EDUCATIE 23 noiembrie 2022

Elevii de la „Nicolae Russu”, din Sita Buzăului, au dat start activităților legate de Ziua Națională a României

de David Leonard Bularca | 1565 vizualizări

Peste 60 de copii de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu” au participat la trei ateliere: de scris, au discutat despre vestimentația secolului al XIX-lea, încercând să reproducă o costumație, și au modelat în lut, cu ajutorul celor de la Muzeul Casa Mureșenilor. Activitatea a avut loc luni, 21 noiembrie, ne-a spus directoarea școlii, Cătălina Stoica. 

Au venit domnii de la Muzeul Casa Mureșenilor, din Brașov. Este vorba despre domnul Ovidiu Constantin Savu, care este șef serviciu istorie și literatură, și doamnele muzeograf Bianca Micu și Marinela Barna. Au făcut trei ateliere frumoase cu copiii. La clasa pregătitoare au fost ateliere pentru scrierea literei „a”. La clasa a patra au discutat despre vestimentația secolului XIX și copiii au încercat să reproducă o costumație cu ajutorul unor hârtii colorate și ce materiale au mai avut ei. Elevii clasei au cincea au vorbit un pic despre lut și au făcut modelaj în lut”, a spus, pentru redacția noastră, Cătălina Stoica.

Directoarea de la „Nicolae Russu” a spus că fiecare atelier a durat o oră, iar la final toți participanții s-au strâns pe holul școlii. Prezent a fost și primarul comunei, Nicolae Stoica. 

„Sunt activități foarte frumoase. Copiii s-au simțit foarte bine și au participat cu drag. A durat cam o oră, de la 10:00 la 11:00. Apoi ne-am strâns cu toții în holul școlii, a venit și domnul primar, care a spus câteva cuvinte despre însemnătatea zilei de 1 decembrie, despre imnul României, stemă și jertfa strămoșilor. Pe hol a rămas o expoziție cu istoria imnului românesc, dar și a imnului din alte țări. Va rămâne la noi în școală până în ianuarie și poate fi vizitată de oricine dorește”, ne-a mai dezvăluit Cătălina Stoica. 

Această activitate dă startul celorlalte evenimente pregătite cu ocazia Zilei Naționale a României. 

„Au participat în jur de 64 de copii la aceste ateliere. În data de 28 noiembrie, mai au loc și alte activități. O să avem un program artistic cu copiii, legat de Ziua României, iar duminică, pe 4 decembrie, are loc un program artistic la Căminul Cultural. Sunt mai multe activități, dar aceasta a fost prima”, ne-a mai spus, în final, directoarea. 

Evenimentele dedicate Zilei Naționale se încheie în 2 decembrie, cu marele concert Zdob și Zdub, de pe Sepsi Arena. Biletele s-au pus deja în vânzare

Sursa foto: Cătălina Stoica

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.