OPINII 26 mai 2011

Nu, nu mai merg niciodată la medici fără să-mi beau cafeaua

de Elena Rotaru | 28 vizualizări
Elena Rotaru Ce răspunzi când un medic psihiatru te întreabă: ”ați căzut vreodată din picioare și nu vă mai aduceți aminte?” sau când un orelist are o curiozitate: ”auziți tot și bine?”. Râzi? La Psihiatrie?, eu spun să te gândești mai bine. Te faci că nu auzi? La ORL?, nu prea cred. Și atunci?

Ce răspunzi când un medic psihiatru te întreabă: ”ați căzut vreodată din picioare și nu vă mai aduceți aminte?” sau când un orelist are o curiozitate: ”auziți tot și bine?”.

Râzi? La Psihiatrie?, eu spun să te gândești mai bine.

Te faci că nu auzi? La ORL?, nu prea cred.

Și atunci?

Am un mare respect pentru medici, dar astăzi și mâine vorbim despre un alt fel de medici, despre un alt fel de sistem, despre un alt fel de analize. Nu vorbesc despre analizele acelea pe care ți le faci pe motiv de boală, pe motiv de depistare a gravității unui ceva pe care nu-l vrei al tău și nici despre analizele acelea pentru confirmarea sau infirmarea unei vești oribile, vorbesc despre analizele pe care e musai să le faci: pentru un job, un concurs, un carnet auto, un ceva fără gravitate și nu pe bani puțini.

Trezită la o oră care nici n-am crezut că există, am purces către un loc în care trebuia să-mi fac un set de analize.

Prima oprire a fost în cabinetul de recoltare a sângelui. Dinainte de a ajunge la acel centru medical am detestat-o pe doctorița care urma să mă înțepe, din cauza acestei probe am plecat pe străzi fără să-mi beau cafeaua cu un strop de lapte. Pentru a-mi face parcă în ciudă, o aromă de cafea proaspătă m-a lovit în momentul în care am pășit în încăpere. Într-o secundă am reperat și filtrul de cafea care se afla la doar câțiva centimetri de sinusurile mele.

Îmi era clar, chinul meu din acea zi începea.

Și cum îmi murmuram eu printre dinți nemulțumirea și durerea înțepăturii, o doamnă din personal bagă capul pe ușă și o întreabă pe ”torționara” mea, printre alte texte de politețe nejustificate: ce faceți doamna doctor, vă chinuiți? Era prea mult. Am răspuns eu cu năduf: ea nu, dar eu da, se pune?

Cred că nu s-a pus din moment ce n-am băut nici cafea în acea încăpere și am plecat și cu o durere cumplită de braț înspre cabinetul de Psihiatrie unde presimt că va fi nașpa.

Doamne, dă o ploaie de cafea, chiar și una instant, dacă nu poți altfel. Și cum cerul era enervant de senin am ciocănit și m-am lăsat potopită de întrebările doamnei psihiatru.

- Domnișoară sau doamnă?, mă întreabă. Îi răspund că am imediat 35 de ani și o întreb ce crede.

- Deci, doamnă Rotaru, ați fost vreodată tristă mai mult de două săptămâni fără să aveți motiv?

Come on! Elena, stai liniștită, îmi tot repet și îi răspund simplu că nu, dar tare aș fi vrut să îi spun că nimeni nu este trist pe lumea asta fără motiv, până și bolnavii psihici au o motivație puternică.

– Ați căzut vreodată din picioare și nu vă mai aduceți aminte?

Și acum mă înfioară întrebarea asta. Aș fi plătit oricât pentru un ibric, chiar și gol, cu care să mă pocnească cineva, să nu cad din picioare, dar care să mă ajute să nu-mi mai aduc aminte nimic? DA!

M-am limitat să zâmbesc și să-i spun că nu m-a încercat un asemenea episod. Au urmat alte și alte întrebări puerile care mi-au adus aminte de momentul în care îmi făceam fișa medicală pentru școala de șoferi.

Atunci am luat loc pe scaunul din fața ușii și am așteptat. După minute bune iese o asistentă, îmi ia foaia din mână și dispare. Revine după câteva clipe și îmi returnează fișa. O citesc, scrie ”apt”, o dosesc și bat la ușă. În încăpere recunosc fața nedumerită a fetei de dinainte și zăresc o doamnă, probabil medic psihiatru, care butonează un telefon. Pășesc înăuntru, mă așez pe scaun și spun: tocmai mi-ați pus ”apt” pe fișa pentru permisul auto. Când îmi răspunde că „da”, o întreb de ce.

Îmi pare rău că nu pot ilustra acest text, făcea toți banii, să spun așa, fața specialistei. Nu înțelege întrebarea și insist cu o curiozitate: păi, nu era normal să mă vedeți măcar la față, că poate vin mâine și dau foc la cabinet.

Bâiguie ceva dar nu are sens să insist și nici să ascult ceva, ies pipăind geanta: ce bine că mi-am pus fișa la loc sigur, riscam să mi-o ia înapoi.

În ziarul de mâine răspund la alte întrebări ciudate puse de medici.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Laura Ureche, 12 iulie 2011
Mi-a placut intrebarea pusa doctoritei,si daca stam sa ne gandim bine sunt multi care sunt trecuti "apti" pe fisele medicale si medicul nici macar nu ia vazut la fata.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.