CULTURA 2 noiembrie 2018

O nouă expoziţie MNCR sub semnul Centenarului Marii Uniri

de Covasna Media | 618 vizualizări

Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni vă invită la vernisajul expoziției foto-documentare „Formarea şi activitatea Gărzilor Naţionale în zona Trei Scaune, Ciuc şi Odorhei, desemnarea delegaţilor şi participarea la Marea Adunare de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918”, proiect din cadrul Programului Național Centenarul Marii Uniri, ce va avea loc, vineri 02 noiembrie, începând cu ora 12⁰⁰, la Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, Str. Gării, nr.1.

Expoziția, realizată în colaborare cu Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare ,,Mitropolit Nicolae Colan”, Muzeul Bisericii ,,Sf. Nicolae” – „Prima Școala Românească” din Brașov, Primăria Întorsura Buzăului și Liceul Teoretic ,,Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului, conține documente și fotografii, precum şi componente informaţionale privind realizarea unității naționale și activităţile premergătoare actului istoric de la 1 Decembrie 1918, formarea Gărzilor naţionale române din zona Covasna-Harghita de azi (fostele Comitate Trei Scaune, Ciuc și Odorhei), desemnarea delegaților din zonă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, organele puterii de stat și legislative provizorii din Transilvania și reprezentanți din zona Ciuc, Odorhei și Trei Scaune etc.

Vernisarea expoziției va fi urmată de conferință publică și prezentarea Proiectului cultural „Marile bătălii ale Primului Război Mondial din trecătorile Carpaților de Curbură. Teledetecție și arheologie aeriană” – proiect, din cadrul Programului Național Centenarul Marii Uniri, realizat de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.

Pentru mai multe informaţii ne puteţi apela la numărul de telefon 0267/314139 sau vizitaţi site-ul muzeului: www.mncr.ro .

 

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.