CULTURA 4 iunie 2019

Teatrul „Tamási Áron”, la Festivalul Naţional de Teatru de Pécs (Ungaria) cu un spectacol regizat de Radu Afrim

de Agerpres | 698 vizualizări

Teatrul maghiar „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe va participa la Festivalul Naţional de Teatru din Pécs (Ungaria) cu spectacolul „Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru", regizat de Radu Afrim.

Potrivit conducerii instituţiei, Festivalul Naţional de Teatru din Pécs este „cel mai important eveniment teatral din Ungaria”, iar trupa din Sfântu Gheorghe va urca pe scenă pe data de 6 iunie.

„Pornind de la o idee din piesa „Pantoful de sticlă” de Molnár Ferenc, regizorul Radu Afrim a construit o comedie suprarealistă despre micile catastrofe sentimentale din viaţa cotidiană a unui orăşel imaginar. (...) Teatrul „Tamási Áron” a mai fost prezent în programul acestui prestigios festival cu producţiile „Profetul Ilia” (2002), „Omul cel bun din Seciuan” (2005), „Ivona, principesa Burgundiei” (2008), „Miracolul” (2009), „Neguţătorul din Veneţia” (2011) - spectacole în regia lui Bocsárdi László, „Medeea” (2005) în regia lui Mihai Măniuţiu şi „Livada de vişini” (2014) în regia lui Sardar Tagirovsky", se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.

Festivalul Naţional de Teatru din Pécs este un festival-concurs organizat de Uniunea Teatrelor Maghiare, iar ediţia din acest an, cea de-a 19-a, se va desfăşura în perioada 6-15 iunie.

Sursă foto: Teatrul Tamási Áron, Barabás Zsolt.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.