimbate datorită bibliotecilor şi au scris poveştile întâlnite. Fragmente din aceste poveşti au putut fi citite până acum pe site-ul campaniei www.cautatoriidepovesti.ro. Din luna noiembrie, volumul este disponibil în format electronic pe acest site şi va fi lansat în formă tipărită în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, ediţia a XIX-a, în data de 23 noiembrie.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.