CULTURA 16 noiembrie 2022

Tritonus Guitar Trio

de Covasna Media | 581 vizualizări

Miercuri, 16 noiembrie 2022, de la ora 18.00, în Sala de Concerte a Centrului de Cultură Arcuș (Casa Bastion, Sf. Gheorghe, str. Oltului nr. 6), va avea loc un concert de chitară clasică extraordinar susținut de Trio Tritonus din Ungaria, membrii formației: Levente Molnár, Gergely Szurgyi și Bálint Varga.

Cei trei au cântat pentru prima dată împreună sub numele de Tritonus Guitar Trio în ianuarie 2015, fiind studenţi ai Universităţii Széchenyi István din Győr, la clasa profesorilor Roth Ede şi Arnóth Balázs. De atunci concertează frecvent în faţa publicului din Ungaria şi din străinătate. Sunt laureaţi ai mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. Au obţinut Premiul I la Concursul Universitar din Győr şi la Concursul Naţional din Szeged, apoi în noiembrie 2016 la concursul internaţional de muzică de cameră L. Luthier Contest din Bratislava. În 2018 au obţinut premiul publicului la Braga Guitar Competition (Portugalia), respectiv Premiul I la secţia de muzică de cameră la Bratislava Guitar Competition. În acelaşi an s-au situat pe locul II la secţia de muzică de cameră a prestigiosului concurs internaţional Guitar Foundation of America, în Louisville. A urmat, în 2019, Premiul I la acelaşi concurs Guitar Foundation of America, organizat la Miami. De la întemeiere, trioul îşi îmbogăţeşte continuu repertoriul, alegând creaţii din diferite epoci muzicale şi realizând transcripţii pentru formaţia lor. Scopul lor este de a da glas unor opusuri pe care publicul le aude mai rar în interpretarea unui trio de chitară.

În program:

Johann Sebastian Bach: Preludiu în Mi major BWV 29

Johann Sebastian Bach: Piese din ciclul 15 invențiuni la trei voci

Marek Pasieczny: Scintilla

Joseph Nicolas Pancrace Royer: Le marche des Scythes

Bartók Béla: Piese din ciclul 15 cântece țărănești maghiare

Pavlovits Dávid: Scenes from the life of E: II. Movement: The Dream of E, I. Movement: No!

Anonymus: Saltarello la Regina

Pierre Attaignant: Tourdion

Anonymus: Fox dance

Organizatori: Centrul de Cultură Arcuș și Institutul Liszt din București.

Bilet de intrare la concert: 20 lei. Doritorii pot procura bilete din timp la sediul CCA din str. Oltului nr. 6, între orele 9–15, informații suplimentare la tel: 0267 373 651.

Despre Tritonus Guitar Trio:

Facebook: https://www.facebook.com/tritonusguitartrio

Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCFpSxRhzNXvaZvzOeZE7PYQ

Instagram: https://www.instagram.com/tritonusguitartrio/?hl=hu

(Centrul de Cultură Arcuș)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.