CULTURA 11 august 2020

Volum şi expoziţie documentară având ca temă 80 de ani de la Dictatul de la Viena

de Agerpres | 969 vizualizări

Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH) din Sfântu Gheorghe, care funcţionează sub egida Academiei Române, va lansa un volum de studii având ca temă Dictatul de la Viena, în contextul împlinirii a 80 de ani de la acest eveniment în urma căruia o parte din Transilvania a fost cedată Ungariei.

„Împlinirea în anul 2020 a 80 de ani de la impunerea de către statele fasciste europene a hotărârilor Dictatului de la Viena din 30 august 1940 ne oferă prilejul de a realiza o trecere în revistă a studiilor apărute, în principal, în publicaţiile româneşti din actualele judeţe Covasna şi Harghita, referitoare la acest nefast moment al istoriei naţionale cât, mai cu seamă, introducerea în circuitul public, într-un volum, a studiilor prezentate de istorici, arhivişti şi cercetători români, în programele manifestărilor cultural-ştiinţifice organizate în ultimii ani de CESCH, pentru dezbaterea problematicii Dictatului de la Viena şi a consecinţele sale asupra poporului român (...) Cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, la Editura Eurocarpatica, în cursul acestui an, urmează să apară volumul ‘Dictatul de la Viena şi consecinţele sale asupra poporului român’, ediţie îngrijită de de Ioan Lăcătuşu şi Vasile Stancu“, se arată într-un comunicat de presă transmis luni AGERPRES.

Conducerea CESCH a mai precizat că, în cursul lunii august, va fi dat publicităţii un ciclu de articole sub genericul „80 de ani de a Dictatul de la Viena. Dăinuire românească prin credinţă şi cultură“, iar duminică, 30 august, ora 12,00, la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe, va fi vernisată expoziţia documentară cu aceeaşi temă.

În data de 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena impus de marile puteri fasciste Germania şi Italia, zona de nord-vest a Transilvaniei a fost cedată Ungariei.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.