CULTURA 27 iulie 2010

Pe urmele celei mai vechi scrieri

de Ana Sidon | 77 vizualizări
Tăblițele de la Tărtăria, mărturii ale apariției scrisului în lume, pot fi admirate în cadrul expoziției „Scrierea dunăreană în lumina descoperirilor de la Turdaș și Tărtăria”, vernisată la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR) Celebrele tăblițe de la Tărtăria (jud. Alba), mai vechi cu cel puţin un mileniu decât scrierile sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, datate la sfârşitul mileniului IV şi începutul mileniului III î.Hr., pot fi admirate începând de vineri în cadrul unei expoziții inedite la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR). Vernisajul a avut loc joi seara, în prezența prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici, a directorului MNCR, Valerii Kavruk, a invitaților și publicului interesat de aceste descoperiri care, potrivit directorului Muzeului, reprezintă dovezi incotestabile ale faptului că în această parte a lumii, cândva, a fost inventat scrisul, cu mult înaine să apară scrisul asemănător cu civilizația considerată cea mai veche la vremea respectivă, și anume cea sumeriană.

Tăblițele de la Tărtăria, mărturii ale apariției scrisului în lume, pot fi admirate în cadrul expoziției „Scrierea dunăreană în lumina descoperirilor de la Turdaș și Tărtăria”, vernisată la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR)

Celebrele tăblițe de la Tărtăria (jud. Alba), mai vechi cu cel puţin un mileniu decât scrierile sumeriene de la Uruk şi Djemdet Nasr, datate la sfârşitul mileniului IV şi începutul mileniului III î.Hr., pot fi admirate începând de vineri în cadrul unei expoziții inedite la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni (MNCR).

Vernisajul a avut loc joi seara, în prezența prof. univ. dr. Gheorghe Lazarovici, a directorului MNCR, Valerii Kavruk, a invitaților și publicului interesat de aceste descoperiri care, potrivit directorului Muzeului, reprezintă dovezi incotestabile ale faptului că în această parte a lumii, cândva, a fost inventat scrisul, cu mult înaine să apară scrisul asemănător cu civilizația considerată cea mai veche la vremea respectivă, și anume cea sumeriană.

Tăblițele au dat naștere de-a lungul timpului la numeroase întrebări și s-a pus în discuție chiar autenticitatea lor, opiniile fiind împărțite printre arheologie și specialiști.

Expoziţia de la Sfântu-Gheorghe este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei şi Institutul de Arheomitologie Sebastopol din California - SUA și cuprinde 211 piese cu semne şi simboluri considerate de cercetătorii români şi străini ca făcând parte dintr-un sistem de comunicare pe care aceştia l-au mai numit şi „Scrierea Turdaş”.

Realizate din lut și conținând reprezentări stilizate de animale, copaci, diferite obiecte şi grupuri de semne despărţite prin linii, tăblițele au fost descoperite în anul 1961 de către cercetătorul clujean Nicolae Vlassa.

Despre istoria și semnificația lor, arheologul Gheorghe Lazarovici remarcă faptul că anul viitor se împlinesc 50 de ani de la primele săpături de la Tărtăria, realizate de profesorul Nicolae Vlassa.

Acesta povestește că descoperirea a avut loc în ultima zi de cercetare, în fața profilului unui bordei mai vechi, într-o groapă. Atunci au ieșit la iveală mai multe obiecte și oase, pe care profesorul le-a trimis la Cluj, unde tocmai pleca un transport.

„Au mers materialele la laborator și în zilele următoare, în timpul spălării, Iosif Corodi, șeful laboratorului, a constatat că în afară de ceramică apăruseră 3 obiecte deosebite, erau niște plăcuțe, cu semne interesante, și a venit și l-a informat pe prof. Vlassa despre ceea ce a găsit la spălare. Atunci s-au uitat împreună și Nicolae Vlassa a constatat că ceea ce găsise în ultima zi era inventarul unei gropi, respectiv resturile unui schelet care la acea vreme fusese interpretat ca schelet de bărbat, iar despre cele 3 obiecte cu semne după cunoștințele vaste ale lui Nicolae Vlassa și-a dat seama că era vorba de niște tăblițe cu semne pictografice, o scriere ideogramatică după interpretări de la acea vreme”, a spus Lazarovici.

Au urmat studii și cercetări, iar primul raport al lui Vlassa referitor la aceste plăcuțe a fost publicat în Revista Studii a Universității Babeș-Bolyai.

Acolo, afirmă Lazarovici, profesorul Vlassa sintetiza că era vorba despre o groapă rituală, în care oasele nu erau în poziție anatomică fiindcă nu ar fi intrat, și fiindcă erau puține și intrau și-a imaginat că era un schelet care era incinerat și băgat acolo. După obiectele pe care le avea a socotit că era vorba de un vrăjitor care fusese sacrificat de comunitate, așa cum se mai întâmplase și în alte cazuri.

„Tăblițele însă le-a studiat în mod deosebit. Ani de zile ele au stârnit interesul lumii arheologilor, de la amatori la savanți (...) În 1963, Vlassa publică un studiu în limba engleză în revista Dacia, mai extins, în care susținea aceleași principale idei, și asemăna tăblițele cu scrierea protosumeriană, iar în 1964 un profesor de la Heidelberg, care se ocupa cu studiul tăblițelor asirobabiloniene, scrie un studiu prin care confirmă opiniile lui Vlassa, că ar fi vorba de o scriere înrudită”, mai spune Lazarovici.

Din cele 3 tăblițe de la Tărtăria, două sunt perforate și puteau fi agățate la gât, una fiind rotundă, iar două dreptunghiulare.

Pe una dintre tăblițele dreptunghiulare se pot vedea simboluri ale unor ritualuri neolitice, jertfiri de animale, turnare de sânge, ardere pe altare, arcul și săgeata care era simbolul transmiterii mesajului către divinitate, capete de animale, precum și câteva semne a căror semnificație scapă. Cealaltă tăbliță dreptunghiulară se așează foarte bine în mâna stângă, constantându-se că scheletul descoperit în groapa tăblițelor era al unei preotese, o femeie de 55 - 60 de ani, o vârstă foarte mare pe acea vreme, și care în copilărie avusese o boală de oase.

Fiind vorba despre o scriere sacră, înseamnă că e vorba de instrucțiuni transmise la inițierea ei de către cineva din familie, apreciază arheologul, arătând că tăblițele reprezintă piesele de inventar ale preotului sau preotesei.

Apariția în literatura arheologică a celor două tabere - una care susținea cronologia scurtă și cealaltă care susținea cronologia lungă, bazată pe radiocarbon, a însemnat momentul în care au început să se lanseze diverse opinii cum că tăblițele de la Tărtăria ar fi false, făcute de însuși Vlassa și așa mai departe.

De asemenea, lipsa fotografiilor de la locul sitului și dificultatea de a-l localiza, sau imposibilitatea de a data cu exactitate plăcuțele, dificultatea de a identifica o civilizație puternică în bazinul Dunării care ar putea să dea scrisul cu 1.000 de ani înaintea Sumerului, au făcut ca numeroși arheologi și istorici să se îndoiască de rolul pe care tăblițele l-ar putea juca în stablirea unei cronologii precise și au ridicat numeroase întrebări.

Lucrurile au rămas în incertitudine, iar între timp Vlassa a murit și asupra subiectului s-a așternut tăcerea, însă cercetarea arheologică a continuat, mai povestește Lazarovici.

„Am încercat de-a lungul vremii să găsesc și am găsit unii dintre copiii care au fost în ultima zi acolo, era un cercetător de la Cluj, un chimist, care se ducea din satul Tărtăria la Mureș spre amiază să facă baie, și acolo erau copiii care lucrau pe șantier și tocmai asista când scoteau piesele din groapă și le puneau. Ei nu și-au dat seama ce reprezentau acele piese, au citit apoi că erau tăblițe, dar aveam confirmarea că deși Vlassa nu a asistat la descoperire au fost oameni din sat, copii, care erau acolo”, a afirmat Lazarovici.

Acesta a mai amintit că patru volume importante, care cuprind toate scrierile vechi din lumea, au un catalog care începe cu tăblițele de la Tărtăria.

Sursa foto: Observatorul de Covasna

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.