CULTURA 15 noiembrie 2018

W_all

de Covasna Media | 903 vizualizări

Coproducție internațională Studio M, Compagnie Pal Frenak & Trafó House of Contemporary Arts

Pe 15 și 16 noiembrie va avea loc premiera din Sfântu Gheorghe a spectacolului W_all, o coproducție internațională Studio M, Comapgnie Pal Frenak și Trafó House of Contemporary Arts din Budapesta. Producția este regizată de Pal Frenak.

Toamna aceasta trupa Studio M din Sfântu Gheorghe a fost partener în proiectul internațional W_all împreună cu Compagnie Pal Frenak și Trafó House of Contemporary Arts din Budapesta, o producție exuberantă cu artiști și interpreți captivanți. Premiera producției a avut loc pe data de 1 și 2 noiembrie la Budapesta, în Casa Trafó, iar pe 15 și 16 noiembrie spectacolul va ajunge „acasă” la Sfântu Gheorghe în Studioul de Dans Háromszék. Regizorul maghiar-francez nu este necunoscut în rândul publicului din regiune, pe lângă producția Pomană realizată în 2017 cu artiștii trupei Studio M, Compagnie Pal Frenak a prezentat mai multe spectacole din repertoriul propriu în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Mișcare Flow (Birdie, LUTTE, faUN).

Succesul primei colaborări a trupei cu regizorul Pal Frenak, nu numai în Sfântu Gheorghe, dar și la nivel național – turneu amplu conținând șapte orașe, participări la festivaluri de teatru –, a fost o sursă de inspirație și un punct de plecare puternic pentru regizor, din care s-a născut ideea W_all.

Chipuri și energii noi se întâlnesc în această coproducție, artiști cu diferite contexte socio-culturale ne arată ideile lor individuale: trei artiști din Compagnie Pal Frenak, Emma Lorincz, Fanni Esterhazy respectiv Milan Maurer, iar din trupa Studio M Katalin Gall, Zoltan Deak, Emilia Polgar, Laszlo Szekrenyes și Attila Veres Nagy. Anturajul se completează cu doi interpreți-dansatori remarcabili, Anibal dos Santos din Portuglia și irlandezul Eoin MacDonncha. Repetițiile producției s-au desfășurat atât la Budapesta, cât și la Sfântu Gheorghe.

W_all este un spectacol îndrăzneț care se naște din tablouri fragmentate, structurate ca un  puzzle, unde fiecare element se evidențiază independent și se conectează în aceeași timp. Producția este o analiză artistică a lumii cotidiene în care trăim fără să fie prea direct, mai degrabă ne îndeamnă să descoperim asociații și simboluri, o lume diversă și adaptabilă în limitele rațiunii.

Spectacolul utilizează tehnica montajului cu scene cinematografice intense și referințe din

lumea sportului, iar zidurile (wall), ca elemente scenografice concrete, fac aluzii la evenimente reale care au marcat într-un fel sa altul cursul istoriei și marchează puncte de reper în concepția omului asupra lumii (Zidul Berlinului, Zidul lui Hadrian, Marele Zid Chinezesc etc.).

Prin aceste imagini viguroase producția caută conformitatea în procesele spiritului uman.

Realizarea coproducției W_all a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, Fondul Bethlen Gábor, Fondul Național Cultural și Ministerul Resurselor Umane din Ungaria. Concepția și scenografia este concepută de Pal Frenak, muzica de Ábris Gryllus și Miklós Farkas, iar light designe-ul de János Marton.

W_all se joacă pe 15 și 16 noiembrie de la ora 19 în Studioul de Dans Háromszek. Bilete se găsesc pe pagina www.biletmaster.ro, mai multe informații despre spectacol pe pagina oficială a trupei Studio M, www.m-studio.ro.

Sursă foto: Bobal Katalin photography

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.