OPINII 14 februarie 2011

Contramanifest la Ziua înamoraţilor: La capăt de tine

de Elena Rotaru | 1205 vizualizări

..sunt eu.

Eu care nu mai vreau să înțeleg, să știu că iert, nu mai vreau să strig, nu vreau să mă mai mulțumesc cu simple cuvinte de te iubesc și cu scăderi sufletești, nu mai vreau să-ți citesc neputința din privire, teama din gând, nu vreau să-ți mai adun în palmă lacrima din suflet, nu mai vreau să umplu în cuvinte golul absenței tale.

Poți să pleci, dar nu așa cum ai mai făcut-o, acum poți să pleci chiar pentru un totdeauna. Eu, cea care te-a trăit, n-am să mai întind mâna după forma spatelui tău, n-am să mai confund râsul tău cu marea, n-am să mai păstrez în minte urma pașilor care să mă ducă la tine, n-am să mai sper, n-am să mai chem, n-am să mai vin, n-am să-ți mai fiu și n-am să mai cred.

Poți să-mi pleci, iubire în derivă, nu te mai am oricum. Nu te mai am în gând, nu-mi mai alergi prin vene, nu-mi mai ești îmbrățișare la trezire, nici lună la culcare, nu-mi mai ești zâmbet, nici sub gene nu te mai zăresc, nu-mi mai ești treacăt și nici măcar vis.

Și ce dacă mi-ai cerut să te păstrez? Nu mai știu să pot așa și n-am să te iubesc mai mult decât am făcut-o. Nu știi că asta ar însemna să-ți dau viața mea și n-ar fi drept? Și știi de ce? Pentru că în lumea asta este nevoie și de oameni ca mine, oameni în care atârnă suflete ce nu doar primesc iubirea, ci o și oferă.

Suflet pribeag, iartă-mă tu, că te-am iubit mai mult decât ți-ai putut permite, iartă-mă că ți-am arătat cât și cum, chiar și în clipa în care n-ai meritat, iartă-mă că nu ți-am alungat pe de-a-ntregul teama, iartă-mă că am tăcut, că am plâns, că nu ți-am fost acasă și că nu m-am topit atunci când am înțeles că nu poți fi mai mult decât un strop de rouă sub o rază firavă de soare.

Dar mai ales, iartă-mă că mai pot dar nu mai vreau.

Iată, dragostea mea, pentru o ultimă dată, ne faci din nou tăcere. Poți doar să citești, să privești liniștea ce te învelește, să nu intervii, să suferi fără să arăți, să ucizi cuvinte și să-ți zâmbești agonia.

Iată, pentru o ultimă dată, poți să nu faci iar... nimic.

La capăt de noi sunt, iată, în sfârșit, eu. Eu care nu mai vreau nimic de tine.

Pleacă, nu te mai pot!

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
popescu dan, 15 februarie 2011
Intr-adevar, un gand frumos. Felicitari Elena si te mai asteptam!
marius, 14 februarie 2011
Chiar deosebit de frumos !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.