OPINII 17 martie 2011

Destine ce trec prin tine lăsând semne

de Elena Rotaru | 31 vizualizări
Elena Rotaru “Doamnă, eşti o norocoasă că ești liberă”, așa mi-a spus, înainte să iasă pe ușa discuţiei noastre, unul dintre deţinuţii de la Penitenciarul de minori și tineri. L-am privit uimită și i-am spus că nu, nu sunt o norocoasă că am libertatea pe care o merit și pentru care muncesc zi de zi. Mi-a refuzat curiozitatea de a-i vedea pe chip reacţia la răspunsul meu şi a plecat înapoi spre gratiile lui, în tăcere.

“Doamnă, eşti o norocoasă că ești liberă”, așa mi-a spus, înainte să iasă pe ușa discuţiei noastre, unul dintre deţinuţii de la Penitenciarul de minori și tineri. L-am privit uimită și i-am spus că nu, nu sunt o norocoasă că am libertatea pe care o merit și pentru care muncesc zi de zi. Mi-a refuzat curiozitatea de a-i vedea pe chip reacţia la răspunsul meu şi a plecat înapoi spre gratiile lui, în tăcere.

„Am călcat pe lângă lege ca să mănânc; n-am vrut să-l lovesc atât de tare; e ultima dată când intru în pușcărie; nu aveam bani de țigări și de băutură; tata m-a pus să fur; nu regret fapta, regret doar că m-a prins; m-a bătut toată viața; n-am să mai fac niciodată; dacă mama trăia nu ajungeam eu la pârnaie; nu-mi pasă că sunt a treia oară aici”, astea sunt doar câteva din replicile folosite de interlocutorii mei speciali. Texte folosite pentru justificare, sfidare, bravare sau pentru dramul de compătimire de care au nevoie uneori.

Să privesc și să analizez modul anost și static, pe alocuri, în care se așternea ziua unui condamnat nu m-a impresionat deloc. Nici privarea de libertate, nici lipsurile, nimic. Ce a mișcat cu adevărat ceva în mine a fost acea poveste spusă de mulți dintre acești copii, poveste reală și nu inventată a vieții lor. Mă refer la cei care s-au născut, parcă, fără nicio șansă pe lumea asta, este vorba de tinerii proveniți de la casele de copii și de cei care au făcut primii paşi în medii îmbibate cu agresiuni, alcool și lipsă. Da, sunt de acord, fiecare dintre ei ar fi putut alege o altă cale, ar fi putut spune nu sau nu vreau, dar câți dintre ei au fost învățați să facă asta, câți au puterea?

„Când ies de aici o să stau pe străzi, aşa să ştiţi. Nimeni nu mă angajează, nimeni nu îmi dă o şansă, nimeni nu m-a întrebat niciodată dacă îmi este foame şi dacă mi-e frig. Şi să  nu uitaţi ceva important, eu nu fur de la oamenii de pe stradă, eu fur din magazine, de la patroni”, aşa şi-a motivat Ionuţ, 19 ani, viaţa deja plină de dosare, de condamnări şi de trist. Să scriu că va avea un viitor liber şi că va schimba ceva, aş minţi.

„Nu prea mă interesează soarta victimei mele (...), după ce ies de aici o să-mi văd în continuare de viaţa mea” - cuvintele lui Ivan încă îmi aleargă haotic prin gânduri. Să scriu că îi doresc un destin lin, după ispăşirea pedepsei înjumătăţite de o legislaţie defectuoasă, aş minţi, de asemenea.

De la acele mărturisiri şi la fiecare dintre cele noi, mă tot gândesc că poate nu am înţeles şi nu înţeleg nimic din tot ce se întâmplă între aceste ziduri printre care sunt încarcerate sute de poveşti, de drame, de violenţe, de trupuri fără suflete, de vise fragmentate sau poate de regrete.

Ştiu doar că toate astea pe care vi le-am proiectat în cuvinte nu mi-au trecut indiferente, dar am încercat să nu acuz şi să nu compătimesc cu adevărat pe niciunul dintre puşcăriaşii revoltător de tineri.

Nici nu mă aşteptam ca toate cele trăite acolo, pentru o primă dată, să treacă fără de semne prin convingerile şi raţiunea mea, nu atâta timp cât sunt un om care accepta că şi ei fac parte din lumea noastră, că trebuie să încerc să înţeleg dar şi să fac ceva. Dar da, recunosc, au fost momente în care m-am revoltat, în care am încercat să găsesc un dram de sens în ilogic şi că mi-aş fi dorit să rescriu scenariile de viaţă ale unora dintre ei.

Cineva mi-a spus că a regăsit milă în scrierile mele legate de tinerii puşcăriaşi. Am zâmbit amar. Nu, nu este vorba despre milă, dar nici nu este vorba de a pedepsi pe cineva pentru faptele sale, unele oribile. N-ai cum şi nici voie să uiţi că aceşti delincvenţi sunt deja pedepsiţi, pe măsură sau nu, de asta și sunt încarceraţi.

În plus, cine sunt eu să judec o faptă, un om, un destin?

Distribuie articolul:  
|

Anunțuri

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
un cetatean, 19 martie 2011
Traieste ziua de azi,ca si cum ar fi ultima.....
Marian, 18 martie 2011
PACAT CA ATATA TIMP CAT LA NUVEL INALT SE FURA MILIOANE DE EURO DIN BUZUNARUL NOSTRU FARA SA PATEASCA NIMIC,CEI CARE FURA O GAINA SA-SI HRANEASCA PRUNCII,SUNT TRIMISI LA PARNAI(TOT PE BANII citeste integral
Katy Ignat, 18 martie 2011
Felicitari pentru profesionalismul cu care ai realizat acest mini-serial. Imi place stilul tau direct si concis, cred ca ar trebui sa realizezi mai multe reportaje. Succes!
maria, 18 martie 2011
nici eu nu judec pe nimeni,dar m_am gasit mereu de cealalta parte a baricadei,si la un moment dat ma intreb oare de ce?ce i_am facut eu lui x sa_mi fac asa un rau?zambetul meu cum ar trebui sa fie citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.