CULTURA 27 august 2013

Ziua Limbii române, sărbătorită în judeţul Covasna

de Agerpres | 625 vizualizări

Ziua Limbii române va fi marcată în judeţul Covasna pe data de 31 august printr-o suită de manifestări organizate sub egida Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni (MNCR) din Sfântu Gheorghe.

Evenimentul coordonat de prof. dr. Luminiţa Cornea se va desfăşura la Casa memorială „Romulus Cioflec” din localitatea Araci, unde vor avea loc, printre altele, recitaluri de poezie din creaţiile poeţilor Mihai Eminescu, Grigore Vieru şi ale unor poeţi contemporani, precum şi lansări de carte. De asemenea, va avea loc vernisajul expoziţiei „Vitrina cărţii donate MNCR”, ce reuneşte volume lansate de-a lungul anilor la muzeul din Araci şi donate, cu autograf, de către autori.

Organizatorii au ales să includă în invitaţii un citat sugestiv din prefaţa scrisă de episcopul Nicolae Colan la „Îndreptarul ortografic” tipărit la Cluj în anul 1944, care spunea: „Limba maternă e una din cele mai scumpe comori ale oricărei naţii. De aceea, nimeni nu are voie să-şi bată joc de ea, stricând-o. Dimpotrivă, toţi avem datoria să vorbim, dacă nu frumos, ceea ce-i mai greu, cel puţin corect”.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Societatea de Ştiinţe Filologice – Filiala Covasna, Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita şi revista „Vatra veche”, Târgu Mureş.

Ziua Limbii române a fost legiferată de Parlament României ca zi festivă prin Legea nr. 53/2013.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.