OPINII 22 mai 2011

Provincială de București: Un penibil pe trei linii

de Elena Rotaru | 45 vizualizări
Elena Rotaru Umorul de situație m-a ajutat mereu să iau mai ușor toate cele care mi-au trecut prin viață, dar nu m-a ajutat și să îmi explic logic unele întâmplări, unele gesturi, unele cuvinte. De un timp lucruri haioase încărcate de penibil mi se întâmplă. Nu mă întreb, nu îmi răspund, nu mă enervez, nu renunț la partea plină de umor a fiecărei întâmplări. Astăzi trei situații inedite.

Umorul de situație m-a ajutat mereu să iau mai ușor toate cele care mi-au trecut prin viață, dar nu m-a ajutat și să îmi explic logic unele întâmplări, unele gesturi, unele cuvinte.

De un timp lucruri haioase încărcate de penibil mi se întâmplă. Nu mă întreb, nu îmi răspund, nu mă enervez, nu renunț la partea plină de umor a fiecărei întâmplări. Astăzi trei situații inedite.

Eu, în Gara de Nord, obosită, nervoasă, cu trei bagaje lângă mine, cu ochii pe ceas; ei doi, îmbrăcați în uniforme ce-mi arătau că sunt polițiști în căutarea de ceva; și ea, următoarea conversație:

- Ei:  Bună ziua, călătoriți?

- Eu mirată: În acest moment?

- Ei: Nu, imediat sau astăzi.

- Eu, privind la ei și apoi la cele trei bagaje peste care mai aveau puțin și urcau.

- Ei: ....

- Eu: Dumneavoastră ce credeți?

- Ei: Noi doar vă întrebăm.

- Eu: Nu, nu călătoresc, mă plimb prin gară cu trei bagaje, așa de amuzament.

- Ei: Domnișoară, sunteți șmecheră?

- Eu, deloc amuzată: Sunt obosită, preocupată de ora înaintată și puțin iritată, dar șmecheră nu, nu sunt.

- Ei: Era doar o simplă întrebare și am fost politicoși. (!?)

- Eu: Mai aveți și alte întrebări? Fără să aștept răspunsul, de fapt, de teama unei alte întrebări inteligente, am plecat.

- Ei: Doamnă, doamnă!

Ultima lor replică a fost cea care m-a detensionat pe loc, recunosc, de restul m-am distrat doar câteva zile mai târziu.

Și uite așa am avut cea mai rapidă trecere de la apelativul de „șmecheră” (care irită cu întrebările) la statutul de „doamnă” (care pleacă misterios, în tăcere). Da, am bifat-o și pe asta.

Nu de puține ori se întâmplă ca oameni necunoscuți să se bage în seamă cu tine, fie pe stradă, fie în mijloacele de transport, fie în diferite locații. Și dacă nu ai chef să faci conversație cu un străin care-ți ia din timp și îți alungă gândurile, ai următoarea situație petrecută în metrou.

Eu răsfoind un Tratat de Procedură Penală, ea pe scaunul din fața mea. Se eliberează un loc lângă mine pe care îl ocupă imediat zâmbind.

- Faci Dreptul?

- Nu!

- Ai fost la Drept?

- Nu!

- Vrei să dai la Drept?

- Nu!

- Ok!

Deranjant, la obiect și ușor penibil, dar ce bine că a fost scurt.

Pentru perioada de pensie nu mi-am propus eu foarte multe lucruri, dar în mod cert am un proiect clar: acela de a realiza o cercetare psihologică cu tema „de ce bucureștenii aflați în mijloacele de transport de suprafață te întreabă obsedant, iritant și enervant - coborâți la prima?”

Recunosc faptul că motivația întrebării așezate mai sus se transformă încet și sigur într-o obsesie.

Contează dacă stai pe scara tramvaiului, dacă ești lipit cu fața de ușa autobuzului sau dacă ești prins între doi cetățeni la mijlocul autovehiculului? Deloc! Mereu și mereu, cel din spatele tău te va întreba dacă vei coborî la prima.

Și de aici nedumerirea mea. La prima gară, la prima intersecție, la prima librărie, la prima secție de psihiatrie, la prima covrigărie, la prima ce și de ce?

Răspunsurile mele de-a lungul timpului au fost diverse și date în funcție de dispoziție, de forța cu care am fost împinsă sau înghiontită sau de numărul de călcări pe picioare din partea cucoanei cu sacoșe care m-a tot întrebat preț de o stație de tramvai: coborâți?; coborâți la prima?; eu la prima cobor, coborâți și dumneavoastră?

Răspunsurile mele nu sunt mereu originale dar sună cam așa: de ce, vreți să coborâm împreună?; trebuie?; nu doamnă, m-am tras lângă ușă doar să privesc pe geam.

Pentru tanti care m-a întrebat de „n” ori dacă în planurile mele se înscrie și o scoborâre în viitorul apropiat replica mea a fost mai detaliată și mai apăsată: dacă mă mai călcați o singură dată pe picioare nu numai că nu voi coborî la prima, dar nu veți mai coborî nici dumneavoastră.

Așa-mi trebuie dacă n-am obiceiul să înjur, scăpam cu mai puține cuvinte.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Elena, 24 mai 2011
Robert – Mi-e clar, am nevoie de o mașină. :D Faza cu periculoșii care merg cu mijloacele de transport în comun/e este complet neadevărată dar faină. :) Doamnă Antigona, m-ai bulversat citeste integral
Antigona, 23 mai 2011
Doamna Rotaru, daca ati fi inversat unele dintre activitatile pe care le faceati in timpul in care a intervenit penibilul in viata dvs., poate altul ar fi fost rezultatul. Daca, de exemplu, in loc sa citeste integral
Robert, 23 mai 2011
Doamna, dar observ ca peste tot starniti pasiuni! :)) E clar ca transportul in comun nu va prieste. Umorul in situatii penibile merge pana intr-o zi... :))) Am citit ca cei mai periculosi criminali se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.