CULTURA 29 mai 2019

Tinerii se pot înscrie în Tabăra interetnică de teatru de la Sfântu Gheorghe

de Agerpres | 959 vizualizări

Teatrul Independent Osono şi Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Sfântu Gheorghe vor organiza în această vară cea de-a cincea ediţie a Taberei interetnice de teatru, cu scopul de a crea un spaţiu de întâlnire şi de cunoaştere pentru tinerii români şi maghiari.

Tabăra va avea loc în perioada 15-19 iulie la Sfântu Gheorghe, iar la aceasta pot participa tineri pasionaţi de teatru care au împlinit vârsta de 14 ani.

Atelierele vor fi conduse de Fazakas Misi, managerul şi regizorul Teatrului Osonó şi de Iustinian Turcu, actor la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, câştigătorul premiului UNITER pentru debut în anul 2017.

„Scopul taberei este de a crea un spaţiu de întâlnire şi de cunoaştere pentru tinerii români şi maghiari, prin jocuri teatrale şi de echipă, exerciţii de autocunoaştere şi de dezvoltarea a personalităţii (...) Pe lângă atelierele teatrale, tinerii vor începe fiecare dimineaţă cu exerciţii de încălzire fizică şi mentală, iar seara vor repeta scenele pe care o să le prezinte în ultima zi a taberei”, a precizat Farazaks Misi.

Cei interesaţi se pot înscrie pe email osonoszinhaz@osono.ro, sau prin telefon 0740578725 până în data de 1 iulie.

Teatrul Osono, care a împlinit anul trecut 25 de ani de existenţă, şi-a început activitatea ca trupă şcolară la Liceul „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe sub conducerea profesorului Salamon András, iar ulterior s-a transformat într-un teatru independent, format în jurul unui nucleu de tineri care i-au asigurat continuitatea.

Fazakas Misi a menţionat că, de la înfiinţare şi până în prezent, în trupă au activat peste 160 de tineri, iar o parte dintre aceştia au rămas în „zona teatrului”, lucrând ca actori, regizori, dramaturgi, dansatori, coregrafi, scenografi sau tehnicieni.

Printre producţiile trupei se numără şi spectacolul „Cercul prietenilor neştiuţi sau Picnic pe un covor japonez”, un spectacol-forum care militează împotriva stereotipiilor şi prejudecăţilor etnice.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.