Este una dintre cele mai interesante şi imprevizibile finale ale „Cupei României” din toată istoria ei. O joacă două echipe pe care n-ar fi pariat nimeni la începerea competiţiei: Sepsi Sf. Gheorghe şi Voluntari. Se adună, prin urmare, frustrări uriaşe şi orgolii rănite gata oricând să explodeze.

Dar nu e vorba doar de sport aici. Se agită şi alte (re)sentimente. E viu încă scandalul cântării Imnului secuiesc în meciul cu Ungaria la campionatul mondial de hochei din Slovenia. Nu e mare lucru să judeci pe acelaşi tipar şi în fotbal, chiar dacă jucătorii echipei noastre au foarte puţini maghiari/secui în lot şi un antrenor italian. S-a văzut la meciul echipei lui Bergodi de la Craiova, cu FCU 1948, arbitrul a întrerupt meciul de două ori pentru scandări xenofobe din tribuna ultraşilor olteni, gen „afară, afară cu toţi cei care nu-s ca noi din ţară”. Păi nu?! E suficient să ai un stadion construit de vecinii unguri şi-un patron etnic maghiar ca să fii poftit „afară” din ţara în care, totuşi, te-ai născut.

Ce va fi astă seară pe stadionul Giuleşti? Greu de ghicit, dar nu cred să fie linişte. Bănuiesc că jandarmii sunt pregătiţi pentru ce-i mai rău. N-aş garanta că originile rapidiste ale secundului de la Sepsi, Ilyes, vor calma spiritele încinse ale galeriei bucureştene şi ale apropiaţilor ei din Voluntariul lui Pandele. Se vor vedea steaguri secuieşti? Se va auzi „Hajra Sepsi!”? Fără îndoială, ceea ce este normal, nu suntem non-identitari.

Patronul echipei, Laszlo Dioszegi, a fost întrebat ce Imn va cânta la această finală. A răspuns cinstit: şi Imnul României, dar şi Imnul secuilor, pentru că nu mă dezic de originile mele secuieşti. Corect şi, cum spuneam, cinstit. Este inutil să crezi că poţi face, la comandă, din secui/maghiari români sau invers. Multiculturalitatea este o calitate, nu un defect. „Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim” nu este o aserţiune poetică valabilă doar pentru noi şi-ai noştri. Şi nu se referă doar la grai, ci şi la imnuri sau sloganuri ale tribunelor din fotbal, atâta timp cât ele respectă sensibilităţile de orice natură care apar în asemenea situaţii. Aş zice că, într-o societate normală, asta ar trebui să ne îmbogăţească, nu să ne dezbine.

Dar noi suntem departe de a fi o societate normală. Se vede acest lucru la fiecare pas pe care-l facem în construirea ei: fără un viitor previzibil, cu un prezent nesigur, adormit, dominat de sărăcie, corupt şi bătut de toate furtunile geo-politice care se abat peste estul Europei.

Revenind la fotbalul de diseară: sper ca trenul cu 600 de suporteri care va ajunge din Sf. Gheorghe la Bucureşti să fie unul civilizat şi sigur. Şi mai sper ca „aventura” pe care o vor trăi aceştia pe stadionul Giuleşti să fie una cu final fericit. N-ar fi o bucurie pentru nimeni o finală de Cupă deturnată de un „război” dintre ultraşii extremişti din Capitală (motivaţi sau nu de legătura care se face automat între Sepsi Sf. Gheorghe şi finanţarea echipei de către guvernul antipaticului premier pro-rus Viktor Orban) şi fanii echipei din judeţul Covasna. Cred că va fi destul de complicat să aştepţi „respect” de la o tribună majoritar bucureşteană atunci când câteva sute de secui vor intona imnul ţinutului în care trăiesc.

Adevărul e că Sepsi ar cam trebui să câştige Cupa acum, nu cine ştie când se va mai ivi ocazia. Au cu cine, au cu ce, au mijloace. De fapt, au o echipă mult mai valoroasă decât cea stipendiată de administraţia locală din Voluntari. Atenţie mare, însă, la provocări şi provocatori, prezenţi în număr suficient în ambele tabere!

N-o să strig „Hajra Sepsi!”, că nu-i limba mea, dar o să mă bucur când ai noştri vor ridica, la final, trofeul, indiferent de ce se va cânta sau fluiera în tribune. Hai băieţi, că se poate! E acum ori niciodată.