CULTURA 6 septembrie 2022

Teatrul Independent Osonó a încheiat încă o etapă a Proiectului cultural #Reaktiv

de Covasna Media | 810 vizualizări

Proiectul cultural #Reaktiv este conceput a se derula în perioada martie-noiembrie 2022 şi constă în activarea unor metode de comunicare specifice teatrului şi filmului, împreună cu 250 elevi de liceu și 50 de cadre didactice, din 5 localități din România, cu scopul de a preveni producerea sau adâncirea unor dezechilibre / tulburări mentale şi comportamentale, cauzate de transformările prin care a trecut sistemul educațional, în confruntarea cu pandemia Covid-19. Structurat în mai multe etape, proiectul tocmai şi-a finalizat una dintre ele, tabăra de creație, care s-a desfăşurat între 28 august şi 3 septembrie şi în care au fost implicați elevi și profesori selectați din școlile partenere. Pe lângă atelierele teatrale, de autocunoaştere şi teambuilding, un alt obiectiv important al Taberei a fost şi realizarea unui scurtmetraj de 15 minute, care va fi creaţia elevilor şi a profesorilor participanţi şi va reflecta experienţele lor.

Proiectul #Reaktiv este cofinanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, iar prima sa etapă s-a desfăşurat la finalul lunii martie, când doi membri ai Trupei Osonó, Fazakas Misi și Mucha Oszkár, au coordonat ateliere de autocunoaștere și teambuilding, pentru elevi și profesorii lor. Workshop-urile s-au dovedit a fi spaţii de întâlnire şi de comunicare necesare şi motivaţionale pentru elevi şi profesori, care şi-au explorat propriile subiectivităţi şi au experimentat diverse forme de exprimare umană şi artistică, cu forţa de a-i conştientiza de importanţa relaţiilor interpersonale, respectiv importanţa socializării şi a colaborării, mai ales după doi ani de pandemie şi de educaţie online. Cei doi profesioniști au continuat să lucreze şi în tabăra de creaţie cu aceste grupuri, pentru a întări și a aprofunda tot ceea ce au găsit participanții în ei înșiși pe parcursul proiectului: motivația, obiectivele și cooperarea lor.

În luna mai, elevii liceelor din Cehu Silvaniei, Carei, Oradea, Valea lui Mihai și Sfântu Gheorghe au vizionat spectacolul „Chipul din oglinda apei”, o producţie de teatru-documentar care valorifică poveștile adevărate ale tinerilor. Fiecare reprezentaţie a fost urmată de o întâlnire cu spectatorii, prin care Trupa Osonó a deschis o dezbatere pe marginea problemelor şi a temelor abordate în spectacolul de teatru-documentar.

Teatrul Osonó, prin Bolyongó Színházi Egyesület / Asociaţia Teatrală Hoinarul, este o iniţiativă teatrală independentă, un atelier cultural, unde tinerii au şansa de a experimenta diverse formule teatrale contemporane. Teatrul Osonó produce spectacole de teatru, organizează workshop-uri şi training-uri pentru tineri şi adulţi, iar toate reprezentaţiile sale teatrale sunt urmate de dialoguri cu spectatorii, cu scopul de a exersa împreună comunicarea pe teme de interes comun. Proiectele educaţionale şi sociale ale Trupei Osonó sunt gândite drept spaţii de întâlnire şi dezbatere pe teme de maximă actualitate, unde participanţii trăiesc o intensă experienţă a cunoaşterii de sine, prin confruntarea cu ceilalţi.

(Sursa: comunicat de presă)

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.